FOTBAL  »  Superliga  »  STENOGRAME NOI

Victor Piţurcă: "Ce trebuia să îi spun lui Gigi? Hai să schimbăm subiectul?" :X

Articol de GSP - Publicat vineri, 30 ianuarie 2009 00:00

Victor Piţurcă, selecţionerul echipei naţionale, spune că tot ce a făcut el cu Gigi Becali a fost să poarte o discuţie şi nimic altceva, chiar dacă l-a împrumutat cu bani pe patronul Stelei, nu ştie ce a făcut acesta cu banii.

"Nu e normal ca discuţiile private să se facă publice! Nu ştiu ce vroia să facă Gigi cu banii, el avea nevoie de ei. L-am împrumutat şi apoi mi-a dat banii. Mi se pare penibil să fie redate aceste convorbiri. Nu ştiu ce se vrea. Fotbalul este, a fost şi va fi de această manieră. Este foarte clar că atunci cînd sînt meciuri de care se leagă soarta campionatului se dau prime. În toată lumea se practică lucrul ăsta. Din ce ştiu eu, Gigi poate să dea o primă.

Vorbim de presupuneri şi de ce s-a întîmplat. Îmi spunea şi nevasta că de ce vorbesc cu Gigi. Despre ce să vorbesc cu Gigi, de curve? Eu tare aş vrea să ştiu cine a dat aceste stenograme şi care a fost modelul. Poate a fost ca să atragă atenţia de la problemele adevărate ale ţării noastre.

Să dăm iar pe fotbal şi gata. Unde s-a mai pomenit ca un patron să dea primă 2 milioane de euro la altă echipă? Nici măcar la echipa lui! Ce trebuia să îi spun lui Gigi, hai să schimbăm subiectul? Am intrat în discuţie", a spus Victor Piţurcă la sportro.

„Fotbalul se «deteritorializează»! Nu mai există ceva esențial” » Un profesor de antropologie, Christian Bromberger, conferință de excepție despre o „mutație” în fotbalul de azi: „Am plecat de la tifoso, adică boală contagioasă, și am ajuns aici”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (5)
 •  02 Februarie 2009, 15:33

BINE VA ZIS PITI.

 •  30 Ianuarie 2009, 23:37

Studentule cred ca ar fi cazul fie sa citesti mai cu atentie, fie sa-ti iei ochelari potriviti, fie sa mergi la un curs de alfabetizare!:)

 •  30 Ianuarie 2009, 21:41

Pentru Pictor Viturca: Mai Piti, sunt de varsta ta si ti-am urmarit in anii '80 intreaga activitate de aproape, repet, de aproape. Dar te trag de atentie ca mizeria de care vorbesti este mai groasa in ce te priveste cu cel putin doua degete decat cea a stenogramelor !

Vezi toate comentariile (5)
Comentează