FOTBAL  »  Superliga  »  TRANSFER

Momentul în care Pleșan putea ajunge la o fostă campioană din Premier League: "M-au întrebat dacă aș fi interesat"

Articol de GSP - Publicat marti, 05 decembrie 2017 16:00

Mihăiță Pleșan, fost fotbalist la Universitatea Craiova, Dinamo și FCSB, a povestit momentul în care a aflat că Arsenal era interesată de transferul său. 

Fostul mijlocaș era la Craiova când a aflat că este urmărit de fosta campioană a Angliei, iar "tunarii" l-au sunat să-i comunice interesul.

"Eram la Craiova şi Mircea Rednic poate confirma, el era antrenor şi a fost sunat prima dată. Mi-au zis că sunt urmărit de 6 luni de zile şi dacă aş fi interesat. Evident, cine nu şi-ar dori să ajungă la Arsenal. Mi-au zis să mă concentrez numai la fotbal şi că vor vorbi mai departe să vadă dacă se poate concretiza.

Nu am regrete că nu a ajuns acolo. În general nu am regrete despre cariera mea. Mi-aş fi dorit doar mai mult noroc în privinţa sănătăţii. Am mai zis, nu e uşor să joci cu 6 operaţii. Eu piciorul stâng, după prima operaţie, niciodată nu l-am mai simţit la fel", a spus Pleșan la TV Telekom Sport.

Pleșan și-a petrecut perioada junioralului la Craiova și a evoluat pentru prima echipă a oltenilor din 2001 până în 2005, când s-a transferat la Dinamo.

De pe patul de spital, Cornel Dinu a vorbit cu GSP despre situația critică a lui Dinamo: „Doar asta mai pot să fac”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (1)
mosvasile
mosvasile  •  05 Decembrie 2017, 18:45

I-auzi ce gogonata!Te pomenesti ca le-o fi placut cat de criminal ai intrat la jucatorul ala al lui Everton-de a lesinat-pe cand jucai cu Dinamo- la Liverpool- in meciul cu Everton din returul play-off pentru Cupa UEFA!Jocul nu justifica acel fault-Dinamo controla jocul- iar in tur castigase cu 5-1 !

Vezi toate comentariile (1)
Comentează