LIGA 1   •   

STEAUA

Steaua i-a reziliat contractul lui Bergodi, pe motiv de neprezentare la serviciu

 
15 Octombrie 2009
 

Avocatul antrenorului Cristiano Bergodi, Bogdan Tohăneanu, a precizat, joi, că a avut o întâlnire cu reprezentanţii FC Steaua în care i s-a precizat că tehnicianului i s-a desfăcut contractul unilateral, pentru absenţă de la muncă, deşi memoriul italianului se află deja pe rol la FIFA.

Tohăneanu a avut o întâlnire cu reprezentanţii clubului Steaua, în care a încercat să găsească o soluţie pentru a rezolva litigiul dintre antrenorul Cristiano Bergodi şi FC Steaua pe cale amiabilă, la sugestia tehnicianului italian.

Reprezentanţii clubului Steaua i-au transmis avocatului că i s-a desfăcut contractul lui Cristiano Bergodi pe cale unilaterală pentru că tehnicianul nu s-a prezentat la serviciu.

"Între Cristiano Bergodi şi Steaua există deja un litigiu la FIFA. Antrenorul mi-a transmis să am o întâlnire cu reprezentanţii clubului Steaua prin care să găsim o soluţie amiabilă pentru a nu mai exista o judecată la FIFA.

Reprezentanţii FC Steaua nu au fost de acord şi dosarul va merge în continuare la FIFA. Bergodi se aştepta ca Steaua să-i desfacă contractul unilateral, nu a fost nicio surpriză pentru nimeni. Steaua încearcă în acest fel să-şi creeze probe la FIFA", a spus Tohăneanu.

"Întâlnirea a fost un simulacru de procedură pentru a se justifica neplata contractului. S-au legat de subterfugiul absenţei nemotivate de la serviciu. O modalitate cât se poate de românească. Au desfăcut contractul cu data de 15 octombrie, dar atunci de ce nu a fost plătit Bergodi în 30 septembrie, conform contractului?", a continuat el.

sursa: Mediafax

 
Comentarii (10)
Marius  ( comentarii)
Postat de neaga1900 pe 15 Octombrie 2009, 17:25
Milioanele de martori sunt un zero barat!El a fost angajatul clubului pana i s-a desfacut contractul!Nu s-a prezentat la munca -la reveder!Cu litera"I" i s-a desfacut contractul!Fifa nu se poate baga!
Aberezi.
Un contract de munca nu se desface asa usor.
Cf legii, trebuie urmata o procedura intreaga.
15 Octombrie 2009, 17:45   •   Comenteaza
neaga1900  (1707 comentarii)
Postat de tot_degeaba pe 15 Octombrie 2009, 16:05
FIFA o sa sanctioneze Steaua drastic. Sunt doar cateva milioane de martori ca fe.calii a spus in direct la televiziune ca l-a dat afara pe Bergodi si i-a transmis sa NU SE MAI PREZINTE LA CLUB!!! Pai mai rupere de contract decat asta nu exista. Nu e nevoie de demitere scrisa atata vreme cat declaratie oierului de.ment a fost una publica. Ca la cateva zile dupa aia a spus acelasi cioban ca nul-a demis etc nu tine nici la FIFa nici in justitie!!!
Milioanele de martori sunt un zero barat!El a fost angajatul clubului pana i s-a desfacut contractul!Nu s-a prezentat la munca -la reveder!Cu litera"I" i s-a desfacut contractul!Fifa nu se poate baga!
15 Octombrie 2009, 17:25   •   Comenteaza
flo.cea  ( comentarii)
pai cum pufu meu vine chestia asta? si concediat si dat afara?
15 Octombrie 2009, 17:05   •   Comenteaza
red_dog  ( comentarii)
comunismul a murit dar spiritul a ramas in ghencea Domnule Becali si de unde vorbeati asa frumos de sangele familiei Dvs. in lupta cu comunismul uite ca nu mai credem asta. cred ca ati mintit tot timpul. eu am avut in familie oameni care au suferit pe nedrept pe timpul comunistilor dar nu ma bat cu pumnul in piept, probabil ca si eu sunt comunist.....cel putin in conceptia Dvs. sau poate golan sau hahalera.
PS: esti ceea ce esti si nu trebuie sa ne mai demonstrezi nimic.
15 Octombrie 2009, 16:43   •   Comenteaza
Cologne  ( comentarii)
Postat de bimbi 79 pe 15 Octombrie 2009, 15:36
Domnule Tohăneanu,
Dacă te uiţi pe ştatul de plată aferent lunii septembrie 2009, vei observa că numele lui Bergodi figurează, dar domnia sa nu a semnat, deci nu s-a prezentat nici măcar să-şi ridice salariu.
Uite ca a intrat si Argaseala pe aici!
15 Octombrie 2009, 16:42   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
 

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
CAUT JOB URGENT
tanara 28 de ani casatorita caut job URGENT, ultimile joburi au fost ca administrator firma transport rutier de marfuri 2007-2010, si asistent manager after school mai 2011-dec 2011
Ilfov/Voluntari - pret 1.000,00 RON
TAMADUITOAREA MADALINA IOANA-wwww.magictarot.ro
CLARVAZATOAREA MADALINA IOANA vine in ajutorul dvs cu harul si priceperea ei, cu leacuri si plante sfintite, dar si cu talismane purtatoare de noroc, apelati daca suferiti de vro boala sau aveti ...
Cluj/Cluj-napoca - pret 10,00 RON
Renault laguna 1, 9 dci, km 139. 000, an 2002, trepte 6+1,
Renault laguna 1, 9 dci, neinmatriculata, alba, numere rosii, km 195. 000, an 2002, trepte 6+1, pilot automat, jante aliaj, adusa din franta,
Bucuresti/Bucuresti - pret 2.200,00 EUR
Vand casa tip vila
Casa este asezata intr-o zona rezidentiala, la Platoul Cornesti.Are o suprafata de 360 mp construiti, 330 mp utili, D+P+1, pe un teren de 500 mp.Este formata din 7 camere, 1 bucatarie, 4 bai, 6 ...
Mures/Targu Mures - pret 265.000,00 EUR
ornamente pentru pomul de iarna
Vand globulete cu aplicatii handmade pentru pomul de Craciun. Pentru mai multe fotografii vizitati: cadourifine.blogspot.com Pret: set 4 globulete - 20 Ron set 12 globulete - 60 Ron
Bucuresti/Bucuresti - pret 20,00 RON
Loading from
Click.ro
Ai crezut că le-ai văzut pe toate? Iată şase dintre cele mai penibile poze cu Botezatu! - FOTO
În timp, celebrul creator de modă a realizat foarte multe pictoriale spectaculoase.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

Insula Midway, din mijlocul Oceanului Pacific, se află la peste 3.000 de kilometri de cel mai apropiat continent, situându-se, practic, la jumătatea distanţei dintre America de Nord şi Asia. Şi totuşi, plajele ei sunt încărcate de gunoi. Zilnic, [...]
Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Un blogger a avut ideea de a iniţia o acţiune de dezinhibare a persoanelor supraponderale, invitându-le să-şi posteze pe site imagini în costume de baie.Hot sexy fat girls in skimpy swimwear (Fete grase şi sexy în costume de baie) este o galerie [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V