FOTBAL  »  Superliga  »  DEZAFILIEREA CRAIOVEI

Steliştii la DNA, episodul 2 » Îi va lăsa Gigi de data asta să răspundă convocărilor?

Andrei Prepeliţă şi Ovidiu Dănănae
Andrei Prepeliţă şi Ovidiu Dănănae

Articol de GSP - Publicat duminica, 26 februarie 2012 00:00 / Actualizat duminica, 26 februarie 2012 15:03

Trei dintre foştii jucători ai Universităţii Craiova care evoluează la Steaua, Dănănae, Florin Costea şi Prepeliţă, au fost înştiinţaţi să se prezinte mîine dimineaţă, la ora 9:30, pentru audieri la Direcţia Naţională Anticorupţie( DNA), în calitate de martori în cazul dezafilierii clubului din Bănie.

Este a doua oară în decurs de o lună cînd cei trei sînt chemaţi la DNA. Pe 23 ianuarie, ei au ignorat solicitarea de a da cu subsemnatul pentru că aşa le-a cerut patronul Stelei, Gigi Becali. Acesta a precizat atunci că le va permite jucătorilor să apară în faţa procurorilor doar după ce stagiile de pregătire din Antalya se vor fi încheiat.

Vinerea trecută au fost la DNA pentru a da declaraţii foşti jucători ai Craiovei care sînt acum la Astra, Găman, Bărboianu, Ologu şi Lung Jr.  Ei au părăsit sediul DNA după o oră şi jumătate, afirmînd că au fost întrebaţi de procurorii anticorupţie despre excluderea grupării oltene de către FRF.

Federaţia Română de Fotbal (FRF) şi Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) sînt învinuite de procurorii DNA în dosarul excluderii Universităţii Craiova, alături de preşedinţii acestor foruri, Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, şi de alţi membri ai Comitetului Executiv al FRF. Aceştia sînt învinuiţi de abuz în serviciu şi de sustragere de bunuri de sub sechestru.

De pe patul de spital, Cornel Dinu a vorbit cu GSP despre situația critică a lui Dinamo: „Doar asta mai pot să fac”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (1)
alex_777
alex_777  •  26 Februarie 2012, 21:22

sa fim seriosi nu mai cred in nimic, pana la urma banii ne fac cele mai urate neplaceri si asta este una din greselile omenirii insa dreptatea este acolo unde traim vesnic asa ca de asta nu scapa nimeni! :))

Vezi toate comentariile (1)
Comentează
Close