FOTBAL  »  Superliga  »  OŢELUL - CFR, VINERI, 21:30, DIGISPORT ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

Porumboiu simte un blat la Oţelul - CFR! :S

Astă-primăvară, clujenii au admirat execuţiile moldovenilor Foto: Ştefan Constantin
Astă-primăvară, clujenii au admirat execuţiile moldovenilor Foto: Ştefan Constantin

Articol de GSP - Publicat miercuri, 31 august 2011 00:00 / Actualizat marti, 30 august 2011 23:11

Porumboiu consideră că ardelenii se vor impune la Galaţi, în contul unei "datorii" din primăvară


Adrian Porumboiu aruncă Liga 1 în aer! Fostul mare arbitru a anunţat că aşteaptă cu mare interes partida campioanei de săptămîna viitoare împotriva CFR-ului: "Vreau să văd dacă rezultatul este atît de previzibil cum cred încă din sezonul trecut. Dacă va fi cum zic eu, voi ajunge la Comisia de etică". Finanţatorul galben-verzilor consideră că CFR va lua fără luptă cele 3 puncte, după ce în finalul sezonului gălăţenii s-au impus în deplasarea de la Cluj (1-0) şi s-au apropiat de cîştigarea titlului de campioană.

Replica Clujului a venit de la preşedintele Iuliu Mureşan: "Domnul Porumboiu spune glume proaste, pe care nu le mai gustă nimeni. Mă mir că nu a zis că a fost blat meciul nostru de pe teren propriu cu Mediaşul, 0-2, pentru că l-am cedat acum pe Bud gratis împrumut un sezon la Gaz Metan. Se vorbesc multe aiureli, dar atunci chiar am prins o zi mai slabă. La fel cum a păţit-o şi Vasluiul de nenumărate ori în sezonul trecut".

Porumboiu a acuzat la acea vreme şi diferenţa de atitudine pe care trupa lui Paszkany a avut-o la partidele cu Vaslui şi Oţelul: "Uitaţi cum au jucat cu noi şi cum au jucat cu ei. Nu au avut atitudine, nu au avut nimic. A fost mare bucurie la tribuna oficială după golul Oţelului. Probabil aveau de ce să se bucure". CFR a cîştigat 1-0 contra Vasluiului, iar două etape mai tîrziu a pierdut 0-1 în faţa Oţelului.


3,15 este cota clujenilor pentru o victorie la Galaţi

Vine Kezman?
Sîrbul Mateja Kezman (32 de ani) şi argentinianul Lucho Figueroa (30 de ani, Rosario Central) sînt două dintre ţintele lui Porumboiu pentru întărirea echipei după ce se termină interdicţia la transferuri. Cei doi super-atacanţi au fost propuşi prin diferiţi impresari şi în zilele următoare se vor purta mai multe discuţii cu aceştia. Kezman are şanse mai mari, fiind liber după ce a terminat contractul cu o grupare chineză. În schimb, transferul fundaşului central Ozeia (28 de ani, Pacos Ferreira) a fost deja rezolvat.

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (47)
zeidas
zeidas  •  01 Septembrie 2011, 18:42

Ce poate simti un nesimtit ?

daniel_ray
daniel_ray  •  01 Septembrie 2011, 17:10

stie porumbelu ce zice, la cit de frumos s-au dat la o parte clujenii in meciul din returul campionatului trecut (sa nu uitam aplauzele suporterilor clujeni, deci smen acceptat general in gruia...). Asta e anul CFR-ul, destept Arpiko, unul mie unu voua, buna regula!

rememberme
rememberme  •  01 Septembrie 2011, 14:05

blat a fost victoria lui ceahlaul cu vaslui!imediat dupa au luat-o acasa!daca erau asa tari scoteau un egal cu rapid,pe care il meritau cumva dar nu a vrut rapidul spre deosebire de porumboiu,care 3 meciuri de jucat acolo in EL

Vezi toate comentariile (47)
Comentează