FOTBAL  »  Superliga  »  ASA - STEAUA 1-1

VIDEO Kuku Bau! Steaua şi-a continuat şi aseară forma penibilă prin care trece şi a scos in extremis un punct, 1-1 la Tg. Mureș

Articol de GSP - Publicat luni, 24 octombrie 2016 00:00

Dacă Steaua a ajuns să se chinuie şi cu ASA Tg. Mureş înseamnă că fotbalul chiar devine în Liga 1 o ştiinţă atât de complicată încât e imposibil de descifrat.

Nu doar că nu se pot compara bugetele celor două cluburi, fiindcă ASA nu are aşa ceva, dar dacă un fotbalist cu fizicul şi antitalentul lui Candrea joacă de la egal la egal cu Tamaş sau Bourceanu, atunci lui Gigi Becali nu-i vor fi suficiente nici 40 de milioane de euro pe achiziţii, nu 4 cât a cheltuit până acum, pentru a putea subordona aşa cum îşi doreşte Liga 1.

Click aici pentru VIDEO!

Boldrin a uitat fotbalul

Roş-albaştrii au dominat, mai ales că Alexa a ales să joace un 4-5-1 pentru a aglomera atât zona centrală, cât şi pentru a avea mereu câte doi oameni pe benzi, care să se apere la Adi Popa şi De Amorim. De dominat a dominat, dar Steaua a făcut-o fără ritm, fără viteză şi fără consistenţă. În prima repriză, singurele situaţii au fost reprezentate de un şut al lui Tamaş, boxat de Mingote şi de un altul, cam anemic al lui Ovidiu Popescu (36). Până şi Boldrin a uitat să execute lovituri libere din poziţie favorabilă şi şi-a bătut joc de o astfel de şansă, luând zidul la ţintă.

Gazdele au contat doar pe contraatac. Dar rar spre foarte rar. Vlad Morar a tras din unghi, însă Stăncioiu n-a îmbătrânit chiar degeaba jucând prin Liga 1 şi a reţinut balonul cu siguranţă (42). După pauză, finul Alexa a început să simtă mirosul unui rezultat mare şi a început repriza în picioare, extrem de agitat în a da indicaţii elevilor săi.

Problema Stelei e antrenorul, nu jucătorii

Steaua s-a întors de vestiare la fel de lentă şi previzibilă. ASA a prins curaj şi primele faze de poartă au venit la buturile lui Stănciou. Cea mai mare ocazie i-a aparţinut lui Surdu, care după o pasă formidabilă a lui Zicu n-a mai avut suflu după şicanele lui Enache şi Tamaş, pe care i-a purtat în spate vreo 10 metri, şi a tras prost (55). A intrat şi Man. Sânge proaspăt, însă problema la Steaua o reprezintă relaţiile de joc, nu calitatea individuală a fotbaliştilor. Ei sunt buni, problema e că n-au nicio idee tactică, nimic care să-i ajute, prin aşezare şi prin dinamica sistemului, să pună în valoare ceea ce ştiu.

Kuku a detonat bomba

Finalul meciului a fost incendiar. Jakolis a ratat o mare ocazie, la chiar prima atingere de balon după ce a intrat (72). Apoi, a venit bomba. Vlad Morar a scăpat pe stânga, l-a ameţit pe Enache cu fentele din corp, a centrat, iar Kuku, abia introdus, a apărut înaintea lui Moke şi a şutat spre poartă. Balonul a ajuns ţopăind în plasa lui Stăncioiu. 1-0!!! Pare ireal ce arată tabela.

Steaua se aruncă în atac. Boldrin, Jakolis, Enache fac un adevărat bombardament, însă Mingote scoate tot. Şi e reprezentat de Anamaria. Na, să mai zică răutăcioşii că Ana lucrează pentru Reghecampf!! Aşa o fi crezut şi antrenorul Stelei când a făcut tactica pentru meciul de aseară, că rezolvă Ana. N-a fost aşa şi, cum tactica şi strategia vicecampioanei au lipsit cu desăvârşire, Steaua a scos in extremis un punct, după o fază fixă. Corner, deviere Tamaş, iar Moke a băgat mingea în poartă din 2 metri. 1-1. Nu e înfrângere, dar e tot ruşinos pentru Reghecampf şi ai lui!

Niţă s-a rupt la încălzire

Reghecampf a fost nevoit să facă o modificare în primul "11" încă dinainte de primul fluier al arbitrului. Florin Niţă a resimţit dureri la genunchi şi, în ciuda îngrijilor medicale pe care le-a primit timp de 5-6 minute, nu a putut să intre să joace. În locul său a intrat Eduard Stănciou, pentru care a fost un meci special: a apărat împotriva echipei de la care a venit la Steaua în vară.

ASA a avut penalty...

În minutul 8, "centralul" a comis o eroare importantă. N-a acordat un penalty în favoarea gazdelor. Surdu a pătruns în careu, Moke a încercat să-l deposedeze, a atins balonul uşor, după care i-a luat picioarele atacantului. Surdu a căzut, Feşnic a dat din cap în semn că nu s-a întâmplat nimic, însă reluările TV nu l-au confirmat. A fost fault şi se impunea 11 metri petru mureşeni. "E piedică, se impune penalty, arbitrul s-a înşelat", a comentat Constantin Zotta în studioul Dolce Sport.

... iar Surdu trebuia eliminat

Şi tot în prima repriză, Feşnic a comis o altă greşeală gravă. De data aceasta, împotriva Stelei. Surdu a făcut un atac violent, brutal, direct pe tibia lui Bourceanu, însă "centralul" a scos doar cartonaşul galben. "Are intensitate, îi pune adversarului integritatea în pericol, Surdu trebuia eliminat", a spus Zotta.

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (18)
para.para
para.para  •  24 Octombrie 2016, 17:27

echipa tabloidului nu a scos in extremis un punct, ci a fost ajutata iar de catre arbitru.

dinamo_fcd_in_adn
dinamo_fcd_in_adn  •  24 Octombrie 2016, 15:56

Asta va este valoarea 0, se vede ca nu il mai aveti pe neubert sa va dea "sucurile" alea minune , acum gafaiti, pentru ca regheblat nu a fost si nici nu va fi antrenor, este doar un bufon arogant si prost....dar va meritati uni pe alti.....:))))))))))))

854605894625108
Silviu Apostol  •  24 Octombrie 2016, 13:17

In acest moment se vorbeste aiurea despre ECHIPA Stelei ! Ea nu exista ! Este o ADUNATURA de jucatori de fotbal care joaca dupa cum ii taie capul ! Rghe are treaba cu ...ochelarii noi !

Vezi toate comentariile (18)
Comentează