FOTBAL  »  Superliga  »  ASA TÂRGU MUREȘ - PANDURII, LUNI, 20:30, DIGI, DOLCE, GSP

Probleme pentru Edi Iordănescu » Absență importantă pentru meciul de la Târgu Mureș

Articol de GSP - Publicat sambata, 05 martie 2016 09:58

Antrenorul Pandurilor a confirmat într-o conferință de presă că nu va putea conta pe serviciile lui Mihai Răduț la partida cu ASA Târgu Mureș, ultima din prima etapă a play-off-ului.

"Răduț nu s-a antrenat cu echipa și nu va juca luni. Ungurușanu și Droppa abia au început să se antreneze cu echipa și nu îi vom forța acum, vor fi integraliști treptat", a declarat Iordănescu.

Problemele de efectiv nu sunt singurele cu care se confruntă clubul gorjean. Complexul Energetic Oltenia a anunțat că-și va retrage sprijinul financiar și există posibilitatea ca echipa să nu primească licența pentru următorul sezon.

"Sper să se redreseze și problemele financiare, să nu existe vreun risc să nu luăm licența pentru sezonul viitor. Ar fi o dramă. Eu sunt singurul care e zi de zi cu jucătorii și nu e ușor.

Nu vreau să vând iluzii. Nu vreau să pun accent pe acest subiect, dar planează o incertitudine asupra viitorului. Așteptăm de la acționarul principal să fim informați oficial dacă mai avem susținere sau nu", a mai spus tehnicianul.

ASA Târgu Mureș va juca împotriva Pandurilor Târgu Jiu luni, de la ora 20.30.

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează