LIGA 1   •   

U CLUJ - CS MIOVENI 2-2

Suporterii Universităţii Cluj i-au cerut demisia antrenorului Ionuţ Badea

 
18 Decembrie 2011 20:51
 

Ultraşii clujeni i-au cerut după meci demisia lui Ionuţ Badea Foto: Lorand Vakarcs

Aproximativ 300 de suporteri ai echipei Universitatea Cluj s-au adunat în faţa vestiarelor şi i-au cerut demisia antrenorului Ionuţ Badea, după ce "şepcile roşii" au remizat în meciul cu formaţia CS Mioveni, scor 2-2, din etapa a XVIII-a, prima a returului Ligii I.


De asemenea, fanii clujeni l-au înjurat pe atacantul Gabriel Machado care le-a arătat semne obscene în momentul în care a fost schimbat.

Echipa Universitatea Cluj a terminat la egalitate, duminică, pe teren propriu, scor 2-2 (0-1), cu formaţia CS Mioveni, într-un meci din etapa a XVIII-a, prima a returului Ligii I, în care arbitrul Viorel Cojocaru a eliminat trei jucători. Golurile gazdelor au fost marcate de Claudiu Niculescu, în minutele 54 şi 70, ultimul din penalti, în timp ce pentru oaspeţi au înscris Ayza '39 şi Olteanu '56.

Florian Walter l-a demis pe Ionuţ Badea după meciul cu FC Vaslui (0-1), dar conducerea clubului Universitatea Cluj a anunţat miercuri, pe site-ul oficial, că antrenorul Ionuţ Badea va continua pe banca tehnică a grupării ardelene.

Sursă: Mediafax
 
Comentarii (21)
daemmon  (686 comentarii)
Postat de 46rossi pe 18 Decembrie 2011, 21:41
asta vreti voi sa credeti ca castigam cu arbitri...ca sa va simtiti mai bine, insa CFR joaca fotbal fata de voi.
sa te aduc cu picioarele pe pamant: toata lumea crede ca umblati la manivela
19 Decembrie 2011, 00:45   •   Comenteaza
daemmon  (686 comentarii)
Postat de pinteaviteazul pe 18 Decembrie 2011, 22:40
Lasati-i in biata lor...de ce nu intra galeria lor " teribila" sa joace ...ca echipa,de cind a fost tavalita de ai nostri,nu mai are aer !
si va mai plangeti ca va omoara aia prin cluj, ce va mai mananca-n c@#
19 Decembrie 2011, 00:43   •   Comenteaza
daemmon  (686 comentarii)
Postat de cristopherr_ct pe 18 Decembrie 2011, 22:50
ATI FOST ATENTI ??? ULTRASII CLUJENI !!! TE KACI PE TINE DE RAS :::))))))) ULTRASIII :)))))))))))))
si acum ....sterge-te la gura!!!
19 Decembrie 2011, 00:42   •   Comenteaza
steaua.libera  (4925 comentarii)
Ce ten ALB are specimenul cu geaca maro!
19 Decembrie 2011, 00:25   •   Comenteaza
dasguzu2003  (307 comentarii)
Postat de alpin pe 18 Decembrie 2011, 23:32
Asa e! Nu cum procedeaza FC Valiza!!!
Am comentat la un articol al unei echipe pe care o sustin, nu inteleg de ce se baga in seama toti milogii. Unu ca tine nici clickul de la ''citeaza" nu-l merita! Ce sa mai zic de astia cu CFM sau Budapeste Sport Club sau cum ii mai zice!!!
18 Decembrie 2011, 23:46   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
Apartament in Vitan Apartament in Vitan
320 EU/luna
Vitan , SC: 62 mp, 1 cam.
Suprafata utila: 52 mp
garsoniera

Alte Oferte

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
teren pretabil microhidrocentrala pastravarie
10000 teren neinundabil cu un parau pe latura de vest 100m cadere 40m debit 100l/sec toate utilit la 10m variante 20000euro
Neamt/Mtii Bistritei - pret 12.000,00 EUR
Completare chestionare online
Raspunde la sondaje, impartaseste-ti ideile, contribuie la schimbarea in bine a produselor si serviciilor de pe piata din Romania si fi recompensat pentru asta! Raspunzand la sondajele noastre ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 100,00 RON
vand SUPER BALTA DE PESCUIT
Vand contract inchiriere(contract BETON) 2 balti 1-2, 5ha respectiv 18ha la 50 km de Bucuresti. Asfalt pina la balta, utilitati apa, curent electric 220vsi 380vcladire administrativa, balta este ...
Bucuresti/Bucurest - pret 1.000,00 EUR
Vand rochie mireasa dantela La Sposa model 2011
Vand rochie mireasa, model 2011, Atelier Diagonal, dantela, masura 36, pt inaltime de 1, 60 cu tocuri de 9 cm, Rochie foarte usoara, ideala de purtat primavara vara.
Iasi/Iasi - pret 1.500,00 RON
vand 2 autoturisme
vand renault laguna 2, an fabricatie 2003 diesel. 6 trepte, clima, scaune semipiele, 6 trepte, 120 cp, , culoare gri holograme. pret 5500 E vand dacia papuc 4x4 diesel, stare foarte buna, motor ...
Brasov/Brasov - pret 5.500,00 EUR
Loading from
Click.ro
Ai crezut că le-ai văzut pe toate? Iată şase dintre cele mai penibile poze cu Botezatu! - FOTO
În timp, celebrul creator de modă a realizat foarte multe pictoriale spectaculoase.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

Insula Midway, din mijlocul Oceanului Pacific, se află la peste 3.000 de kilometri de cel mai apropiat continent, situându-se, practic, la jumătatea distanţei dintre America de Nord şi Asia. Şi totuşi, plajele ei sunt încărcate de gunoi.  Zilnic, [...]
(VIDEO) Un maidanez a alergat 1.700 de kilometri, urmărind un biciclist care i-a dat de mâncare

(VIDEO) Un maidanez a alergat 1.700 de kilometri, urmărind un biciclist care i-a dat de mâncare

Câinele maidanez "Xiaosa" a devenit vedetă în China după ce a alergat 1.700 de kilometri, alături de un grup de biciclişti, traversând în cursa lui 10 munţi înalţi de peste 4.000 de metri, dintre care doi depăşeau şi 5.000 de metri altitudine. [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V