Articol de GSP - Publicat sambata, 04 februarie 2012 00:00 / Actualizat vineri, 03 februarie 2012 20:06
Ex-braşoveanul are leziune musculară, e posibil să fie o întindere sau chiar o ruptură, caz în care va rata meciul tur cu Twente. Steaua nu are un alt mijlocaş dreapta în lot pentru că Bălan n-a fost trecut pe lista UEFA.
Cu fix două săptămîni înaintea primului joc cu Twente, din "16-imile" Europa League, Ilie Stan a primit o lovitură teribilă. Singurul jucător disponibil ca mijlocaş dreapta s-a accidentat. Alexandru Chipciu a ieşit şchiopătînd la finalul celei dintîi reprize cu Mlada (2-3) şi chiar dacă le spusese antrenorilor şi celor din staff-ul medical că "simt o înţepătură extrem de puternică în muşchi, pe pulpa stîngă", toţi au sperat că nu e nimic grav.
Situaţia s-a schimbat însă în rău ieri. Chipciu s-a trezit tot cu dureri în zona în care a fost lovit şi nici măcar n-a putut ieşi pe teren, la antrenamentul de refacere, care a constat în alergări uşoare şi mişcări de stretching. Diagnosticul staffului medical a fost ca o veste horror pentru Stan: leziune musculară!
Azi, la 48 de ore de la accidentare, lui Chipciu i se va face un RMN care va arăta exact ce are, însă după primele lui simptome aproape sigur a suferit cel puţin o întindere. Cînd a auzit verdictul, Stan s-a luat cu mîinile de cap pentru că în acest caz Chipciu ar fi out pentru primul joc cu Twente, din 16 februarie. "Dacă nu are numai contractură şi e, într-adevăr, întindere sau ruptură, sîntem aproape terminaţi, sîntem morţi", au comentat oficialii Stelei.
N-are cine să joace pe dreapta
De aici apar probleme incredibile pentru antrenorul Stelei. Alternativa la Chipciu din lot, Ionuţ Năstăsie, e şi el accidentat, avînd o întindere ce-l impiedică să se antreneze normal şi să joace. În plus, Tibi Bălan, care în tur a mai evoluat ca mijlocaş dreapta, nu a fost inclus pe lista UEFA şi nu are drept de joc cu olandezii. Mai rămîn ca soluţii Prepeliţă şi Rusescu, însă primul a avut randament foarte bun ca mijlocaş central, iar al doilea nu a jucat bine deloc cît a fost încercat în banda dreaptă în Antalya.
Antrenament de avarie
Tocmai pentru că a apărut accidentarea lui Chipciu şi în lot nu există un alt mijlocaş dreapta de meserie, Stan s-a axat la şedinţa de pregătire de ieri aproape exclusiv, la exerciţiile cu mingea, pe faze lucrate din banda dreaptă: combinaţii urmate de centrări în careu, de unde atacanţii finalizau. În dreapta au fost încercaţi la exerciţiul respectiv Martinovici, Lupu, Rusescu şi Bourceanu, primii doi dînd cît de cît satisfacţie, ultimii doi avînd execuţii de cele mai multe ori greşite, care l-au nemulţumit pe Stan.
Şi Dănănae se resimte
Banda dreaptă îi creează nopţi albe lui Stan în Antalya. Pe lîngă accidentarea lui Chipciu, şi Dănănae are probleme medicale. El s-a resimţit după pregătirea montană şi primele două jocuri de verificare şi a fost menajat la antrenamentul de ieri, aşa cum s-a întîmplat şi la amicalul cu Mlada Boleslav, cînd n-a intrat nici un minut să evolueze.
Şapte s-au pregătit separat
În afara lui Chipciu şi Florin Costea, la antrenamentul de ieri, alţi 7 jucători s-au pregătit separat, de fapt au făcut doar alergări: Latovlevici, Gabi Matei, Gardoş, Dănănae, Prepeliţă, Năstăsie şi Roşu. La nici unul nu e vorba despre ceva grav, însă tocmai pentru a nu risca o accidentare serioasă, ei n-au făcut antrenament normal.
Steaua cu Twente, fără Chipciu: Stanca - Dănănae, Chiricheş, Geraldo, Latovlevici - Prepeliţă, Cr. Tănase, Brandan, Fl. Costea - Tatu, Rusescu
"Înfrîngerea cu Mlada nu mă deranjează atît de tare, pentru că e un amical şi e normal să mai faci greşeli în jocuri de verificare, dar sînt foarte supărat şi îngîndurat din cauza a ceea ce i s-a întîmplat lui Chipciu" (Ilie Stan, antrenor Steaua)
1,2 milioane de euro a costat Chipciu, cel mai scump transfer făcut de Steaua în acest sezon
4 jucători de bandă dreapta are Steaua în lot, nefiind complet valid nici unul! Gabi Matei, Dănănae, Chipciu şi Năstăsie fie sînt cu probleme medicale, fie nu sînt pregătiţi sută la sută să joace
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Noul clasament WTA: locul Soranei Cîrstea după sfertul de la Roland Garros + Salt de 93 de locuri!