LIGA 1   •   

RAPID - GAZ METAN, LUNI, 19:00, DOLCESPORT ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

Obiectivul lui Pustai: "Sperăm la cel puţin un punct în meciul cu Rapid"

 
18 Noiembrie 2011 19:20
 

Cristi Pustai

Antrenorul formaţiei Gaz Metan Mediaş, Cristi Pustai, speră ca formaţia sa să plece neînvinsă din Giuleşti, chiar dacă se confruntă cu anumite probleme de lot pentru meciul cu Rapid, din etapa a XIV-a a Ligii I.

"Rapid este o echipă cu un lot foarte bun şi echilibrat valoric, antrenat de un tehnician pe care nici nu mai are rost să-l gratulez. Vom merge în Giuleşti cu gîndul să prestăm un joc grupat şi bun, la fel cum am făcut-o şi în precedentele dăţi şi să sperăm că de această dată vom obţine cel puţin un punct. Din păcate, noi ne confruntăm cu anumite probleme de lot, Petre şi Markovici sunt suspendaţi, iar Trtovac şi Zaharia sunt accidentaţi", a declarat Cristi Pustai.

Pustai a comentat în legătura cu tragerea la sorţi a sferturilor Cupei României, în urmă căreia Gaz Metan va juca cu Poli Timişoara, precizând că singurul fapt negativ în urma tragerii este că echipa sa va juca în deplasare. "Cum am spus şi înainte de tragerea la sorţi, nu am avut o echipă preferată cu care aş fi vrut să picăm. Ghinionul nostru în ghilimele este că vom juca în deplasare la Timişoara. Ne vom juca şansele până la capăt şi cred am fi avut şanse cu orice echipă am fi căzut. Timişoara nu mai este echipa de anul trecut, au pierdut anumiţi jucători, dar rămâne o echipă solidă, de tradiţie, cu jucători de valoare şi care va beneficia cu siguran?ă de suportul publicului cald. Ar fi fantastic dacă am ajunge în primăvara Cupei României", a încheiat Pustai.

Rapid - Gaz Metan Mediaş se va juca luni, de la ora 19.00, DolceSport şi liveTEXT pe GSP.RO.
 
Comentarii (8)
titi54  (273 comentarii)
3-0 pentru RAPID
21 Noiembrie 2011, 16:48   •   Comenteaza
nick.name  (218 comentarii)
STEAUA ARE CEI MAI MULTI SUPORTERI
STEAUA ARE CELE MAI MULTE CAMPIONATE CASTIGATE
STEAUA ARE CELE MAI MULTE CUPE CASTIGATE
STEAUA ARE CELE MAI MULTE SUPERCUPE CASTIGATE
STEAUA A CASTIGATI UEFA CHAMPIONS LEAGUE
STEAUA A MAI JUCAT O FINALA DE UEFA CHAMPIONS LEAGUE
STEAUA A CASTIGAT SUPERCUPA EUROPEI
MAI SUNT CATEVA SEMIFINALE JUCATE DAR NU LE MAI TREC DIN LIPSA DE SPATIU...
19 Noiembrie 2011, 09:14   •   Comenteaza
gazistu  (2417 comentarii)
lasa ca nu mergem la rapid ca mielu la taiere... de fiecare data ma inscris in giulesti... nu va fi meci usor pt nici una.... bineinteles ei sunt favoriti
18 Noiembrie 2011, 23:43   •   Comenteaza
daniel84  (47 comentarii)
aaa si apropo cred k k sunt m-ai multi tigani care tin cu steaua decat cu rapid,deci cine sunt ciorile ????este intrebare la care stelisti nu au cum sa raspunda muie la aurolaci si la ciorile alea steliste
18 Noiembrie 2011, 21:41   •   Comenteaza
daniel84  (47 comentarii)
cred k trebuia in primul rand sa fie m-ai modest si sa spere macar la und egal,dar oricum o sa i-a gazul 3 boabe :))
18 Noiembrie 2011, 21:38   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
300x250mi.gif

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
VIND FARMACIE
Vind licenta farmacie in orasul Basarabi - Cta
Constanta/Basarabi - pret 1,00 RON
Inchiriere si vanzare schela sibiu
Vanzari de schele metalice second hand si schela in toata tara Avantaje Siguranta maxima Indeplineste standardele de securitatea ale Uniunii Europene Economie de timp si personal Montaj ...
Sibiu/Medias - pret 8,60 EUR
LOTURI LA PADURE - TARTASESTI
TARTASESTI, mai sunt 4 loturi intravilane, 510-618 mp, gaze, stalpi curent la fiecare lot, intre vile construite locuite, 20 min de Pta Victoriei, particular, poze/ detalii pe terenuriconstruibile.ro
Bucuresti/Bucuresti - pret 16.000,00 EUR
Sofer personal (cu auto) sau garda de corp
Tanar 20 de ani fost sportiv (14 ani rugby, lupte, box, cursuri protectie vip etc....) caut de munca ca sofer personal sau garda de corp, posed permis de conducere categoria B am ca experienta peste ...
Bucuresti/Pantelimon - pret 0,00 RON
videochat constanta
studio videochat constanta, angajeaza fete cunostinte limba engleza, aspect fizic placut, varsta minim 18 ani, contract de munca, discretie bonus 500 euro.comision 60-70% angajam modele videochat ...
Constanta/Constanta - pret 1.500,00 EUR
Loading from
Click.ro
Ai crezut că le-ai văzut pe toate? Iată şase dintre cele mai penibile poze cu Botezatu! - FOTO
În timp, celebrul creator de modă a realizat foarte multe pictoriale spectaculoase.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Un blogger a avut ideea de a iniţia o acţiune de dezinhibare a persoanelor supraponderale, invitându-le să-şi posteze pe site imagini în costume de baie.Hot sexy fat girls in skimpy swimwear (Fete grase şi sexy în costume de baie) este o galerie [...]
Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

 Cupoanele-cadou, care imită bancnote româneşti şi care sunt folosite de unele firme în acţiuni prin care îşi promovează produsele, au devenit mijloc de înşelăciune – avertizează Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti (PLMB). Vineri seara, în [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V