LIGA 1   |   

GIGI BECALI ARE UN ALIAT

Porumboiu: "Mi se pare aberant ca Becali să fie interzis pe stadioane"

 
23.06.2008   |    6 comentarii
DISTRIBUIE PE:
        
    
MARIME FONT:    
ULTIMA STIRE:
Cum ziua in care va ateriza Lara Fabian pentru prima oara pe pamant romanesc se apropie, iar cererile staffului artistei referitoare la hotelul unde va fi gazduita Lara Fabian pe parcursul celor trei zile nu sunt putine, organizatorii si-au unit ...

Finanţatorul lui FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a declarat că este uimit de faptul că membrii Comisiei de Apel au menţinut decizia prin care Gigi Becali este interzis pe orice stadion pentru doi ani şi afirmă că hotărârarea este o ameninţare împotriva patronatului din fotbal.

"Eu nu mă aflu printre susţinătorii lui Gigi Becali, dar nu mi se pare normal să nu îi dai voie pe niciun stadion. Restul deciziilor luate, adică depunctarea Stelei şi amenzile, sunt regulamentare, dar să nu îi dai voie să vină pe stadion mi se pare aberant. Decizia luată vine împotriva patronatului. Pot să îi dea câte amenzi vor, dar asta chiar e deplasată. Nu a omorât pe nimeni, nu i-a dat nimănui cu capul în gură ca să păţească asta", a spus Porumboiu.

Fostul arbitru internaţional e de părere că deciziile Comisiilor îi îngrădesc lui Becali dreptul la muncă. "Are şi el birou acolo la stadion. Cum mai poate munci dacă nu e lăsat pe stadion? E un drept al lui. Cum să nu îşi vadă echipa pe care o plăteşte? Nu sunt deloc în tabăra de avocaţi a lui Gigi Becali, dar nu pot să tac când văd aşa ceva. Depunctarea e corectă, dar interzicerea pe stadion o anulează şi o umple de ridicol", a mai afirmat Porumboiu.

"Asemenea măsuri nu vor rezolva nimic în fotbalul românesc, dar de unde până unde interzici un patron pe doi ani? Noi îi respectăm pe cei de acolo, dar vrem şi noi respect. Şi dacă îl înviam pe Hitler, tot i-am da drumul pe stadion. Trebuie să gândeşti înainte să iei o decizie", a conchis conducătorul vasluian.

Sursa: Newsin

PE ACEEAȘI TEMĂ:
Becali a cîştigat războiul cu gruparea din Gruia şi va avea în Comitetul Executiv doi oameni, pe Argăseală şi pe Walter, care s-au impus ieri la vot în faţa alianţei Mureşan - Horoba. "Nu mai vreau CFR campioană, nu-l mai vreau pe Mureşan în Comitetul Executiv, nu mai vreau ca Paszkany şi oamenii ...
micha
Comentarii:
01 Iulie 2008, 21:25  |  CITEAZA
in primul rand nu conteaza ca Vasluiul e un oras mic,sunt alte orase mai mari care nu se afla pe harta cand se da starea vremii;in al doilea rand, Becali si Porumboiu sunt doi oameni care au investit in fotbal(un lucru bun),dar au facut si multe blaturi;respect pentru culorile galben-verde,pacat de un asemenea finantator
karlhamilton
Comentarii:
23 Iunie 2008, 20:25  |  CITEAZA
Sunteti praf,mai ales tu,DUM DUM!Il urasc pe Becali,dar daca nu era el,care a bagat bani,nici alte echipe n-o faceau si aveam un campionat vai mama lui!A ridicat stacheta si altii trebuiau sa tina pasul.Porumboiu a facut sa se auda de un oras,care cand se da starea vremii,nu e pe harta!Pe stadion nu ar trebui sa intre mai mari,nu cei care dau bani si fac echipe si reprezinta tara in europa!
anonimus
Comentarii:
23 Iunie 2008, 18:39  |  CITEAZA
Mai DUM DUM, daca ai fi vasluian (si sa stii ca porumboiu e buzoian),ai sti ca il cheama Adrian si nu Ion,dar dupa cum scrii, esti doar un cap de creta care intr-un mod tipic romanesc urasti pe cel care a fost in stare sa faca CEVA in viata.
DUM DUM
Comentarii:
23 Iunie 2008, 18:22  |  CITEAZA
NEA' IOANE EU SUNT VASLUIAN DE-AL MATALE DAR ASA POZITIE DE SLUGA CA MATALE BRE, N-AM VAZUT DE CAND SUNT. ACU'MI EXPLIC TOATE BLATURILE CU STEAUA, DA' MEREU DAI VINA PE ALTII .OM FI NOI SARACI , DAR SLUGA LA UN CIOBAN, N-OM FI. PLEACA SI LASA-NE DRACU IN PACE .
daniel
Comentarii:
23 Iunie 2008, 18:22  |  CITEAZA
Nu-i interzice nimeni dreptul la munca,poate sa-si amenajeze birou unde vrea el,dar nu in stadion.Oricum ,pentru Steaua este o decizie bine venita,o sa de-a echipa prin telefon.
Ii ei apararea pentru ca faci parte din aceasi clica ,a masluitorilor.Corb la corb nu-si scoate ochii.
Număr de caractere rămase: 700
Loading from
 
Alte stiri din Liga 1
Liviu Ganea nu mai are nici o şansă să joace la Dinamo pînă la finalul campionatului şi ar agrea un împrumut la Tg. Mureş. Intrat în dizgraţie pentru că nu şi-a prelungit contractul scadent în vară, atacantul a rămas şi fără impresar, după un conflict avut cu fraţii Becali "Deocamdată nu se ...
 
