FOTBAL  »  Superliga  »  PETROLUL

Petrolul a semnat cu un fundaş adus din liga a 3-a franceză :O

Manassé Enza-Yamissi are 1,87 metri și 75 de kilograme
Manassé Enza-Yamissi are 1,87 metri și 75 de kilograme

Articol de GSP - Publicat luni, 16 iulie 2012 00:00 / Actualizat luni, 16 iulie 2012 15:19

Încă o achiziţie făcută de Petrolul. Ultimul jucător ajuns la dispoziţia lui Mircea Rednic se numeşte Manassé Enza-Yamissi, care tocmai a semnat un contract valabil trei sezoane cu gruparea din Ploieşti.

Apărător central ori stînga, jucătorul din Republica centrafricană a evoluat ultima dată la Amiens, în ligă a treia franceză. Anterior mai trecuse pe la Auxerre C, Nîmes şi Sochaux B.

Manasse (22 de ani) a adunat, din 2011 încoace, două selecţii în ”naţionala” ţării sale. În schimb, fratele său, Eloge Enza Yamissi, se numără printre principalii internaţionali.

21 de meciuri, între care 19 ca titular, a disputat Manasse pentru Amiens sezonul trecut. A marcat o dată

 

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (4)
alexfcp
alexfcp  •  17 Iulie 2012, 11:47
Postat de plesan pe 16 Iulie 2012, 16:05

aveti in echipa mai bn de 60 la suta de jucatori dezertori dela U Cluj...cei care au parasit pe U echipa simbolica din Cluj pt a se duce taras dupa patron la Petrolu...asta o sa se vada in timp...!Eu simpatizez echipa Petrolul..insa nu pe cea de astazi..echipa asta se numeste mai mult Petrolul U Cluj Ploiesti ;)

Defapt SteOAIA ar trebuii sa se numeasca Steaua U Craiova Unirea buCUResti....deci cum sta treaba acum??

morarroion
morarroion  •  16 Iulie 2012, 20:27
Postat de plesan pe 16 Iulie 2012, 16:05

aveti in echipa mai bn de 60 la suta de jucatori dezertori dela U Cluj...cei care au parasit pe U echipa simbolica din Cluj pt a se duce taras dupa patron la Petrolu...asta o sa se vada in timp...!Eu simpatizez echipa Petrolul..insa nu pe cea de astazi..echipa asta se numeste mai mult Petrolul U Cluj Ploiesti ;)

Din cate mi-aduc aminte echipa ta preferata nu s-a numit STELEMEAUA UNIREA BUCURESTI!!!asta chiar daca a beneficiat de ceva intariri de la Urziceni!Comentariul tău...

plesan
plesan  •  16 Iulie 2012, 16:05
Postat de axg87 pe 16 Iulie 2012, 14:04

Nu mi se pare un transfer prea adcvat pentru o echipa aflata in cautare de performanta. Seamana mai mult cu transferurile care le faceam cand ne luptam pentru salvarea de la retrogradare. Sper ca va surprinde la fel cum a facut-o Boudjemaa.

aveti in echipa mai bn de 60 la suta de jucatori dezertori dela U Cluj...cei care au parasit pe U echipa simbolica din Cluj pt a se duce taras dupa patron la Petrolu...asta o sa se vada in timp...!Eu simpatizez echipa Petrolul..insa nu pe cea de astazi..echipa asta se numeste mai mult Petrolul U Cluj Ploiesti ;)

Vezi toate comentariile (4)
Comentează