FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA - ASTRA, AZI, 20:30, TVR1, DIGI1, DOLCE1, LOOK, GSP.RO

Şumi vs Steaua, episodul 9! Antrenorul Astrei are un palmares echilibrat în fața marii sale adversare

Articol de GSP - Publicat duminica, 29 noiembrie 2015 00:00

Pentru tehnicianul Astrei, confruntarea de diseară va fi cea de-a 9 împotriva echipei roş-albastre în cariera lui de antrenor.

Palmaresul general e unul extrem de echilibrat: Şumi s-a impus de 3 ori, a pierdut în 4 rînduri şi o dată a terminat remiză. Primul duel între Şumudică-antrenorul şi Steaua s-a produs în aprilie 2010, cînd el era pe banca Gloriei Bistriţa, meci care a fost cîştigat de Steaua lui Stoichiţă cu 2-1.

În total, Şumudică a întîlnit-o pe actuala campioană din postura de "principal" la 6 formaţii diferite: Gloria Bistriţa, Rapid, Astra, FC Braşov, Concordia Chiajna şi FC Vaslui.

Ultimul duel direct a fost şi cel mai controversat, a avut loc în august, Astra - Steaua 2-0, cu erori grave ale arbitrului Colţescu, cel care le-a anulat eronat 3 goluri steliştilor.

Daniel Niculae nu poate

Accidentat la încălzirea meciului din etapa trecută, cînd Astra a jucat pe teren propriu cu ACS Poli Timişoara, Daniel Niculae are şanse minime să poată fi folosit diseară, împotriva campioanei.

Atacantul a suferit o întindere şi sfatul medicilor grupării giurgiuvene pentru Şumudică a fost să nu-l forţeze deloc cu Steaua, tocmai pentru a nu risca o recidivă, adică o ruptură musculară. Niculae, 33 de ani, a debutat pentru Astra la meciul cu CSU Craiova, după o pauză de 5 luni.

A fost apoi integralist cu Viitorul, în deplasare, cînd a  marcat un gol. În absenţa lui, titular în ofensiva Astrei va fi Denis Alibec, susţinut de Constantin Budescu. Cei doi au marcat împreună în acest sezon, în toate competiţiile, nu mai puţin de 20 de goluri.

„Fotbalul se «deteritorializează»! Nu mai există ceva esențial” » Un profesor de antropologie, Christian Bromberger, conferință de excepție despre o „mutație” în fotbalul de azi: „Am plecat de la tifoso, adică boală contagioasă, și am ajuns aici”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (2)
fangigi
fangigi  •  29 Noiembrie 2015, 14:55
Postat de spinoza pe 29 Noiembrie 2015, 10:54

Azi o fura rau!!!

:))))))))))))))))))))))

spinoza
spinoza  •  29 Noiembrie 2015, 10:54

Azi o fura rau!!!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează