LIGA 1   •   

ANCHETĂ

Olăroiu va fi pus sub învinuire de DNA!

 
19 Mai 2008
 

Surse din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) declară, pentru Newsin, că fostul manager al FC Naţional, Cosmin Olăroiu, va fi pus sub învinuire pentru nereguli în legătură cu transferul unor jucători de la FC Naţional la Poli Timişoara.

Surse judiciare afirmă, pentru Newsin, că fostul manager al FC Naţional, Cosmin Olăroiu, va fi chemat zilele acestea la audieri. Procurorii urmează să îl pună sub învinuire pe actualul antrenor al echipei arabe Al-Hilal.

În acelaşi dosar, fostul preşedinte al echipei FC Naţional, Gino Iorgulescu, s-a prezentat, luni, la DIICOT, el fiind pus sub învinuire.

Surse din parchet au afirmat, pentru Newsin, că Gino Iorgulescu a fost pus sub învinuire pentru evaziune fiscală, spălare de bani şi delapidare.

Gino Iorgulescu, fostul preşedinte al FC Naţional, a fost audiat, în martie 2007, la Parchetul General, în legătură cu posibile ilegalităţi comise în cazul unor transferuri de fotbalişti.

Dosarul a fost deschis după ce Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a depus la Parchetul General, în iunie 2006, o plângere penală împotriva administratorului FC Naţional, Constantin Dumitru Iacov, a preşedintelui Asociaţiei Pro Naţional, Gino Iorgulescu, şi a preşedintelui Asociaţiei SC Fotbal Club Naţional 2000, Florin Ciobanu. Cei trei sunt acuzaţi că ar fi omis să înregistreze în contabilitate mai multe operaţiuni şi veniturii realizate.

Plângerea penală a fost depusă în urma unor controale efectuate la sesizarea direcţiei de finanţe Timiş, care se referea la transferul jucătorilor Gabriel Caramarin, Gigel Coman, Gabriel Canu, Adrian Olah şi Johathan McKain de la FC Naţional la Politehnica Timişoara. Controalele au vizat Asociaţia Fotbal Club Naţional 2000, societatea Fotbal Club Naţional 2000 şi Asociaţia Pro Naţional.

Potrivit ANAF, Asociaţia Fotbal Club Naţional 2000 i-a transferat la Poli pe Caramarin, Coman, Canu şi Olah în 2005, contra sumei totale de 1.450.000 dolari. Suma a ajuns în conturile Asociaţiei Pro Naţional, care avea datorii la buget de peste 15,8 milioane lei noi şi conturile bancare poprite. ANAF a considerat că responsabilitatea revine preşedintelui asociaţiei, Florin Ciobanu.

McKain a fost transferat de la Asociaţia Fotbal Club Naţional 2000 la Poli Timişoara în schimbul sumei de 1,1 milioane dolari, care revenea în proporţie de 90%  firmei Baroque Trading Ltd, iar restul societăţii Fotbal Club Naţional. ANAF a constatat că Baroque a încasat numai 110.000 dolari de la Asociaţia Pro Naţional, care nu avea nicio calitate în transfer. Astfel, societatea verificată nu a inregistrat pe veniturile societăţii suma de 990.000 dolari aferentă acordului de transferului lui McKain. Prin neînregistrarea sumei, impozitul pe profit datorat a fost diminuat cu peste 478.600 lei noi. ANAF l-a găsit pe Dumitru Iacov responsabil pentru aceste nereguli.

Asociaţia Pro Naţional a încasat integral contavaloarea transferurilor celor cinci jucători la Poli Timişoara, de 2,4 milioane dolari. De la Balkan Petroleum Limited, asociaţia a primit suma de un milion dolari, reprezentând contravaloarea jucatorilor Caramarin, Coman, Canu şi Olah. Jumătate de milion de dolari a ajuns în contul Baroque Trading Ltd din Cipru, care a mai încasat 1,1 milioane dolari în două tranşe pentru transferul lui McKain. Jucătorii transferaţi nu erau angajaţii asociaţiei, care nu avea nici o calitate în transfer, iar operaţiunile nu se incadrau în obiectul său de activitate.

