Articol de Adrian Florea, Liviu Manolache - Publicat duminica, 15 ianuarie 2023 10:47 / Actualizat duminica, 15 ianuarie 2023 21:46
Pe 15 ianuarie 1969, România remiza, 1-1, pe Wembley cu Anglia într-un meci care a rămas în istorie drept actul de naștere al Generației Guadalajara. Chiar dacă echipa gazdă era campioana mondială en titre, elevii lui Angelo Niculescu au evoluat curajos, în special în a doua repriză.
Selecționerul nostru a surprins aliniind un prim 11 extrem de tânăr, cel mai în vârstă tricolor fiind Lajos Sătmăreanu, la 25 de ani neîmpliniți! Remarcații presei din Albion au fost Gornea, Boc, Dinu (autor al unui șut în bara din dreapta lui Banks), Anca și Nunweiller, însă prim-planul l-a luat Florea Dumitrache.
Autorul golului egalizator, dintr-un 11 metri contestat de englezi, ar fi trebuit să mai primească un penalty, în urma unui fault evident al lui Hunter (min. 37). „Cu jocul său amețitor de picioare, Dumitrache l-a derutat frecvent pe Jackie Charlton”, a notat „Times”.
După această prestație apreciată din „Templul fotbalului”, steaua Mopsului a început să strălucească tot mai tare. A fost ales „Fotbalistul anului” în 1969, cum se întâmplase și în '68, apoi, la Mondialul mexican, a fost printre cei mai buni oameni ai noștri în „Grupa morții”. Cu Cehoslovacia și cu Brazilia a și marcat.
Pe acest fond, oferta lui Juventus din 1971 - 1,5 milioane de dolari pentru transferul la „Bătrâna Doamnă” torineză - a venit logic, însă în acei ani era aproape imposibil să pleci din România ceaușistă. Întâmplător sau nu, după spulberarea visului de a juca în Serie A, cariera lui Dumitrache a intrat într-un con de umbră din care, practic, n-a mai ieșit niciodată.
Îngrijorat de evoluțiile tot mai slabe ale atacantului dinamovist, Ioan Chirilă l-a provocat pe acesta la un dialog sincer, iar discuția a publicat-o în paginile revistei „Fotbal”, suplimentul cotidianului "Sportul", din 19 ianuarie 1972. Gazeta vă prezintă azi interviul integral, cu mențiunea că intertitlurile ne aparțin.
„Dumitrache a fost Fotbalistul aşteptat de tribuna românească”
În fotbalul nostru, Dumitrache reprezintă (sau a reprezentat) dorul de aventură. Obosită de fantezii pe hârtie, tribuna a salutat în Dumitrache pe... aventurierul capabil să sondeze adevăratele resurse ale fotbalului nostru. Și, trebuie să recunoaştem, tribuna a avut o mare intuiție. Aventurierul Dumitrache a împuns, cu vârful sfredelului său întotdeauna încins, pânzele adormite ale fotbalului românesc.
Totul a început cu acea formă de trufie din partida cu Anglia, la București, când Mopsul a socotit normal să dribleze succesiv trei campioni mondiali. A urmat meciul cu Elveția, salvat, în fond, de saltul disperat al lui Dumitrache.
A fost, după aceea, „noaptea de pe Wembley”... Și Atena... Și Portugalia... Dumitrache a fost Fotbalistul aşteptat de tribuna românească.
Aplaudându-l pe Dobrin, tribuna a visat că, într-o bună zi, vom juca şi noi ca brazilienii. Aplaudându-l pe Dinu, tribuna s-a gândit că, într-o bună zi, vom putea juca şi noi ca englezii... Aplaudându-l pe Dumitrache, tribuna a visat că, în sfârşit, vom juca româneşte.
... Dumitrache a avut în cariera sa 400 de zile de foc. Ele încep, aşa cum am mai spus-o, împotriva Angliei, în '68, la Bucureşti, şi se încheie în seara calificării pentru Mexic, când tribuna, uitând cele 400 de zile şi nopţi de foc continuu, i-a reproşat torţei faptul că s-a stins. S-a stins, oare, torța?
Dumitrache: „Fundașii mă primesc ca pe un invadator: «Valea de pe partea mea, Mopsule!»”
