Sperăm că noul brazilian va spori creativitatea la mijlocul terenului. Aștept să-i văd pe Traore și Bud în echipa de start. Nu e cazul să vindem nimic. N-avem de vândut, trebuie să ne mai întărim dacă mai vrem un sezon în CH L, altfel va merge Stoaia cu arbitrii. Pițurcă va ști să profite de ei, e vulpoi bătrân. Nu degeaba i s-a spus în presa internațională Satana când era selecționer. A știut să scoată din ce avea rezultatul maxim posibil. Dacă vrei spectacol și n
E timpul să joace Ema Kone la CFR. E mult peste Emil Dică, Rada, Nuno Diogo, Bjelanovic. Cu Peralta conducerea a obținut ce a vrut, înjumătățirea salariului. Toată simularea cu el a avut de fapt acest obiectiv, folosindu-se cele mai murdare metode. Peralta e un jucător care ne-a adus titlul sezonul trecut, introducerile sale în partea a doua a meciului au fost decisive (de ex cu Craiova la Severin la sfârșitul sezonului). Până vine de Zerbi mai pierdeam o groază de puncte decisive
Le-a venit mintea la cap la bagabontii de la Cluj. Peralta e un jucator indispensabil. Isi merita toti banii. Ce daca are 375000 euro pe sezon, a venit liber de contract... Si daca nu vine si De Zerbi, echipa e de tot rahatul. Bagabontii de la Cluj ar vrea ca De Zerbi sa-si plateasca singur dezlegarea de Napoli. Nici gand sa dea si ei cateva sute de mii de euro pentru el. N-au avut ei, in viata lor, un jucator de o asemenea valoare... Bun venit, Sixto Peralta si te asteptam Roberto De Zerbi.
@nitoimihairomeo; baiete, esti prooost!!! informat!!! La CFR Cluj NIMENI nu vorbeste maghiara!!! Pentru simplul motiv ca nu au niciun maghiar in echipa!!! Iar spaniola sau portugheza nu seamana deloc cu maghiara. Esti manelist, nu-i asa?!
Ma bucur pentru Peralta! Si pentru CFR Cluj!! Mi-a placut argentinianul de cand s-a transferat la Inter. Clujenilor le cam lipseste "o minte limpede" la mijloc.
Citeste Jurnalul de Fotbal pentru opinii sincere si necenzurate despre Cupa Mondiala, fotbalul romanesc si nu numai. Nu suntem un tabloid, nu promovam scandaluri intre presedinti analfabeti sau cancanuri cu bombe sexy rasuflate. Fotbal in stare pura. Vino pe fotbalvvv
Vrei sa castigi 75-100$ pe saptamana lucrand acasa?Nimic mai simplu:trimite un e-mail cu textul "LUCRU ACASA" la adresa:florin_ch4@yahoo.com si vei afla cum.