FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

”Pufi” spre Turcia » Cristi Bălgrădean aşteaptă să se finalizeze discuţiile privind transferul său în străinătate

Articol de GSP - Publicat duminica, 29 iunie 2014 00:00 / Actualizat sambata, 28 iunie 2014 19:31

Portarul de 26 de ani poate ajunge fie la Genclerbirligi, fie la altă echipă ”otomană”


Titularul postului de portar al "cîinilor" din ultimii ani, Cristi Bălgrădean, se pregăteşte să părăsească Dinamo. Goal-keeperul de 26 de ani a plecat alături de echipă în Anglia, însă aşteaptă semnalul pentru a se alătura noii sale formaţii. Una din Turcia, pentru jucător existînd cîteva oferte, printre care şi cea de la Genclerbirligi, locul 9, acolo unde joacă şi internaţionalul Bogdan Stancu. Cei de la Toulouse, care l-au cumpărat şi pe Dragoş Grigore, n-au mai dat nici un semn de viaţă. "Pufi" s-a pregătit alături de dinamovişti, la Săcele, însă îşi doreşte să se confirme plecarea lui în străinătate. Iar şefii vor să-l vadă transferat pe jucător, mai ales că are un salariu considerat prohibitiv în Ştefan cel Mare, aproape 10.000 de euro pe lună.

Şi Matei speră
Un alt fotbalist de care Dinamo s-ar putea despărţi este Cosmin Matei. Decarul de 22 de ani al roş-albilor face presiuni ca să plece din "haită", dar şefii aşteaptă oferte clare şi consistente. Genclerbirligi şi Ankaraspor s-au arătat interesate de mijlocaş, însă doar ultimii, care sînt în liga secundă, au planuri serioase. Oferă 700.000 de euro, însă roş-albii vor mult mai mult. Dublu!

În schimb, Dorin Rotariu, 18 ani, a fost declarat netransferabil. A spus-o chiar Constantin Anghelache: "Există oferte pentru Matei şi pentru Rotariu, dar nu scrise. Dorin mai rămîne doi ani aici, nu avem motive să ne despărţim de el. Valoarea lui trebuie să crească".


"Bălgrădean o să plece, este şi dorinţa lui, nu ne opunem. O să vedem în zilele viitoare ce şi cum va fi"
Constantin Anghelache, preşedinte Dinamo


30 de goluri a încasat Bălgrădean în 30 de meciuri în sezonul trecut în toate competiţiile


Mateuţ, alias "Rocky"
Unul dintre secunzii lui Stoican, Dorin Mateuţ, 48 de ani, trage cot la cot la antrenamente cu jucătorii dinamovişti, uimindu-i pe fotbalişti cu vivacitatea arătată. După ce l-au văzut la circuitul de forţă, roş-albii l-au poreclit "Rocky Balboa" pe fostul mare atacant, făcînd trimitere la celebrul boxer interpretat de Sylvester Stallone. Mateuţ a fost desemnat jucătorul român al anului, în 1988, în ancheta Gazetei Sporturilor, iar un an mai tîrziu a cîştigat Gheata de Aur a Europei.

Au liniştit jucătorii
"Cîinii" au plecat ieri în al doilea cantonament, în Anglia, însă, înainte de plecare, s-au întîlnit cu Ionuţ Negoiţă şi cu administratorul judiciar al clubului. Li s-a explicat situaţia lui Dinamo pe timpul insolvenţei. "Ni s-a zis să nu ne impacientăm. Sponsorii au rămas lîngă noi, şi-au prelungit contractele. Plecăm de la zero, pe o bază curată. Am discutat şi despre salarii, nu avem restanţe mari, doar o lună de întîrziere", a comentat Stoican.

Grecu, la negocieri
Fundaşul stînga Constantin Grecu, 26 de ani, a rămas la Bucureşti, întrucît nu e de acord cu micşorarea salariului. "Vom mai discuta, acum nu are rost să comentez prea multe. Eu sînt dedicat clubului, poate vom ajunge la o concluzie convenabilă ambelor părţi", a spus apărătorul.

Dosar-ȘOC în Spania! Starul Barcelonei a dezinfectat camera, „de cei care nu-s musulmani”, apoi a vandalizat o vilă de lux, cu 7 dormitoare: perdele transformate în „hamuri și leagăne sexuale”! Tribunalul anunță: „Sunt 500 de poze la dosar”

Constantin Gâlcă, noul antrenor al Universității Craiova! Acord cu Mihai Rotaru


Comentarii (14)
alex.coman
alex.coman  •  30 Iunie 2014, 17:36
Postat de dora pe 29 Iunie 2014, 20:05

si cine ramine in poarta...Marc, la 31 de ani...ptr ca Rimniceanu a fost cedat asta vara la Chiajna?

samoila

caminero
caminero  •  30 Iunie 2014, 10:16
Postat de reddogsv pe 30 Iunie 2014, 09:09

Pufi e oricum turc. Nu pricepe când i se spune sa iasa pe centrari si când nu si sa stea in poarta ca sa nu ia gol de la Budescu in secunda 30 de la mijlocul terenului. Cu jucatori din astia care nu mai au motivatie nu faci nici o treaba mai ales acum dupa insolventa, când vrei nu vrei trebuie sa vinzi.De cel putin 1 an el vorbeste cu nea Giovani sa-i caute echipa. Acum mai greu.....deh.orele de vizita...

:D :D Păi Budescu e fratele lui întru pufoşenie, ce vrei ...

reddogsv
reddogsv  •  30 Iunie 2014, 09:09

Pufi e oricum turc. Nu pricepe când i se spune sa iasa pe centrari si când nu si sa stea in poarta ca sa nu ia gol de la Budescu in secunda 30 de la mijlocul terenului. Cu jucatori din astia care nu mai au motivatie nu faci nici o treaba mai ales acum dupa insolventa, când vrei nu vrei trebuie sa vinzi.De cel putin 1 an el vorbeste cu nea Giovani sa-i caute echipa. Acum mai greu.....deh.orele de vizita...

Vezi toate comentariile (14)
Comentează