- S-a stins torța, Florică?
- Nu știu dacă s-a stins, dar nu mai arde cum a ars. În 1968 am fost cel mai bun jucător al anului. În 1969 am repetat figura. În campionatul 1968-'69 am fost golgheter, cu o cifră bună: 22. Apoi am început să scad. La sfârșitul lui 1970 am pierdut titlul. În vara lui '71 am adunat 15 goluri, când cu Tătaru, dar s-a spus că-s prea puţine şi că mi-ar fi fost dăruite. În sfârşit, acum o lună mi-am dat seama că lumea m-a uitat.
- Cum explici această scădere de formă în ultimii doi ani, la o vârstă când, oricum, ar fi trebuit să urci?
- Ar fi multe de spus. În primul rând, fundaşii au început să-mi cunoască şi să-mi presimtă mişcările. Cei care n-au reuşit asta au decis că trebuie să mă „vadă”. Oh, de-aţi şti ce greu e să joci în provincie! Cei mai mulţi apărători - la ce bun să mai dau nume? - te primesc ca pe un invadator. Aud deseori: „Ascultă, Mopsule, ia-ţi valea de pe partea mea, că tot nu te las şi treci!”. Şi când încerc să găsesc un alt culoar, ameninţarea se repetă. Doar cuvintele tari se schimbă... Aş putea spune că numai apărătorii de la UTA au văzut în mine un fotbalist şi m-au tratat ca pe un fotbalist.
- Socotești că această înăsprire...
- Nu. Să nu credeți că vreau să mă scuz. Dar nu pot uita că l-am pierdut pe Pârcălab. Și dacă pierzi centrarea lui Pârcălab, adio titlul de golgeter! Pârcălab, ca orice mare jucător, simţea extraordinar momentul centrării.
- Totuși, parcă nu mai sari cum săreai.
- La ce să mai sari? Aproape întotdeauna, extremele de după Pârcălab - iar n-are rost să dau nume - fac un pas în plus sau o fentă în minus. Dar eu, în acest timp, am și plecat. E adevărat, în ultima vreme am fost nervos, ba chiar foarte nervos. Totuși, nu e puţin lucru să porneşti de 20 de ori ca din gropile de atletism şi să frânezi după 4-5 metri pentru că mingea zboară de parcă ar fi fost lovită de un fundaş hotărât să tragă de timp. E adevărat, nervii m-au costat cam mult, însă e greu să fii calm după 20 sau 30 de „starturi false”.
„Eu sunt Dumitrache, nu Cruyff!”
- În ultimul timp te-ai retras, totuşi, spre mijlocul terenului. De ce oare?
- Mi-a scăzut forţa. Nu mai am, mai ales în picioare, forţa de acum doi ani.
- Care ar fi motivul?
- Eu n-am fost niciodată un atlet.
- Cruyff nu e nici el un atlet. La 1,80 înălţime nu are mai mult de 63 kg. Şi totuşi, sprintează de trei ori mai mult ca tine...
- Eu nu sunt Cruyff. Eu am fost şi cred că am să mai fiu Dumitrache.
- Cum?
- Prin dezvoltarea forţei. Am pierdut doi ani, dar sper că nu e târziu. Vă aduceţi aminte? În aprilie '69, după 2-2-ul de la Atena, am stat de vorbă împreună. Eram cam ameţit după golurile împotriva Greciei. M-aţi întrebat spre sfârşit: „Ce visuri ai, Dumitrache?”. Şi eu am răspuns: „Vreau să călăresc un pic vârtejul ăsta, pentru ca să nu rămână totul doar un vis”.
- Îmi aduc aminte. Se pare că nu ai reuşit să fii un bun călăreţ. Crezi că mai e posibil?
- La primăvară împlinesc 24 de ani. Cred că nu mai sunt un copil, deși am auzit un doctor spunând că la mine osificarea nu e încă încheiată...
... Între timp, sora lui Florică ne-a adus cafele. A rămas cu noi. Am schimbat discuția.
Dumitrache: „Mereu am fost scos eu vinovat”
- Care e momentul cel mai frumos al carierei tale?
