LIGA 1   •   

ATENȚIE, CÎINI RĂI!

Steaua nu are niciun eliminat, Dinamo e printre cele mai recalcitrante: 4 roşii primite în 10 etape

 
17 Octombrie 2010
 

pablo garat, dinamo

Relaţia pe care o au dinamoviştii cu arbitri nu este deloc una frumoasăEchipa antrenată de Ioan Andone este printre cele mai recalcitrante din punctul de vedere al cartonaşelor, avînd un fotbalist, argentinianul Garat, eliminat de două ori în 10 meciuri, situaţie egalată doar de rapidistul Herea!

În afara lui Garat, de la Dinamo au mai părăsit terenul mai devreme decît colegii şi Moţi, şi Andrei Cristea, ultimul protagonistul unui mare scandal în aceste zile, după ce LPF a lăsat senzaţia că-i anulează cartonaşul primit cu Oţelul, pentru ca pînă la urmă să-l suspende o etapă. Deşi a primit roşu direct, regulamentul cere cel putin două runde de stat pe bară!

Cei mai "îngălbeniţi"de la Dinamo sînt Moţi, Garat şi N Doye, toţi cu cîte trei galbene. În schimb, dintre titulari, singurii care nu au primit cartonaş galben sînt Marius Niculae şi Alexe, dar ultimul a fost accidentat o perioadă mai lungă.

Steaua nu a suferit nicio eliminare în acest campionat şi nu mai puţin de patru titulari nu au primit nici măcar galben: Tătăruşanu, Brandan, Gardoş şi Bonfim. Liderul negativ din acest punct de vedere este Galamaz, 4 galbene (unul singur luat la Steaua, restul la Urziceni), în timp ce Geraldo, Nicoliţă şi Cristi Tănase au cîte trei.

 
Comentarii (7)
kanye  (1146 comentarii)
Brasov-Steaua 1-1...Minutu 90 Penalty pt Brasov Stanca eliminat!!!Nu se pune?:)..Sunteti asa mari stelisti astia de la gazeta si nu tineti atata minte?Grav
17 Octombrie 2010, 13:59   •   Comenteaza
lombard  (391 comentarii)
Avram asta e bataie de joc.Dupa joc cred ca-l linsez
17 Octombrie 2010, 13:43   •   Comenteaza
claustrofobus  (565 comentarii)
NU PIERDETI DERBY DE ROMANIA: ANA PAUKER-EMIL BODNARAS! ASTAZI DE LA 20:30 NUMAI PE GSPTV SAU GIGITV NU MAI STIU EXACT!
17 Octombrie 2010, 13:16   •   Comenteaza
legoolas  (615 comentarii)
Postat de biid pe 17 Octombrie 2010, 12:04
Da,dar cum?De ce nu analizati si conditiile,sau modul infect in care au fost acordate?Avem un fotbal de r.ahat,
un arbitraj mizerabil,la comanda,si niste televiziuni care ar trbui sa dispara !
si 3dintre ele ,le-am primit aproape gratis :)
17 Octombrie 2010, 12:43   •   Comenteaza
brokner  (4 comentarii)
stanca?
17 Octombrie 2010, 12:11   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
 

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
nokia 500
Caracteristici Dimensiuni: 111, 3x53, 8x14 mm Greutate (cu acumulator): 93 de grame Acumulator: Li-Ion de 1110 mAh Nokia BL-4U Conectivitate: Bluetooth 2.1, USB 2.0 cu conector microUSB, mufă jack de ...
Gorj/Tg-jiu - pret 600,00 RON
Vand apartament 3 camere in complexul rezidential Quadra Place
Vand apartament 3 camere in complexul rezidential Quadra Place. DOTARI:doua balcoane, doua bai, bucatarie utilata complet (hota, plita gaz, cuptor, frigider Indesit, masina de spalat) mobilat lux, ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 175.000,00 EUR
Cadastru si intabulare
Inginer geodez autorizat, execut lucrari de cadastru si intabulare (inscrierea in cartea funciara), comasari, dezmembrari, actualizari, trasari parcele, masuratori topografice, intocmiri planuri de ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
DECODARI ORICE MODEL TELEFON MAXIM 30 min!
SERVICE GSM --- digital gsm B-dul DIMITRIE CANTEMIR, nr.20, Bl.8, Sc.B, Ap.36, Interf.36, Sect.4, Bucuresti 200m de la Budapesta spre Tineretului pe acelasi sens de mers( semaforul de pietoni) ...
Bucuresti/Sector 4 - pret 15,00 RON
masaj relaxare 50 min
www.fitmed.ro - Cabinet Medical Fitmed Bucuresti va ofera servicii de kinetoterapie, reflexoterapie, masaj de relaxare, masaj anticelulitic, drenaj limfatic(presso simphony) masaj terapeutic, ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 45,00 RON
Loading from
Click.ro
Ai crezut că le-ai văzut pe toate? Iată şase dintre cele mai penibile poze cu Botezatu! - FOTO
În timp, celebrul creator de modă a realizat foarte multe pictoriale spectaculoase.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

Insula Midway, din mijlocul Oceanului Pacific, se află la peste 3.000 de kilometri de cel mai apropiat continent, situându-se, practic, la jumătatea distanţei dintre America de Nord şi Asia. Şi totuşi, plajele ei sunt încărcate de gunoi. Zilnic, [...]
Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Un blogger a avut ideea de a iniţia o acţiune de dezinhibare a persoanelor supraponderale, invitându-le să-şi posteze pe site imagini în costume de baie.Hot sexy fat girls in skimpy swimwear (Fete grase şi sexy în costume de baie) este o galerie [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V