LIGA 1 | RAPID - GAZ METAN 4-1Mircea Bornescu: "Nu-i port pică lui Bud, mă bucur că nu mi-a rupt piciorul"20.11.2009 |
|
Portarul rapidist Mircea Bornescu a mărturisit că nu-i poartă pică lui Cristi Bud pentru accidentarea pe care i-a provocat-o şi care l-ar putea ţine cel puţin două săptămîni departe de gazon:
"Nu ştiu cît de grav este deocamdată, dar a fost o lovitură extrem de puternică în tibie. S-ar putea să fie o entorsă. Mă bucur doar că nu mi-am rupt piciorul. Am vorbit cu Bud după meci, nu sînt supărat pe el, astfel de accidentări se întîmplă".
Bornescu a vorbit şi despre succesul echipei sale din meciul cu Gaz Metan (4-1):
"A fost o victorie foarte muncită, am demonstrat că sîntem o echipă foarte unită şi am demonstrat că ne merităm locul. Să învingi o echipă ca Mediaş cu 4-1 nu e la îndemîna oricui. E prea devreme să discutăm însă despre titlu, dar noi sperăm din tot sufletul să fim pe primul loc la finalul campionatului. În orice caz, ne vom bate pînă la capăt", a spus Mircea Bornescu la Fanatik Show, pe Digisport.
|
PE ACEEAȘI TEMĂ:
Portarul Universităţii Cluj, Mircea Bornescu a spus că are la inimă două echipe, nici una dintre acestea nefiind cea la care joacă acum. "Mama ţine cu Universitatea Craiova şi tata cu Rapid, exact acelaşi lucru se întîmplă şi în inima mea. Nu pot s-o iubesc pe mama mai mult decît pe tata şi ...
|




Loading from
|
|