LIGA 1 | PETRESCU A DEMISIONAT DE LA UNIREA!MM: "Îl vrem pe Răzvan pînă în vară, apoi un străin care nu a mai activat în Liga I"28.12.2009 |
|
Managerul general al Unirii Urziceni, Mihai Stoica, admite interesul campioanei pentru serviciile selecţionerului Răzvan Lucescu şi spune că în vară vizează un antrenor străin care nu a mai activat în Liga I.
"Presiunea este foarte mare pentru că rezultatele au fost neaşteptat de bune. Din punct de vedere fotbalistic, nu-i va fi greu noului tehnician pentru că echipa e foarte bine pregătită, stăm bine din punct de vedere fotbalistic. Nu mă interesează ce antrenori vor să vină la Unirea, ci ne preocupă să găsim un tehnician pe care noi îl vrem.
Îmi doresc să ne ajute Răzvan Lucescu în perioada cît nu are acţiuni la echipa naţională, dacă nu se va putea, vom numi un antrenor străin, în principiu, unul care nu a mai lucrat în România. Obiectivul nostru e calificarea într-o cupă europeană, titlul e greu de obţinut în orice condiţii, şi cu Dan era aceeaşi situaţie", a explicat Stoica la conferinţa de presă.
|
PE ACEEAȘI TEMĂ:
Răzvan Lucescu a insistat ca Iulian Apostol să vină cu el în Giuleşti în vara trecută şi, deşi mai lucrase cu mijlocaşul şi la echipa naţională, după doar 6 luni de zile l-a dat afară de la Rapid. Astfel, la doar un an şi jumătate de cînd a plecat de la Urziceni, Apostol e nevoit să o ia de la ...
|



Loading from
|
|