LIGA 1   •   

U CLUJ - PETROLUL 3-2

Vali Negru acuză arbitrajul: "Cartonaşul roşu al lui Apostu a fost total nemeritat"

 
20 August 2011 23:55
 

Bogdan Apostu a fost eliminat pentru un fault asupr portarului clujean Marius Popa

Marcatorul golului secund al Petrolului, Vali Negru, a comentat faza care a schimbat faţa jocului dintre echipa sa şi Universitatea Cluj, partidă încheiată cu victoria ardelenilor, scor 3-2.

"Petrolul a jucat bine, meritam mult mai mult, dar am pierdut iar un punct în ultimele minute. Păcat, dar asta e, mergem înainte. După ce ne-au dat ei gol am trecut la cîrma jocului, pînă Apostu a primit un cartonaş roşu. Părerea mea este că a fost uşor acordat acel cartonaş roşu, a fost total nemeritat. A contat şi faptul că nu am avut suporteri, atît pentru noi, cît şi pentru ei", a spus Vali Negru la DigiSport.

Atacantul Petrolului, Bogdan Apostu, a primit direct cartonaşul roşu pentru o intervenţie asupra portarului Marius Popa în minutul 54, în momentul în care ploieştenii conduceau cu 2-1.

U Cluj a învins cu 3-2 Petrolul Ploieşti, golul care a adus succesul "şepcilor roşii" fiind înscris de Tony în al treilea minut de prelungire.
 
Comentarii (7)
blondu50  (6 comentarii)
furt pe fata!
27 August 2011, 12:54   •   Comenteaza
ligax  (3303 comentarii)
Postat de icostin66 pe 21 August 2011, 08:06
''Vivi'' ar trebui sa revina cu piciarele pe pamint! ''Martienii''lui nu au jucat nimic, un autogol si o gafa de portar i-au adus in avantaj.Cu Otelul nu a plins la eliminarile (usor acordate...) din echipa adversa...''U'' a meritat victoria, trebuia sa fie mai clara !
Ai dreptate! Puteam sa castigam la un scor mult mai mare dar e bine si asa! A fost o victorie muncita si meritata!
21 August 2011, 13:57   •   Comenteaza
ciocarloiu  (148 comentarii)
Acesta este cel mai elocvent si mai pe fata blat ordinar! m"U"istii tot asa au promovat si in divizia 1, si sunt tinuti pe palme si multa vreme inca vor fi tinuti pepalme pinguinii de arbitraje. Asa ca cine va crede ca zboara cupa in capitala se inseala! Totul este bine aranjat iar arena de la Cluj trebuie frumos inaugurata. Ma refer la noul stadion pe care pinguinii vor sa puna mana! Acesti DINAMO 2, zis si PINGUINI, vor trage toate sforile ca sa manjeasca fotbalul romanesc, caci scopul scuza mikloacele, iar la ce adunatura de smenari e la m'U"ieversitatea Cluj nu ma mai mira nimica!
21 August 2011, 08:14   •   Comenteaza
icostin66  (48 comentarii)
''Vivi'' ar trebui sa revina cu piciarele pe pamint! ''Martienii''lui nu au jucat nimic, un autogol si o gafa de portar i-au adus in avantaj.Cu Otelul nu a plins la eliminarile (usor acordate...) din echipa adversa...''U'' a meritat victoria, trebuia sa fie mai clara !
21 August 2011, 08:06   •   Comenteaza
arsenall2  (17 comentarii)
SIGUR TI CU DINAMO IMPLICIT SI CU CATELUSI,AI VAZUT ALT MECI.
21 August 2011, 07:47   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
 

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
VW PASSAT FOUR MOTION
VAND VW PASSAT 4X4, VERNIL METALIZAT.STARE F. BUNA. COMPUTER DE BORD, ABS, ESP, INCHIDERE CENTRALIZATA, OGLINZI ELECTRICE, CLIMATRONIC, ABS, ESP, ETC. ACCEPT UN EVENTUAL SCHIMB CU FORD HATCHBACK PLUS ...
Bihor/Oradea - pret 4.400,00 RON
vand firma de taxi
vand firma de taxi cu 3 licente si 3 masini rog seriozitate
Alba/Alba Iulia - pret 15.000,00 EUR
ofer program after school acasa
Doamna in varsta de 34 de ani, cu 2 copii la gradinita, ofer program after school la domiciliul meu, Sector 3, in zona Salajan ( Piata Trapezului, Piata Salajan).Pret negociabil
Bucuresti/S 3 - pret 700,00 RON
Anticariat cumparam carti
Anticariat, cumparam carti noi si vechi din toate domeniile. ne deplasam la domiciliul clientului. evaluarea si plata cartilor se fac pe loc. deplina seriozitate. program: luni-sambata, 10:00 - ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
pastile de slabit youthful island chinezesti originale
Youthful Island( ceai verde, panax salbatic, frunze gherghin, s.a plante ) nu sunt numai capsule ptr slabit, ele ajuta mai mult organismul, sunt detoxifiante, regleaza tensiunea, pune frana poftei ...
Galati/Galati - pret 60,00 RON
Loading from
Click.ro
Ai crezut că le-ai văzut pe toate? Iată şase dintre cele mai penibile poze cu Botezatu! - FOTO
În timp, celebrul creator de modă a realizat foarte multe pictoriale spectaculoase.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

Insula Midway, din mijlocul Oceanului Pacific, se află la peste 3.000 de kilometri de cel mai apropiat continent, situându-se, practic, la jumătatea distanţei dintre America de Nord şi Asia. Şi totuşi, plajele ei sunt încărcate de gunoi.  Zilnic, [...]
(VIDEO) Un maidanez a alergat 1.700 de kilometri, urmărind un biciclist care i-a dat de mâncare

(VIDEO) Un maidanez a alergat 1.700 de kilometri, urmărind un biciclist care i-a dat de mâncare

Câinele maidanez "Xiaosa" a devenit vedetă în China după ce a alergat 1.700 de kilometri, alături de un grup de biciclişti, traversând în cursa lui 10 munţi înalţi de peste 4.000 de metri, dintre care doi depăşeau şi 5.000 de metri altitudine. [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V