FOTBAL  »  Superliga  »  SCANDAL

UPDATE Gazeta a fost confirmată » Dan Alexa a fost demis! » Cine e favorit să preia banca tehnică + Președinte-surpriză

Foto: Raed Krishan
Foto: Raed Krishan

Articol de GSP - Publicat marti, 18 iulie 2017 16:20

Clubul Concordia Chiajna a anunțat oficial că s-a despărțit de antrenorul Dan Aelxa, informație anunță în exclusivitate de GSP.RO.

update marți, 18 iulie, 16:20

"Mulțumim Dan Alexa!

CS Concordia Chiajna și tehnicianul Dan Alexa au reziliat pe cale amiabilă contractul dintre părți. Îi mulțumim tânărului antrenor pentru tot efortul depus la cârma "Vulturilor" și îi urăm mult succes în continuare, în carieră. Alături de Dan Alexa, a părăsit, astăzi, gruparea noastră și antrenorul secund Constantin Ilie. Și acestuia îi mulțumim pentru colaborare și îi dorim mult succes în provocările următoare"mesajul postat de Chiajna

UPDATE luni, 17 iulie, 20:52

Eugen Neagoe, fostul tehnician de la Poli Iași, e favorit să-l înlocuiască pe Alexa. Prunea s-ar fi înțeles și el cu ilfovenii și ar urma să ocupe funcția de președinte. Minea s-a interesat de serviciile fostului portar încă de când a auzit că acesta se va despărți de Poli Iași. Zilele viitoare urmează să semneze și să fie prezentați oficial. Cristi Tănase, actualul președinte al clubului, va fi noul președinte al consiliului de administrație.

UPDATE 19:00

E OFICIAL! Dan Alexa a decis să demisioneze la Chiajna după ce-a fost amenințat de primarul Mircea Minea, iar jucătorii fac front comun cu antrenorul și au refuzat să facă antrenamentul din această seară. "Alexa și tot staff-ul său și-au depus demisiile! Au fost umiliți și amenințați de primar", spun sursele ziarului.

Aceleași surse au dezvăluit că, în cursul zilei de astăzi, primarul i-a anunțat pe cei din conducere că nu va mai da niciun ban la echipă până când Alexa va demisiona. "Scandalul este incredibil! După ce-a fost amenințat de Minea, Alexa a decis să plece cu capul sus de la Chiajna. Acesta a transmis conducerii că nu este de acord cu haosul de la echipă și că nu va tolera niciodată astfel de acțiuni împotriva lui. Jucătorii au refuzat să iasă să facă antrenamentul din această seară, iar primarul i-a amenințat că îi va da pe toți afară", spun sursele din cadrul echipei.

Mai mult, Minea i-a amenințat pe cei din echipă că va închide baza de la Chiajna și să blochează toți banii publici pe care formația ilfoveană îi primește în acest moment. "Jucătorii au trecut prin fața primăriei și au început să-l huiduie pe primar, acesta a ieșit la geam și i-a înjurat pe fotbaliști ca la ușa cortului. Minea i-a amenințat că nu vor intra pe terenurile de iarbă naturală nici în această săptămână și că el e singurul care decide la echipă", dezvăluie oameni din interior.

reacția jucătorilor

 

Marian Cristescu, căpitanul celor de la Chiajna, a dorit să facă declarații despre situația din acest moment de la echipa ilfoveană.

"Vorbesc în calitate de căpitan al echipei și în numele colegilor mei! În primul rând nu vrem să fim implicați în niciun scandal între antrenor și conducerea echipei! Sunt problemele lor și nu vrem să fim implicați în acest conflict. Din păcate, nu am început bine campionatul și avem nevoie de liniște. Este adevărat că nu ne-am antrenat deloc pe iarbă naturală înaintea meciului cu Timișoara pentru că jucam meciul pe sintetic, iar jucătorii nou-veniți nu erau obișnuiți cu suprafața asta.