Preşedintele clubului Dinamo, Nicolae Badea, a intervenit la GSP TV unde a discutat despre transferul atacantului de la ŢSKA Sofia, Michel Platini. Acesta a discutat şi despre plecarea lui Liviu Ganea de la formaţia din Ştefan cel Mare.
 
 
 
 
 
 
  • Etapa:
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10
  • 11
  • 12
  • 13
  • 14
  • 15
  • 16
  • 17
  • retur
Sa 25.02.12
00:00
DinamoDinamo
-
-
Gaz MetanGaz Metan
Sa 25.02.12
00:00
CFR ClujCFR Cluj
-
-
Tg. MureşTg. Mureş
Sa 25.02.12
00:00
RapidRapid
-
-
U ClujU Cluj
Sa 25.02.12
00:00
CS MioveniCS Mioveni
-
-
SteauaSteaua
Sa 25.02.12
00:00
ConcordiaConcordia
-
-
Otelul Otelul
Sa 25.02.12
00:00
FC BrasovFC Brasov
-
-
Pandurii Tg. JiuPandurii Tg. Jiu
Sa 25.02.12
00:00
PetrolulPetrolul
-
-
FC VasluiFC Vaslui
Sa 25.02.12
00:00
CeahlaulCeahlaul
-
-
SportulSportul
Sa 25.02.12
00:00
SibiuSibiu
-
-
Astra Astra
Un serviciu oferit de
Constructii case || Casa la rosu || Amenajari interioare || Cons
Profesionisti in constructii case la rosu sau la cheie, va stam la dispozitie in Bucuresti si in tara prin echipele specializate in constructii, amenajari interioare si exterioare, instalatii ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 40,00 EUR
Caut trupa/oameni muzicali
Salut, ma numesc Bogdan si caut oameni cu care sa-mi petrec timpul cantand. Am inceput singur sa invat chitara acum vreo 4+ ani in principal rumba catalana dar invat foarte repede orice stil. Am ...
Cluj/Cluj-napoca - pret 1,00 RON
CONSILIER VANZARI
ANGAJAM CONSILIER VANZARI, CUNOSTINTE INSTALATII, PERMIS AUTO B, PERSOANA SOCIABILA, CU REALE ABILITATI DE COMUNICARE. FULL TIME, SECT.2. CV-UL SE DEPUNE PERSONAL PE BD. FERDINAND I NR.162, ETAJ 1, ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 0,00 RON
VAND NISIP PIETRIS BALAST CAR MOLOZ
VAND: NISIP (0-3), MARGARITAR (4-8), PIATRA MICA(8-16), PIATRA MARE (16-32), BALASTRU (0-16), REFUZ DE CIUR (32-64), PAMANT VEGETAL, PAMANT UMPLUTURA - CARAM MOLOZ DE LA DEMOLARI SI EXCAVATII – ORICE ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
APOMETRE SI INSTALATII SANITARE TG JIU!
Firma ALMAJAN MIDO S.R.L autorizata pt montari si sigilari apometre avand ca domeniu de activitate:lucrari de instalatii sanitare, de incalzire si de aer conditionat iti sta oricand la dispozitie ...
Gorj/Targu Jiu - pret 100,00 RON
Primele imagini din camera în care a murit Whitney Houston. Artista îşi comandase şampanie, cartofi prăjiţi şi un sandwich

Primele imagini din camera în care a murit Whitney Houston. Artista îşi comandase şampanie, cartofi prăjiţi şi un sandwich

Înainte de a-şi găsi sfârşitul, celebra Whitney Houston a consumat băuturi alcoolice, scrie TMZ. Potrivit site-ului, care a publicat primele imegini cu artista scoasă fără suflare, pe targă, din camera de hotel, amestecul de medicamente cu băutură [...]
ANM a retras codul portocaliu şi a instituit cod galben de ninsori pentru 13 judeţe. Vezi zonele vizate

ANM a retras codul portocaliu şi a instituit cod galben de ninsori pentru 13 judeţe. Vezi zonele vizate

Meteorologii au retras codul portocaliu de ninsori, anunţat iniţial în vigoare astăzi până la ora 14:00, fiind instituit cod galben de ninsori până la ora 14:00, pentru judeţele din partea estică, sud-estică şi centrul ţării.Mai exact până la ora [...]
Un nou mesaj Anonymous pentru România (VIDEO)

Un nou mesaj Anonymous pentru România (VIDEO)

Salutări cetăţeni ai României, suntem Anonymous.Acest mesaj este transmis poporului român ca urmare a recentului protest anti-ACTA ce a avut din ţara [...]
Moment jenant la altar: mirele a vomitat chiar înaintea ceremoniei (VIDEO)

Moment jenant la altar: mirele a vomitat chiar înaintea ceremoniei (VIDEO)

Ceea ce, măcar până la naşterea unui copil, ar trebui să fie cel mai fericit moment din viaţa unui cuplu, s-a transformat într-un coşmar pentru o [...]
Un berbec şi o căprioară vor fi căsătoriţi de Sfântul Valentin. Vezi unde se va desfăşura ceremonia şi cum vor fi îmbrăcaţi mirii

Un berbec şi o căprioară vor fi căsătoriţi de Sfântul Valentin. Vezi unde se va desfăşura ceremonia şi cum vor fi îmbrăcaţi mirii

Personalul unei grădini zoologice din China va organiza, de Sfântul Valentin, o nuntă în care vor fi uniţi berbecul Changmao şi căprioara Chunzi, [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V