LIGA 1   •   

SUPORTERI

Suporterii nu sînt doar în tribune şi la proteste » Merg să-i ajute pe cei afectaţi de ninsorile abundente

 
11 Februarie 2012 14:26
 

Asociaţia Suporterilor Români anunţă că duminică dimineaţa va porni spre zona Pogoanele - Scutelnici, din judeţul Buzău, pentru a da o mînă de ajutor persoanelor izolate.

Prezenţi şi în Piaţa Universităţii la protestele împotriva guvernului Boc, membrii galeriilor de fotbal vor să-şi demonstreze solidaritatea în acţiuni sociale, informează rtv.net.

În acest sens, Asociaţia Suporterilor Români organizează o acţiune umanitară pentru deszăpezirea localităţilor afectate grav de căderile masive de zapadă din judeţul Buzău. Într-un comunicat al acestei asociaţii, se precizează următoarele: "Suporterii vor pleca în dimineaţa zilei de duminică spre zonele cele mai afectate dintre Urziceni şi Buzău şi anume Pogoanele şi Scutelnici. Persoanele care doresc să ni se alăture sunt aşteptate duminică, la orele 8.30, în parcarea supermarketului Kaufland Colentina.

Facem un apel către cei care doresc să contribuie cu alimente sau cu bani pentru cumpărarea alimentelor şi nu au cum să vină cu noi, să le doneze  reprezentanţilor AISS sâmbătă seara în Piaţa Universităţii. Înarmaţi cu lopeţi, alimente şi apă potabilă, sperăm să putem da o mână de ajutor persoanelor izolate de peste o săptămână sub troiene de zapadă ce depăşesc 3 metri înaltime".
 
Comentarii (3)
alias745  (35 comentarii)
nu se mai sperie nimeni ca vin huliganii?
11 Februarie 2012, 22:33   •   Comenteaza
costacurta  (2530 comentarii)
DE ADMIRAT, BRAVO LOR, AS FI MERS SI EU, DAR CHIAR NU POT.
11 Februarie 2012, 20:30   •   Comenteaza
anna_9002  (120 comentarii)
Doar pentru ce interesati! Ofer spre vanzare 2 bilete la STEAUA-TWENTE, Peluza Nord, sectorul 348, randul 17, locurile 7,8. Pretul ambelor bilete este de 85 lei Negociabil. Pentru detalii anna_9001@yahoo.com Va multumesc si imi cer scuze de comment.!
11 Februarie 2012, 14:49   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
 

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
Service utilaje industria alimentara, statii de epurare
Montaj, reparatii, reconditionari utilaje si instalatii industria alimentara. Vanzare utilaje noi si second-hand abatorizare, fabrici de mezeluri, fabrici de lapte. Gestionare, intretinere, ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 100,00 RON
Inchiriez sp 3 camere, 13 Sept.
Inchiriez ap. 3 camere decomandat, 70mp, 2 bai, debara, camara, complect mobilat(mobila clasica+noua) si utilat(frigider, masina de spalat, cuptor microunde, aragaz), situat in zona 13 septembrie, ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 300,00 EUR
Super oferta spatiu comercial
Vand spatiu comercial central, pret 158.000 euro negociabil(valoare de piata: teren 416 mp x 70 euro = 29.120 euro, constructie 600 mp x 400 euro = 240.000 euro, total 269.120 euro), p+1+m aprox. 600 ...
Calarasi/Calarasi - pret 158.000,00 EUR
garsoniere cu incalzire centrala si parcare
Ofer spre inchiriere 2 garsoniere pe str.Calea Surii Mici la 500 RON / Luna / Garsoniera cu taxele incluse( incalzire centrala, parcare). Tel: 0728577735
Sibiu/Sibiu - pret 500,00 RON
DISPECERAT FIRMA PAZA
AM 46 DE ANI LUCREZ PANA PE DATA DE 01.09.2011 IN CADRUL M.A.I., CU O VECHIME DE 28 DE ANI IN PAZA SI SUPRAVEGHERE, POSESOR PERMIS CAT. B DIN ANUL 1983 ( FARA EVENIMENTE )
Iasi/Tomesti - pret 1.500,00 RON
Loading from
Click.ro
Ai crezut că le-ai văzut pe toate? Iată şase dintre cele mai penibile poze cu Botezatu! - FOTO
În timp, celebrul creator de modă a realizat foarte multe pictoriale spectaculoase.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

Insula Midway, din mijlocul Oceanului Pacific, se află la peste 3.000 de kilometri de cel mai apropiat continent, situându-se, practic, la jumătatea distanţei dintre America de Nord şi Asia. Şi totuşi, plajele ei sunt încărcate de gunoi.  Zilnic, [...]
(VIDEO) Un maidanez a alergat 1.700 de kilometri, urmărind un biciclist care i-a dat de mâncare

(VIDEO) Un maidanez a alergat 1.700 de kilometri, urmărind un biciclist care i-a dat de mâncare

Câinele maidanez "Xiaosa" a devenit vedetă în China după ce a alergat 1.700 de kilometri, alături de un grup de biciclişti, traversând în cursa lui 10 munţi înalţi de peste 4.000 de metri, dintre care doi depăşeau şi 5.000 de metri altitudine. [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V