FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Veste bună pentru Negoiță! Ajutor nesperat pentru patronul lui Dinamo

Articol de GSP - Publicat sambata, 28 octombrie 2017 01:27

Ionuț Negoiță și Nicolae Badea au ajuns la o înțelegere privind amânarea datoriei de 2 milioane de euro.

S-a amânat pentru 30 noiembrie 2017. Și există chiar posibilitatea unei extinderi a termenului limită, până în 2018.

Acestea sunt ultimele informații dinspre societățile lui Ionuț Negoiță și Nicolae Badea cu privire la datoria de 2 milioane de euro pe care primul trebuie să i-o plătească celui de la care a preluat clubul în urmă cu patru ani.

Au existat diverse disensiuni între cei doi, de la distanță, în ultima perioadă, amplificate de starea arenei din Ștefan cel Mare, ce trebuie refăcută în cadrul programului Euro 2020, însă s-a ajuns la un gentleman's agreement. Și s-a ajuns la un acord ca banii să fie plătiți după data de 31 octombrie, când era fixat termenul de către tribunal.

În toamna anului trecut, Tribunalul București a decis să instituie sechestru asigurător asupra acțiunilor deținute de Ionuț Negoiță la Dinamo în baza acelei datorii. Societățile celor doi au ajuns la judecată, iar ultimul termen a fost fixat pentru finele lunii octombrie.

Oricum, cu toate că s-a vorbit despre o posibilă revenire a lui Nicolae Badea la Dinamo, să preia clubul, fostul șef al clubului nu are în plan, în acest moment, acest lucru, detaliu pe care l-a și afirmat în această toamnă.

"Când am cumpărat de la domnul Badea cele 30 la sută din acțiuni, clubul era aproape în faliment. Pot converti o parte din acțiuni în cuantumul datoriei. Dânsul mi-a vândut 30 la sută dintr-o societate aproape moartă, eu îi ofer acum acțiuni la o societate sănătoasă, curată și viabilă economic"
Ionuț Negoiță, patron Dinamo

"Nu sunt interesat de oferta domnului Negoiţă. Consider că i-am dat o societate uşor gripată şi dumnealui vrea să mi-o înapoieze cu metastaze penale"
Nicolae Badea, patron ASC FC Dinamo

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (30)
bigd
bigd  •  28 Octombrie 2017, 15:22

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

bigd
bigd  •  28 Octombrie 2017, 15:21

Thomas Jefferson era beat cand a facut afirmatia aia, nimeni pe lumea asta nu a avut doar "idei bune", succesul se construieste pe un munte de esecuri.

100466354012178
Joachim Makay  •  28 Octombrie 2017, 14:00
Postat de Deni Denisa pe 28 Octombrie 2017, 09:40

Costache este mult mai bun decat man de la steaua si morutan de la botosani valoarea lui este in jur de un milion si creste !!!!! Cat despre jiji nu il intereseaza performanta cu fcsb ci sa vanda jucatorii de aceea nu este sutinut de galerie ci de o galerie facut de mm si jiji si sutinuta cu banii...

Hahahaha hahahaha hahahaha hahahaha hahahaha hahahaha hahahaha hahahaha hahahaha hahahaha hahahaha hahahaha hahahaha Costache chipesul .

Vezi toate comentariile (30)
Comentează