FOTBAL  »  Superliga  »  VICTORIE NECESARĂ

Ultima şansă

Articol de GSP - Publicat duminica, 24 august 2008 00:00

“Decarul” campioanei, Eugen Trică, avertizează: “Dacă vrem campionatul, atunci trebuie să învingem la Vaslui!”

Eugen Trică a tras un semnal de alarmă înaintea partidei de astăzi, cu FC Vaslui.

Golgeterul clujenilor din sezonul trecut crede că un nou eşec al campioanei în faţa mol­dovenilor va îndepărta CFR de un nou tilu. “Ştiu că va fi un meci foarte greu. Sîntem obligaţi să învin­gem la Vaslui. Nu ne mai permitem să facem paşi greşiţi dacă vrem să ne batem din nou la titlu. Vasluiul are mulţi jucători de valoare, deci cred că va fi un meci deschis ori­cărui rezultat”, a declarat Trică.

Mijlocaşul “vişiniilor” a susţinut că a depăşit pasa proastă din startul sezonului şi este pregătit să-şi ajute echipa. “Acum m-am mai liniştit. Sper să-mi revin, dar şi ceilalţi colegi şi să demonstrăm o altă atitudine în teren. Trebuie să vorbim mai puţin şi să muncim mai mult!”, a adăugat el.

Şi preşedintele Iuliu Mureşan a anunţat că o victorie e vitală pentru clujeni. “Ar fi culmea să spui că ieşi din luptă pentru titlu după etapa a cincea. Campionatul e mai echilibrat ca anul trecut, iar şanse la titlu au mai multe echipe. E important să nu facem paşi greşiţi la Vaslui, pentru a nu pierde contactul cu cei din frunte”, a spus Mureşan.

Citește și:
Scandal la sosirea la Mondial! Jucătorii, tratați precum suspecții pe aeroport: „Umilitor”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026

Măsura nemaivăzută care ar urma să fie aprobată în timpul meciurilor la Campionatul Mondial

Avem LISTA COMPLETĂ de premieri olimpice, ținută doi ani la secret de COSR și de federații! + Suma totală colosală achitată după JO Paris 2024 și cine e contabila care a luat o primă imensă
Special

Ionel Ganea, atac la adresa lui Ciprian Marica: „Un om fără caracter! Vreau și eu să-i transmit un mesaj”
Superliga

Retailer român, falimentat de tarifele și războiul lui Trump
Profit.ro
Retailer român, falimentat de tarifele și războiul lui Trump
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Avem LISTA COMPLETĂ de premieri olimpice, ținută doi ani la secret de COSR și de federații! + Suma totală colosală achitată după JO Paris 2024 și cine e contabila care a luat o primă imensă

Noul clasament WTA: locul Soranei Cîrstea după sfertul de la Roland Garros + Salt de 93 de locuri!

Comentarii (2)
 •  24 August 2008, 09:05

PAI DE CE CREZI, CA VA ZIC ASTIA "UNGURI" ? POATE NU-TI CUNOSTI ISTORIA. L-ATI PUPAT IN C/U/R PE "HORTI" SA VA BAGE IN LIGA MAGHIARA. IN PLUS ADEVARATII SUPORTERI AI CFR-ULUI SUNT DIN GRUIA. RESTUL SUNT FANI SAU FANITZE DE OCAZIE. HAHAHAHA AI GHICIT FORZA STEAUA

 •  24 August 2008, 07:04

Dormitzi, boszgorei, dormiti, somn usor..Cind va treziti, pregatiti-va de bombardamente, ca va sparg moldovenii. Am auzit ca o sa moara p teren, cu voi de git. hahahaha

Vezi toate comentariile (2)
Comentează