FOTBAL  »  Superliga  »  GAZ METAN - CFR CLUJ 1-1

VIDEO Obstacolul Mediaş » CFR Cluj s-a împiedicat iar de trupa lui Pustai, scor 1-1

CFR-ul s-a împiedicat din nou de Gaz Metan.
CFR-ul s-a împiedicat din nou de Gaz Metan.

Articol de GSP - Publicat sambata, 10 martie 2012 00:00 / Actualizat sambata, 10 martie 2012 11:06

"Feroviarii" au pierdut 4 puncte în faţa Gazului, la fel cum s-a întîmplat şi sezonul trecut.

VEZI AICI REZUMATUL VIDEO!

"Feroviarii" au pierdut 4 puncte în faţa Gazului, la fel cum s-a întîmplat şi sezonul trecut.

VEZI AICI REZUMATUL VIDEO!

Cristi Pustai, cel mai longeviv tehnician din Liga 1, i-a întins o cursă "Animalului" aseară la Mediaş. A schimbat sistemul casei, 4-2-3-1, în 4-3-1-2 şi l-a mutat pe Ciprian Petre din bandă, în centru, în spatele celor două vîrfuri.

Mijlocaşul de buzunar a fost omul începutului de meci. El avea să deschidă scorul după doar două minute de joc, cu un şut la vinclu din afara careului de 16, deşi prima ocazie mare s-a consumat la poarta lui Pleşca, în secunda 25. Camora a centrat de pe stînga, portarul Gazului s-a opus la devierea lui Bastos, iar reluarea lui Kapetanos pe spate a trecut puţin alături.

S-a jucat cu garda jos în continuare. Peralta a profitat de o preluare largă a lui Issa Ba, l-a servit pe culoar pe Kapetanos, iar grecul a trimis în plasă (13) pe sub Pleşca. Pînă la pauză, Kapetanos a demonstrat că ştie să şi paseze. I-a întors serviciul de la gol lui Peralta, dar argentinianul e prea scund pentru a înscrie cu capul (35).

Au redus motoarele după pauză
Partea secundă nu a debutat la fel de nebun ca prima. Ambele formaţii au stat la cutie în aşteptarea unei breşe în defensiva adversarului. Prima a apărut în aria de acoperire a lui Ciucă, de unde Camora a centrat perfect pentru Vranjes, care a fost la 2 milimetri de a-şi duce echipa în avantaj (63). Şi defensiva oaspeţilor a dat semne de vulnerabilitate, dar şutul lui Vitinho din poziţie centrală a fost previzibil (68). Kapetanos putea aduce victoria în prelungiri, dar a ratat incredibil din 5 metri!

"E un punct de care aveam mare nevoie, sperăm ca de acum înainte să adunăm mai multe" (Cristi Pustai, antrenor Gaz Metan)

"Am avut 3 ocazii mari de gol şi ne-a lipsit şansa cu Gaz Metan. Echipa a jucat mai bine faţă de meciul precedent, dar absenţa lui Beto s-a resimţit" (Arpad Paszkany, finanţator CFR)

INBOX
- Vasile Maftei putea să-şi lase echipa în inferioritate numerică în minutul 14, cînd a avut o intrare urîtă, cu talpa pe tibia lui Tahar. "Centralul" Adrian Cojocaru i-a acordat însă doar cartonaşul galben.
- Autorul primei reuşite a meciului, Ciprian Petre, i-a dedicat reuşita fiului său Noris (3 ani). Mijlocaşul Gazului a sprintat după gol pînă la cealaltă poartă pentru a-i face cu mîna băiatului său.
- Conducerea clubului medieşean a lăsat aseară intrarea liberă pentru femei şi pentru copiii sub 14 ani. În tribune s-au aflat şi 200 de fani ai CFR-ului veniţi de la Cluj.
- Fundaşul stînga, Viorel Nicoară, titular în etapa trecută cu FCM Tg. Mureş, nu a fost nici măcar rezervă aseară.Din lotul "feroviarilor" nu a făcut parte nici italianul Roberto de Zerbi, aflat în dizgraţia conducerii clubului clujean.

„Fotbalul se «deteritorializează»! Nu mai există ceva esențial” » Un profesor de antropologie, Christian Bromberger, conferință de excepție despre o „mutație” în fotbalul de azi: „Am plecat de la tifoso, adică boală contagioasă, și am ajuns aici”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (26)
c24
c24  •  14 Martie 2012, 14:39
Postat de super.steaua pe 13 Martie 2012, 11:14

Steaua are steaua romanesca, asta petru cultura ta b0zg0rashule

Traiasca tatuca Stalin / ca pe steaua ne-a dat in loc de vin. In concluzie Romaniei URSS i-a luat tezaurul si i-a dat in schimb pe Steaua si Dinamo-KGB.

gyurijanos
gyurijanos  •  14 Martie 2012, 05:43

mediasul au jucat pt dinamo, cu ei au mimat jocul iar cu noi si-au dat viata pe teren

super.steaua
super.steaua  •  13 Martie 2012, 11:14
Postat de albusibiu pe 13 Martie 2012, 11:06

Cine are steaua sovietica in emblema? Raspuns corect: Steaua.

Steaua are steaua romanesca, asta petru cultura ta b0zg0rashule

Vezi toate comentariile (26)
Comentează
Close