- Penalty-ul de pe Wembley! Când am așezat mingea, m-am uitat peste sprâncene, spre colțul stâng al lui Banks. Mi-am dat seama că englezul a căzut în cursa asta simplă. M-am depărtat câțiva metri. Apoi am pornit. În drum spre minge, mi-am aruncat ușor umărul stâng în aceeași direcţie. Banks s-a dus într-acolo. Am aruncat mingea, fără nicio dificultate, în partea opusă. M-a surprins mult uşurinţa cu care Banks a muşcat din momeală. Pe „23 August”, contra lui Suciu, în finala Cupei, am încercat aceeaşi manevră. Dar Suciu n-a mişcat. După un minut sau două, Voinea a marcat golul victoriei pentru Steaua. Ăsta e fotbalul.
- Și în afară de Wembley?
- N-am prea multe momente frumoase. La Atena, la 0-0, după ce am făcut un slalom pe tot terenul, am vrut să-l scot din careul mic pe Ikonomopoulos. Ar fi fost un gol frumos. Însă nu mi-a reușit. La Novi Sad, după ce
l-am „întors” pe Holter ca pe un copil, cu o minge peste cap, de pe dreapta pe stânga, am tras puțin peste bară...
- Un gol ratat în acest fel e egal cu un autogol.
- Asta ține de contabilitate. Dacă facem atâtea socoteli, de ce mai numim fotbalul un joc? Eu n-am reuşit încă să mă dezbar de... plăcerea jocului. Şi tocmai de aceea mi-a părut rău că am fost acuzat uneori pe nedrept. La Bratislava, de pildă, mi s-a spus că am ratat un gol pentru că m-am jucat, ca să râd de Viktor. Nimeni n-a văzut, probabil, că în timp ce mă pregăteam să trag un fundaş m-a prins de tricou. Mai mult decât asta, însă, m-a durut faptul că mi s-a reproşat până şi golul pe care l-am primit noi! S-a spus că am driblat când nu trebuia. Eu am fost, până la urmă, marele vinovat, deşi mă aflam la vreo 60 de metri de poarta lui Răducanu, iar în drumul mingii spre poarta noastră au mai existat vreo opt jucători, plus Rică.
În afară de forţă, Dumitrache are tot ceea ce e necesar unui vârf de atac de talie internaţională. Tehnică bună, subtilitate, oportunitate, soluţionare variată a acţiunilor şi un mare simţ al golului. Deseori se deconectează, însă. Dispare total din joc. Nu înţelege sau nu vrea să înţeleagă că un jucător trebuie să participe indirect la unele acţiuni, aşa cum am văzut la înaintaşii lui Milan, în meciul cu Ajax. În sfirşit, nu are stăpânire de sine, calitate indispensabilă unei mari vedete. Un jucător de clasă nu poate fi conceput ca un om irascibil. Până și Pele, în momentul în care a devenit irascibil, a început să coboare.
- Emerich Vogl, pentru revista „Sport”, în iulie 1969
Dobrin și lecția de patinaj
- Spune-mi ceva despre Campionatul European...
- Mi-a fost frică de italieni. Nu m-aş fi temut de echipele care joacă în forță: Anglia, RFG, URSS. Cu aceste echipe noi am fi jucat tehnic. Am fi avut, deci, nebuni de culori diferite. Şi am fi păstrat ceva şanse... Ungurii sunt pe undeva la mijloc, între tehnică şi forţă. Nu e deloc simplu, dar naționala noastră e mai bună decât aceea de acum 20 de ani, deşi se spune că jucătorii de atunci erau mai buni decât noi.
- Ce părere ai de Dobrin?
- Ştie foarte mult fotbal. Nu e adevărat că anul trecut a jucat un singur meci mare, cel cu Cehoslovacia. La Piteşti, contra noastră, a fost poate şi mai bun. Noi parcă eram la prima lecţie de patinaj.
- Cu ce te ocupi în timpul liber, Florică ?
- Cred că beau mai puțin decât englezii şi citesc mai mult decât francezii.
- Ce citeşti?
- În primul rând, romane de aventuri şi de călătorii, îmi place acţiunea. „Zece negri mititei” m-a dat gata.
Dumitrache, fan Anthony Quinn
- Mergi la teatru?
