Articol de GSP - Publicat vineri, 12 februarie 2016 18:42
Helmuth Duckadam, președintele de imagine al Stelei, consideră că Marius Șumudică trebuie iertat dacă va fi găsit vinovat în cazul scos la iveală de Gazeta Sporturilor în care antrenorul Astrei a fost prins pariind pe meciuri din Liga 1.
"Mi-ar părea rău de Șumudică dacă e implicat în asta, chiar dacă nu prea ne simpatizăm. Cred că ar trebui să-i se mai dea o șansă.
Ar trebui avertizați cei care fac asta. Trebuia făcută o campanie ca oamenii să știe de această lege. De aceea spun că merită clemență cei care sînt la prima abatere", a spus Duckadam la Digisport.
"Am avut o propunere în urmă cu un an și jumătate pentru a face o reclamă la pariuri, dar le-am spus că nu pot face asta, deși primeam bani mulți. Nu cred că mă reprezintă asta" Helmuth Duckadam