LIGA 1   •   

CEAHLĂUL - RAPID 1-2

Vicenţiu Iorgulescu, suspendat un an: "Nu am lovit, ci am fost lovit de Unimatan"

 
01 Septembrie 2011 11:35
 

Vicenţiu Iorgulescu (2006)

Preşedintele Ceahlăului, Vicenţiu Iorgulescu, a vorbit despre suspendarea dictată ieri de Comisia de Disciplină după incidentele petrecute la pauza partidei dintre echipa din Piatra Neamţ şi Rapid, încheiată cu victoria giuleştenilor, scor 2-1. Iorgulescu a primit o suspendare de un an de zile.

"Arbitrul Unimatan a intrat efectiv în mine. I-am zis doar «Băi, băiatule, dar nu ţi-e ruşine?!», iar el mi-a dat cu capul în arcadă. Nici un arbitru nu va păţi niciodată nimic. A scris în raport că m-am apropiat de el, fără intenţia de a-l lovi. Probabil cei de la LPF aveau nevoie de bani pentru că mi-au dat şi o amendă de 160 de milioane.

Nu am lovit, am fost lovit. Am rămas şocat de ceea ce s-a întîmplat. Am mers la pauză la cabinetul medical pentru că Forminte a fost lovit cu cotul. Are urechea spartă. Unimatan a dat fault, fără a acorda altă sancţiune. Nu ştiu de ce se mai fac regulamentele.

Voi face recurs, îmi voi lua un avocat şi vom vedea. Eu am martori care pot spune cu adevărat ceea ce s-a întîmplat", a spus Vicenţiu Iorgulescu la televiziunea sportro.
 
Comentarii (5)
velez  (387 comentarii)
Postat de tudormarchis pe 01 Septembrie 2011, 14:25
eu il stiu pe Unimatean si il cam cred ca Iorgulescu. Vama umbla si va umbla puternic la arbitrii si bag mana in foc ca acolo a fost ceva.
si tu tii cu steaua si vrei sa spui ca a fost ceva acolo ,da nu stii ce ..pt ca nu afost nimic...
eu il stiu pe salomir,corpodean,deaconu..si mai multi tusieri...:)))
02 Septembrie 2011, 03:08   •   Comenteaza
argus  (90 comentarii)
Un derbedeu, recidivist, din cate imi aduc aminte, a lovit (batut, cum vreti sa spuneti) un " adversar" - la vremea respectiva avand " calitatea" de secund al fratelui sau, Gino Iorgulescu, la National. Ar trebui exclus din viata sportiva, un an de suspendare, nu-l va invata nimic! Iancu si Vincentiu Iorgulescu, sa se ia de mana...
01 Septembrie 2011, 20:33   •   Comenteaza
tudormarchis  (17 comentarii)
eu il stiu pe Unimatean si il cam cred ca Iorgulescu. Vama umbla si va umbla puternic la arbitrii si bag mana in foc ca acolo a fost ceva.
01 Septembrie 2011, 14:25   •   Comenteaza
rudel.obreja  (228 comentarii)
Postat de danms pe 01 Septembrie 2011, 12:58
Ia - l pe frate-tau de mana, cautati-l pe Rudel si gasiti-va cu Don Giovanni...Mama ce trupa !!!
Rudel la datorie! :)
Inima lui Vincentiu insa a ramas in Bucuresti, impreuna cu ceva lichid seminal
01 Septembrie 2011, 14:20   •   Comenteaza
danms  (13 comentarii)
Ia - l pe frate-tau de mana, cautati-l pe Rudel si gasiti-va cu Don Giovanni...Mama ce trupa !!!
01 Septembrie 2011, 12:58   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 

În Kiev, segmentul rezidenţial este dominat de câteva companii tolerate de clasa politică În Kiev, segmentul rezidenţial este dominat de câteva companii tolerate de clasa politică
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultural al Europei de Est, cu peste trei milioane de locuitori. Cu toate acestea, piata imobiliara nu s-a dezvoltat [...]

Alte Stiri

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
catei brac german si vizsla maghiara
Canisa de vanatoare Armars ofera catei din rasele brac german si vizsla maghiara din parinti cu performante mixte - munca si show, si adulti pregatiti pentru vanatoare. Vizitati ...
Arad/Arad - pret 0,00 RON
2cam Titan LUX
Ofer spre inchiriere ap 2 cam ultralux, situat chiar langa Magazin Titan, scara civilizata, 1min metrou, foarte curat, spoturi, scafe, t, g, f, aer cond, masina spalat.
Bucuresti/Bucuresti - pret 300,00 EUR
doresc colaborari pentru transport
am o autoutilitara 3, 5t marca FORD TRANZIT am drum la Viena AT s-au Germania o data la 2 saptamani si merg gol incolo cine e interesat pt transport tur sa ma contacteze ofer pret bun
Arad/Alunis (arad) - pret 1,00 RON
Vand pui ciobanesc german cu pedigree
Vand pui ciobanesc german cu pedigree, microcip, carnet de sanatate.Pe site-ul canisei se pot vedea imagini foto & video cu puii si parintii, informatii despre pedigree ul ...
Prahova/Ploiesti - pret 1,00 RON
Particular doresc sa cumpar auto 0722 555 862
Particular, doresc sa cumpar un autoturism marca cum ar fi: Audi A4-A6;BMW 3;Ford Mondeo-Focus;Skoda Fabia-Octavia;Peugeot 307-407;Volkswagen Bora-Passat-Golf V-VI;Opel Astra-Corsa-Vectra etc, ...
Alba/Bucuresti - pret 10.000,00 RON
Loading from
Click.ro
Ai crezut că le-ai văzut pe toate? Iată şase dintre cele mai penibile poze cu Botezatu! - FOTO
În timp, celebrul creator de modă a realizat foarte multe pictoriale spectaculoase.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

Insula Midway, din mijlocul Oceanului Pacific, se află la peste 3.000 de kilometri de cel mai apropiat continent, situându-se, practic, la jumătatea distanţei dintre America de Nord şi Asia. Şi totuşi, plajele ei sunt încărcate de gunoi.  Zilnic, [...]
(VIDEO) Un maidanez a alergat 1.700 de kilometri, urmărind un biciclist care i-a dat de mâncare

(VIDEO) Un maidanez a alergat 1.700 de kilometri, urmărind un biciclist care i-a dat de mâncare

Câinele maidanez "Xiaosa" a devenit vedetă în China după ce a alergat 1.700 de kilometri, alături de un grup de biciclişti, traversând în cursa lui 10 munţi înalţi de peste 4.000 de metri, dintre care doi depăşeau şi 5.000 de metri altitudine. [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V