LIGA 1    •   FC BRAŞOV - UNIREA URZICENI, LUNI, 20:00, DIGISPORT ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

Ronny Levy a plecat de la Unirea Urziceni! Se discută cu Moldovan și cu Panduru

Alin Buzărin

Costel și Robert

Sambata, 21 August 2010

Tehnicianul israelian Ronny Levy a părăsit gruparea Unirea Urziceni, deşi iniţial ar fi trebuit să rămână şi pentru partidele cu FC Braşov, din etapa a cincea a Ligii I, şi cu Hajduk Split, în returul play-off-ului Ligii Europa.

"Vreau să mulţumesc pe această cale tuturor celor cu care am colaborat excelent la Unirea. Am trăit împreună momente frumoase aici. Nu m-am certat cu patronul, ne-am despărţit în condiţii amiabile, dar plec pentru că nu cred că mai poate fi stabilitate financiară şi la nivelul lotului de jucători", a declarat Ronny Levy, conform Mediafax.

La meciul pe care ialomițenii îl vor juca la Brașov, echipa va fi condusă de către Caramarin și Nae, foștii secunzi ai lui Levy, însă se caută un alt antrenor care să conducă echipa în următoarele etape. În acest moment, două sînt numele care ar putea ajunge la Urziceni: Viorel Moldovan și  Basarab Panduru. Pentru Moldovan ar însemna o revenire la Unirea, unde a mai activat ca director sportiv.

Atmosfera la echipă este foarte tensionată, chiar dacă Bucșaru a plătit salariile pe o lună. Conducerea mai are de achitat contractele pe încă trei luni, astfel că oricare dintre jucători își poate depune momeriu ca să devină liber. Unul dintre ei este Vasile Maftei, așteptat cu brațele deschise de Rapid!

Comentarii (7 ) Adaugă comentariu

jorginho  •  22 August 2010, 14:06

domnule Levy..si eu daca as fi fost in locul matale as fi plecat.Dar dupa meciul cu Split.As fi facut tot ce se putea sa invingem macar cu 1-0 in retur.Pai...daca voi jucatorii de la Unirea si antrenorii va plangeti ca nu mai aveti bani..noi romanii astia saraci de ani de zile...care traim la limita subzistentei...ce dracu ar trebui sa mai facem???Era frumos..daca,asa fara bani si fara nici un viitor la echipa v-ati fi mobilizat macar sa-i bateti pe aia!Si dupa aia..succes si drum bun!

lorybratovianu  •  21 August 2010, 21:38

numai un antrenor nebun se duce la o echipa falita im picaj inevitabil spre B

sergono.1995  •  21 August 2010, 21:25

RIP!

dlaurentiu  •  21 August 2010, 21:01

Imi pare rau despre Unirea. Asta e ! In retur va fi foarte greu cu Hajduk. Totusi sper macar sa batem cu 2-1, ptr. coeficient..

bgcata  •  21 August 2010, 20:26

Stimate suporter doctor in geografie , mai bine zis tu faci tara de ras , orasul se numeste Split, formatia se numeste Hajduk, la fel ca Rapid Bucuresti, capisci?

albvisiniu94  •  21 August 2010, 19:57

Pacat ca ne-ati facut de ras tara la Hajduk !

xabas  •  21 August 2010, 19:07

RIP Unirea Urziceni.

Vezi toate comentariile (7)

Comentează

Conectează-te cu facebook la contul tău sau înregistrează-te pentru a adăuga comentarii

1500 de caractere ramase