Astăzi nu am refuzat să ne antrenăm, a venit antrenorul și ne-a spus că nu mai are loc ședința de pregătire. Unii dintre noi au mers în sala de forță, alții au făcut ce-au vrut. Mai mult, sunt și unele informații care nu sunt adevărate în dezvăluirile făcute pe site. N-am băut apă de la chiuvetă, iar foarte mulți dintre noi mănâncă de prânz acasă. Eu mănânc acasă, am familie, nu mănânc la club, nici n-am clauză de masă în contract.

Condițiile la Chiajna sunt foarte bune, avem salariile plătite la zi. Am văzut că s-a scris că am mers la primărie și ne-am înjurat cu domnul primar. Nu este adevărat, noi am venit direct la stadion", a declarat Cristescu pentru GSP.ro.

știrea inițială

Primarul Chiajnei, Mircea Minea, vrea să scape de antrenorul principal al Concordiei, Dan Alexa, și face tot ce poate ca să-i transforme viața într-un calvar: antrenamente doar pe sintetic, bucătăria închisă jucătorilor și fără cantonamente înainte de meciuri.

În această dimineață, edilul comunei de lângă București și-a chemat de urgență toți consilierii la primărie pentru a vota demiterea lui Dan Alexa de la echipă, după declarațiile acestuia de după meciul cu Poli Timișoara, pierdut cu 0-1.

"Minea a sunat toți consilierii și îi ține în ședință la Primărie de la ora 14:00! Vrea să-l dea afară pe Alexa, deși unele persoane nu sunt de acord. Mai mult, și președintele Tănase s-a întors de urgență în România din concediu din Turcia pentru a partipa la discuții! E scandal mare de tot", au dezvăluit sursele GSP.RO.

Gazeta a încercat în mai multe rânduri să ia legătura cu Minea, dar fără rezultat.

"Din păcate, mulți oameni care nu se pricep la fotbal încearcă să se implice în viața echipei și lucrul ăsta se vede! Concordia se va bate la retrogradare, iar dacă se va mai salva, o va face doar la finalul campionatului. Pentru mine lucrurile sunt foarte clare și nu trebuie să fii specialist să vezi treaba asta. Suntem mult mai modești decât anul trecut"
Dan Alexa, antrenor Chiajna după meciul cu Timișoara

Oameni din club au dezvăluit în exclusivitate pentru GSP: "Minea pur și simplu nu-l mai suportă pe Alexa. Primarul a încercat să impună jucători în primul «11» în sezonul trecut, iar antrenorul l-a lăsat de fiecare dată cu ochii în soare. Niciodată nu a executat ordinele venite din birouri. Dan ar fi fost dat afară de mult, norocul său s-a numit salvarea de la retrogradare".

În aprilie 2016 a intrat DNA-ul peste primar

În urmă cu mai bine de un an au avut loc șase percheziții la Primăria Chiajna, la clubul sportiv Concordia Chiajna și la domiciliile a patru persoane. Polițiștii IPJ Ilfov suspectau un prejudiciu de 35 de milioane de lei.  Mircea Minea, primarul comunei ilfovene Chiajna, era considerat principalul suspect în acest caz. Acesta era bănuit că între 2011-2015 s-ar fi folosit de bani din primărie pentru a sponsoriza echipa de fotbal sau pentru diverse cheltuieli, informa Digi24. DETALII AICI DESPRE ACEST SUBIECT

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (23)
983732924972315
Soos Vilmos  •  18 Iulie 2017, 20:14

neagoie si prunea - doua hiene care se reped atunci cind simt miros de hoit.

dreak
dreak  •  18 Iulie 2017, 15:02
Postat de claudiu.h12 pe 17 Iulie 2017, 20:05

Tipic junglei de pe Dâmbovița.. inca un primar ce face cu banii ce vrea muschiul lui de jmecher de partid... Granița pe Carpați !!!

Uita-te aici, ca ai sa vezi destui si de partea cealalta a Carpatilor (http://www.stiripesurse.ro/ce-se-intampla-cand-pui-lupul-paznic-la-oi_973065.html). Si iti mai zic un lucru : daca nu eram noi, din partea asta a Carpatilor, cred ca erati si acum vasalii ungurilor ...

106452019897999
Eduard Girnita  •  18 Iulie 2017, 07:33

Trebuia sa jucati in liga 2 si scapati de tot balamucul.

Vezi toate comentariile (23)
Comentează