- Nu. Teatrul are foarte puţină acţiune. Şi nici cadru. Poate că am să spun o prostie, dar când văd marginea unei peruci, îmi vine să fug din sală. Și-apoi, un actor cu care am băut o bere la „Capșa” la 7:00, nu mă poate convinge că e altcineva pe scenă, după numai o oră. Cinematograful mi se pare mai adevărat.
- Ai vreun actor preferat?
- Da. Anthony Quinn. L-am văzut în „Zorba”, iar peste câteva zile, tot la Tele, în filmul acela cu boxerii. Era cu totul altul. Asta mi se pare extraordinar. Oh, dacă aș putea fi și eu altul, începind cu primăvara asta!
- De ce neapărat ALTUL? Ar fi bine să fii ce-ai fost.
- N-ar fi bine. Trebuie să vii mereu cu ceva nou. Trebuie să ajung să mă bat pe teren ca Dinu. Trebuie să-mi lucrez forţa cu orice preț. Trebuie să dorm 10-11 ore pe noapte... Acum câteva zile am fost la antrenament şi am simţit apoi un gol în stomac. Forțasem prea tare, fără să fi recuperat efortul antrenamentului trecut. Acum un an, când auzeam de recuperare, îmi venea să mor de râs. Acum ştiu că de aici începe totul.
Va reuşi Dumitrache să regăsească locul pierdut?
Dumitrache a fost și rămâne cel mai talentat fotbalist român pe care l-am văzut! Ce mobilitate, ce tehnică, uneori învingea și gravitația! A avut niște calități unice, excepționale. Un singur adversar n-a putut răpune, pasiunea pentru băutură. Păcat, ar fi meritat o soartă mai bună. S-a prăpădit mult prea devreme. Poate că asta e soarta geniilor.
- Gheorghe Mulțescu, pentru GSP, în mai 2022
CASETĂ
Anglia - România 1-1 (1-0)
- Au marcat: J. Charlton (27') / Dumitrache (74'-pen)
Anglia: Banks - Wright, J. Charlton, Hunter, McNabb - Stiles, B. Charlton - Ball, Radford, Hunt, Hurst.
Selecționer: Alfred Ramsey
România: Gornea (UTA) - L. Sătmăreanu (Steaua), Boc (Dinamo), C. Dinu (Dinamo), Deleanu (Poli Iași) - D. Anca (U Cluj), R. Nunweiller (Dinamo) - Dembrovszki (SC Bacău), Domide (UTA), Dumitrache (Dinamo), M. Lucescu (Dinamo).
Selecționer: Angelo Niculescu
- Stadion: Wembley.
- Spectatori: 80.000
CV Florea Dumitrache
- S-a născut pe 22 mai 1948, la București
- A făcut junioratul la Rapid (1961-1963), TUG București ('63-'64), Dinamo ('64-'65)
- Ca senior, a fost legitimat la: Dinamo (1966-1976), Jiul Petroșani ('76-'79), Corvinul Hunedoara ('79-'83), Minerul Știința Vulcan ('83-'84)
- A debutat în Divizia A pe 2 mai 1966, în partida Dinamo București - Dinamo Pitești 1-1
- A disputat ultimul meci în „A” pe 17 septembrie 1983, Corvinul - Jiul 0-2
- Meciuri / goluri în „A”: 357 / 170 # Meciuri / goluri în Cupa României: 28 / 14
- Meciuri / goluri în cupele europene: 20 / 8 # Meciuri / goluri în naționala de seniori: 31 / 15
- A cucerit 3 titluri de campion ('71, '73, '75) și o Cupă a României ('68)
- În 1969 și în 1971, a devenit golgheterul primei divizii
- A disputat 3 partide la turneul final al CM 1970; a marcat două goluri, la 2-1 cu Cehoslovacia și la 2-3 cu Brazilia
- În 1968 și în 1969 a fost desemnat „Fotbalistul anului” în ancheta ziarului „Sportul”
- A decedat pe 26 aprilie 2007, la București
VIDEO. Paul Cazan, despre geniul lui Florea Dumitrache: „Nu am mai întâlnit un vârf cu abilitățile lui”
Citește și alte episoade RETRO similare:
