LIGA 1   •   

UNIREA URZICENI - POLI TIMIŞOARA 0-0

N-au fost zero

 
23 August 2009
 

Artiom Karamian, Karamian, Poli Timisoara, Stuttgart

Unirea şi Poli puteau cîştiga lejer ieri, dar pînă la urmă s-au anulat reciproc

Cele două formaţii de Liga Campionilor din Liga I au oferit un joc antrenant, deşi încheiat fără goluri. Bucur i-a speriat pe ialomiţeni cu şutul său din 6 metri pe lîngă (2), apoi Arman Karamian (17) a înscris, dar tuşierul Ghinguleac a semnalizat ofsaid şi i-a enervat teribil pe timişoreni. De partea cealaltă, Pădureţu a cerşit un penalty "leşinînd" în careu (21), dar nu i-a ieşit.

La reluare, Bucur şi Ionescu au irosit în acelaşi minut 64 două oportunităţi imense. Primul a tras în Arlauskis, al doilea a trimis cu capul mingea în nori. Rămaşi în superioritate după eliminarea lui Alexa (85), gazdele au încercat să dea lovitura pe final, dar a fost prea tîrziu.

"Am avut parte de un arbitraj şmecheresc, de Bucureşti, care nu mai păcăleşte pe nimeni"
MARIAN IANCU, patron Poli Timişoara

"E regretabil că nimeni nu mai are curaj să-l sancţioneze pe acest Iancu!"
MIHAI STOICA, manager Urziceni

FAZĂ DIFICILĂ PENTRU GHINGULEAC
Bucur şi colegii lui au intrat pe teren cu banderole albe pe mîini, în semn de protest faţă de delegarea lui Alexandru Deaconu, accesorii la care au renunţat la pauză. Bănăţenii au protestat cu vehemenţă după ce li s-a anulat un gol în minutul 17. Arman Karamian marcase din faţa porţii, după o deviere, dar asistentul Ghinguleac a semnalizat ofsaid. Reluările TV nu sînt concludente şi nu arată dacă “tuşierul” a procedat corect. Eliminat cu 5 minute înaintea fi nalului, Alexa i-a aruncat banderola de căpitan în faţă lui Deaconu. (George Şeitan)

ADVERSAR LIGĂ » DORTMUND - STUTTGART 1-1
Bune şi rezervele
Chiar dacă antrenorul Markus Babbel a făcut patru modificări în "11"-le de start faţă de meciul de la Timişoara, printre "victime" numărîndu-se şi Marica, VfB Stuttgart s-a întors totuşi cu un punct de la Dortmund: 1-1. Gazdele au profitat în debut de spaţiile mari dintre fundaşii centrali Delpierre şi Niedermeier şi au deschis scorul, dar ultimul şi-a spălat toate păcatele imediat după pauză, egalînd la unu. Babbel a contat pe Lehmann - Celozzi, Delpierre, Niedermeier, Magnin - Rudy (46 Gebhart), Khedira, Hitzlsperger, Hleb (46 Elson) - Schieber (70 Pogrebniak), Cacau. (Aurelian Botezatu) 

Banderole anti-Deaconu
Bucur şi colegii lui au intrat pe teren cu banderole albe pe mîini, în semn de protest faţă de delegarea lui Alexandru Deaconu, accesorii la care au renunţat la pauză. Bănăţenii au protestat cu vehemenţă după ce li s-a anulat un gol în minutul 17. Arman Karamian marcase din faţa porţii, după o deviere, dar asistentul Ghinguleac a semnalizat ofsaid. Reluările TV nu sînt concludente şi nu arată dacă "tuşierul" a procedat corect. Eliminat cu 5 minute înaintea finalului, Alexa i-a aruncat banderola de căpitan în faţă lui Deaconu. (George Şeitan)

ŞTIRILE MECIULUI
- La meci a asistat şi noul preşedinte al CCA, Vasile Avram. Fostul arbitru a luat loc la masa presei pentru a-i superviza pe Deaconu şi pe cei doi asistenţi
- Cele două echipe au jucat cu mingea oficială a Ligii Campionilor, pentru ca Unirea să se obişnuiască cu ea în vederea grupelor, acolo unde Poli are şanse mici să ajungă, după 0-2, acasă, cu Stuttgart
- Sorin Frunză a fost "clientul" lui Dan Petrescu în debutul meciului, antrenorul strigînd de mai multe ori nervos la el din cauza faptului că nu îndeplinea ordinele tactice.
- Aproximativ 20 de suporteri timişoreni au luat loc la una dintre peluze pentru a-şi încuraja favoriţii.
- Antonio Semedo a debutat la Unirea. Portughezul a jucat aproape o jumătate de oră, în partea a doua a meciului, în locul lui Raul Rusescu.

 
Comentarii (23)
Flava  ( comentarii)
Cine stie fotbal a vazut ca arbitru a urmarit inca de la inceput, eliminarea unui jucator de la Poli. S-a vazut cat este de curat la faza cu bricheta din meciul Steaua-Rapid. Acest Deaconu este delegat la mai toate meciurile lui Poli la Urziceni! Coincidenta?... Legat de Unirea, sa ne aducem aminte cum a castigat ultimele meciuri din campionatul trecut (cu Dinamo, Steaua si Poli)...
24 August 2009, 14:55   •   Comenteaza
scarface  ( comentarii)
Postat de FRFDECACAO pe 23 August 2009, 05:46
Iancu a fost cel mai vanat si afectat de sistemul thicalosit al FRF, este indreptatit sa creada ce doreste. El vorbeste pe banul lui. Iancu o sa fie vanat si de acum incolo, deocamdata baietasii o fac cu o retinere smechereasca. "Prietenii" lui din FRF tot acolo la butoane sunt bine merci.
Cine din FRF a fost tras la raspundere ptr. daunele aduse Timisoarei?
Aud?
Rusine!
Iancu saracu' ...si-a facut-o cu manuta lui. S-a tinut tare de Fulgeru' Bragadiru pana i-au luat aia punctele. Se da mare cunoscator, cu aere de superioritate, dar e la rand cu Gigi, Borcea si Mititelu. Putea lua campionatu cu punctele returnate, dar a incasat-o de la Urziceni.
Offside clar, cotonogari( Alexa, Cisovski) de clasa, ce sa faca Deaconu? Sa-l lase pe petrolistul balcanic sa castige pentru ca are gura (si burdihanu') mare?
23 August 2009, 12:16   •   Comenteaza
nicholaus  (74 comentarii)
unirea poate marcheaza un gol in toate meciurile din CL . . .
BAFTA
23 August 2009, 11:56   •   Comenteaza
caracuda  ( comentarii)
Postat de air_supply pe 23 August 2009, 11:22
Doar indivizii needucati si mizeridcordiosi ca tine pot sa il precieze pe Me Mee stoica - mazeta sau mai bine zis mahalagioaica de carton presat a fotbalului romanesc!!

Pardon, d-ra Mimi stoica , baietelul cu freza pe mijloc si cu creierul la fel, nu cred ca l-a batjocorit pe Iancu ci din contra, se pare ca afost EXACT invers!!

Chestie de perceptie! Voi nu aveti organe decit pentru Me Mee. Dar daca ginditi cu capul dintre picioare e problema voastra! De el are parte si d-ra Mimi stoica!!
vai tu ce limbaj elevat poti sa ai, si ce ironie fina. pffff, mai bine ramaneai azi dimineata in pat si nu te mai trezeai
23 August 2009, 11:42   •   Comenteaza
PaSo  ( comentarii)
N-a fost un meci rau dar Unirea a refuzat sa joace corect,jucatorii tavalindu-se in permanenta si cersind lovituri libere si 11m.Jenant.Deaconu s-a lasat pacalit de figuratia jucatorilor iar golul Timisoarei pare valabil, Karamian vine din spate iar fundasii intepenesc fiind depasiti de faza ca si arbitrul lateral.Un meci in care din pacate doar una din echipe a jucat fotbal!
23 August 2009, 11:40   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
scaune-auto.jpg

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
Caut croitoreasa !
Atelier de creatie situat in zona Piata Victoriei caut croiteasa cu experienta de cel putin 5 ani in domeniu, capabila sa execute un produs cap – coada. Salariu atractiv! Carte de munca! ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 350,00 EUR
macara Telemac HT 12.5
Societate comerciala vinde macara Telemac HT 12.5 in stare buna. Pret 35000 EUR + TVA. Tel 0722 364 253
Constanta/Constanta - pret 35.000,00 EUR
caut job
tanara 28 de ani casatorita serioasa doresc sa lucrez ca samponeza in salon infrumusetare sau receptionera desi nu detin experienta in domeniu sunt o persoana sociabila si dornica de a invata lucruri ...
Ilfov/Voluntari - pret 1.000,00 RON
Candelabru din corn de cerb
Candelabru din corn de cerb lopatar si doua aplice din corn de cerb lopatar costa: 950 RON Candelabru din corn de cerb lopatar costa: 750 RON O aplica din corn de cerb lopatar costa:195 RON ...
Harghita/Odorheiu Secuiesc - pret 195,00 RON
SteroiziMania - Culturism, Steroizi, Anabolizante
Vand steroizi originali la cele mai bune preturi (http://steroizimania.webs.com). Anabolizantele sunt aduse prin intermediul unui depozit farmaceutic si sunt avizate de ministerul sanatatii! ...
Bucuresti/Romania - pret 1,00 RON
Loading from
Click.ro
Ai crezut că le-ai văzut pe toate? Iată şase dintre cele mai penibile poze cu Botezatu! - FOTO
În timp, celebrul creator de modă a realizat foarte multe pictoriale spectaculoase.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Un blogger a avut ideea de a iniţia o acţiune de dezinhibare a persoanelor supraponderale, invitându-le să-şi posteze pe site imagini în costume de baie.Hot sexy fat girls in skimpy swimwear (Fete grase şi sexy în costume de baie) este o galerie [...]
Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

 Cupoanele-cadou, care imită bancnote româneşti şi care sunt folosite de unele firme în acţiuni prin care îşi promovează produsele, au devenit mijloc de înşelăciune – avertizează Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti (PLMB). Vineri seara, în [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V