Gino Iorgulescu a fost găsit responsabil de către ANAF pentru operaţiunile nelegale.

 
Comentarii (7)
Alpin  ( comentarii)
Toate slugile lui Gigi Becali ajung la DNA! Sa fie un semn ca a inceput lupta anti-coruptie?!? Speram, dar sa vedem un rezultat.
20 Mai 2008, 00:13   •   Comenteaza
Logic  ( comentarii)
inca de cand ma stiu nu am vazut un comentariu ,de la Olaroiu,impotriva lui Becali.Este un lingau.Stie fotbal dar este fara caracter.
20 Mai 2008, 00:06   •   Comenteaza
STEAUA4ever  ( comentarii)
Nea' Oli te asigur ca o sa mai vii in Romania...si inca tot in domeniul "fotbal" in Timisoara la echipa de fotbal a penitenciarului Popa Sapca :) o sa aiba si Timisoara o echipa calificata direct in Liga....te asteptam cu drag :)))
19 Mai 2008, 21:47   •   Comenteaza
sQ  ( comentarii)
"Gino Iorgulescu a fost găsit responsabil de către ANAF pentru operaţiunile nelegale."
Nu exista cuvantul nelegal in limba romana.Antonimul lui legal e ILEGAL.
19 Mai 2008, 20:34   •   Comenteaza
John Doe  ( comentarii)
Cum mai puteti sa haliti institutia asta numita DNA? Nu e destul de clar ca ei se fac ca lucreaza in perioada asta electorala, ca sa arunce cu nisip in ochi la prostime? Nu mai pun demult botu' la vrajeala asta. Sa fiti sanatosi si sa publicati in continuare in complicitatea voastra dobitoceasca articole care au ca subiect "anchetele DNA", sanchi.
19 Mai 2008, 20:25   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
 

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
Colaboratori Reforma Sanatatii 2012
Cautam colaboratori in cadrul Reformei Sanatatii. www.reformasanatate.ro
Valcea/Rm. Valcea - pret 26.101,00 RON
Vand teren intavilan 1000mp
Balaceanca 1000mp, cadastru, intabulare, proprietar, toate utilitatile, situat in sat nu in camp, intravilan, 20e mp negociabil
Ilfov/Balaceanca - pret 20,00 EUR
vand apartament cu 3 camere tip penthouse
Apartament cu 3 camere in bloc nou din 2009. Suprafata 140 mp, 2 bai, 2 camere, 1 debara, 1 terasa de 50 mp si un balcon inchis. se vinde mobilat si utilat. parchet de bambus, mobilier gama ...
Valcea/Valcea - pret 150.000,00 EUR
Colaborare/inchiriere in domeniul turismului!
Doresc colaborare in domeniul turismului sau inchirierea brevetului de turism "Manager in activitatea de turism" in Arges, sau in judetele limitrofe. Rog seriozitate. Relatii la tel: 0766 377 587
Arges/Pitesti - pret 50,00 EUR
Reparatii frigidere la domiciliu Brasov
Reparatii frigidere congelatoare conbine frigorifice o gama diversa de marci si modele ( ARTIC, ARDO, AEG, ARISTON, ALASKA, BLOOMBERG, CANDY, ELECTROLUX, GORENJE, INDESIT, ZANUSSI, WHIRPOOL, NEI, ...
Brasov/Sacele - pret 30,00 RON
Loading from
Click.ro
Ai crezut că le-ai văzut pe toate? Iată şase dintre cele mai penibile poze cu Botezatu! - FOTO
În timp, celebrul creator de modă a realizat foarte multe pictoriale spectaculoase.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Un blogger a avut ideea de a iniţia o acţiune de dezinhibare a persoanelor supraponderale, invitându-le să-şi posteze pe site imagini în costume de baie.Hot sexy fat girls in skimpy swimwear (Fete grase şi sexy în costume de baie) este o galerie [...]
Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

 Cupoanele-cadou, care imită bancnote româneşti şi care sunt folosite de unele firme în acţiuni prin care îşi promovează produsele, au devenit mijloc de înşelăciune – avertizează Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti (PLMB). Vineri seara, în [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V