LIGA 1 | TIMIŞOARA ŞI-A LUAT ÎNAPOI PUNCTELE DE LA TASTAS a considerat depunctarea Timişoarei nejustificată11.06.2009 |
|
Tribunalul de Arbitraj Sportiv a anunţat, joi, că gruparea FC Timişoara şi-a chimbat la timp numele, culorile şi sigla, iar decizia FIFA şi FRF de a depuncta clubul bănăţena nu a fost justificată, informează site-ul oficial al forului de la Lausanne.
"Procesul a fost condus de un complet de judecători, după cum urmează: Lars Hilliger (Danemarca), Rui Botica Santos (Portugalia) şi Ulrich Haas (Germania), iar părţile implicate în proces au fost audiate la data de 2 aprilie 2009 la Lausanne.
După terminarea deliberărilor, arbitrii TAS au anunţat că au decis să anuleze deciziile FIFA şi FRF şi să dea cele 6 puncte înapoi clubului FC Timişoara. TAS a considerat că oficialii clubului şi-au îndeplinit îndatoririle şi a considerat că depunctarea nu a fost justificată", se arată pe site-ul oficial al forului de la Lausanne.
TAS a anunţat că apelul clubului FC Timişoara a fost aprobat parţial, iar deciziile FIFA şi FRF au fost anulate, clubul urmând să îşi primească cele 6 puncte înapoi. Totuşi, TAS a considerat că FIFA încă poate cere suma de bani datorată de clubul FC Timişoara, conform deciziei iniţiale, suma ce se ridică la aproximativ 300.000 de euro. Decizia în acest caz nu a fost făcută publică în totalitate, acest lucru urmând să se întâmple în cîteva zile.
Sursă: NewsIn
|
PE ACEEAȘI TEMĂ:
După ce Marian Iancu a dezvăluit că doreşte să se retragă de la formaţia bănăţeană, edilii locali au anunţat că sînt pregătiţi să preia pachetul majoritar (51%), prin Consiliul Judeţean, Consiliul Local şi Universitatea Politehnica. Puterea decizională ar urma să fie în mîinile noilor ...
|

Loading from
|
900 EU/luna
Soseaua Nordului , SU: 114 mp, 2 cam. Suprafata utila: 114 mp 2 camere Alte Oferte |