FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA - ASTRA 0-1

VIDEO PAPPară de la Valerică! Steaua-Astra a fost un derby cu nerv decis la ultima fază de o execuție a unui fundaș, 0-1

Giurgiuvenii au învins cu un gol al lui Găman marcat în ultima secundă a jocului și s-au distanțat la 10 puncte de roș-albaștri
Giurgiuvenii au învins cu un gol al lui Găman marcat în ultima secundă a jocului și s-au distanțat la 10 puncte de roș-albaștri

Articol de GSP - Publicat luni, 30 noiembrie 2015 00:00

Steaua și-a arătat și aseară limitele, a pierdut al doilea derby la rînd și riscă inclusiv prezența în play-off.

Astra Giurgiu s-a antrenat aproape toată săptămîna la Ploieşti, după care a susţinut la Chiajna conferinţa de presă pentru meciul cu Steaua Bucureşti, programat în deplasare, la Piteşti.

VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!

Mai înţelege cineva ceva din ce se petrece în Liga 1? Măcar e bine că fanii din provincie încă mai au pasiune pentru fotbal şi nu ţin cont neapărat de mărci pierdute şi de alte litigii juridice. 10.000 de oameni au umplut aseară stadionul din Trivale în amintirea celebrelor meciuri ale Argeşului de odinioară, cu Halagian antrenor şi Gicu Dobrin jucător.

Surprize mari în echipele de start. Rădoi a apelat la Carp, dar şi la Papp, ultimul apărut cu o megamască pe faţă. De partea cealaltă, Şumudică a răspuns cu un 4-3-3 şi cu o foarte ciudată aşezare a lui Budescu în banda dreaptă, dar şi cu Enache trecut fundaş dreapta. Meciul a început cu nerv. S-a jucat tare. Steaua agresivă. Astra reactivă.

Papp şi Geraldo, gafeurii reprizei

Pe Papp nu l-a anunţat probabil nimeni că a început meciul şi nici că a revenit în echipa Stelei. Doarme în ghete sau poate nu vede mingea din cauza măştii, Alibec scapă singur, însă doar blocajul hocheistic al lui Varela salvează campioana (10). Lung deviază un balon greu plecat din bocancul lui Hamroun (12), după care Steaua ratează ocazia primei reprize.

Geraldo trebuie să se fi simţit tare bine în Ghencea şi îi face un cadou de 1-0 campioanei, refuzat de agitatul Adi Popa, care a tras în gheata lui Silviu Lung dintr-o poziţie în care un fotbalist ce vrea să fie la Euro 2016 n-are voie să nu marcheze (27).

Lecţia de fair-play a lui Morais

Tensiunea creşte. Genunchiul lui Chipciu cedează. Steaua dă mingea afară ca să se facă schimbare, Şumudică le cere elevilor săi să nu returneze balonul steliştilor. Dică îi spune ceva de dulce lui Şumi, iar Junior Morais face ce au în sînge toţi brazilienii: se comportă fair-play şi oferă mingea adversarei.

E pauză. Ar fi mai bun un ceai cald decît 15 minute de odihnă. E frig, dar în Trivale tribunele trepidează din nou ca pe vremuri. Steaua n-a mai avut de mult o aşa susţinere. Şi vrea să le întoarcă serviciul spectatorilor, dar are prea puţini jucători de calitate. Varela, Filip, Hamroun şi cam atît. Tade e şi el fotbalist, doar că Rădoi nu înţelege că tot scoţîndu-l din careu în benzile terenului îi anulează toate calităţile.

Ocazii Boldrin şi Budescu

Steaua e disperată, Astra nu. Şi asta se vede. Totul e haotic în jocul campioanei, în timp ce planul astralilor e simplu: nici un risc şi totul pe inspiraţia lui Alibec sau Budescu. Cu fiecare minut care trece terenul se înclină spre poarta lui Lung. Fără nici un rost.

Dimpotrivă, Astra, chiar şi aşa, mulţumită cu un 0-0, produce mai multe şanse de gol, dar Niţă scoate "capul" lui Boldrin (72), după care surplusul de kilograme al lui Budescu îl împiedică să ajungă la o minge pe care scria 0-1.

Drama Stelei

Filip greşeşte o pasă, îl copiază şi Toşca, Adi Popa ratează o centrare, iar pe marginea terenului, Marius Ianuli se strîmbă şi face semne de lehamite. Cam aceasta e cu adevărat cea mai mare dramă a Stelei.

Că antrenorul, un fost mare fotbalist, stă nemişcat pe bancă, în timp ce team-managerul, un nimeni cu adevărat în fotbal, e dezgustat de nişte jucători cărora patronul le-a luat stadionul, emblema, marca şi chiar personalitatea. Şi le cere acum să se comporte ca nişte superprofesionişti într-un club plin de neprofesionişti.

Și pentru că dezastrul nu era complet, Rădoi dovedește că e și ghinionist. Cînd Radu Petrescu nu mai dorea decît să fluiere finalul, în al patrulea minut de prelungire, Găman a lovit fulgerător cu capul din mijlocul careului și a aruncat Steaua la limita de a pierde play-off-ul!

Rădoi și-a dat demisia!

La 15 minute după terminarea meciului, Mirel Rădoi a apărut în fața presei și și-a anunțat demisia. "Îmi asum întreaga responsabilitate pentru situația de la echipă. Decizia de a părăsi postul de antrenor era luată înainte de această partidă și aș fi plecat indiferent de rezultatul din această seară. Acum îi aștept să preia echipa pe cei care se dădeau mari steliști la televizor și cereau contracte de 25.000 de euro".

"Dacă spun că nu avem unde să ne antrenăm şi că jucăm pe unde putem lumea o să ne critice. Aşa că spun că sîntem într-o scădere de formă, dar trebuie să ne revenim cît mai repede pentru că avem nevoie de puncte pînă în play-off"
Nicușor Stanciu, mijlocaș Steaua

"Noi sîntem principalii vinovaţi pentru situaţia din acest moment! Ne pare rău pentru asta, mergem mai departe, sîntem cu toţi supăraţi, dar sînt sigur că vom trece peste acest moment. Nu joacă nici antrenorul, nici patronul, deci noi sîntem cei vinovaţi la Steaua"
Paul Papp, fundaş Steaua

"Campionatul se joacă, chiar dacă am pierdut cu Astra. În viaţa mea eu nu am văzut o echipă care să aibă noroc aşa cum au avut ei în partida aceasta. Acum trebuie să ne mobilizăm şi să cîştigăm meciurile viitoare"
Cătălin Carp, fundaş Steaua

"Mă bucur că le-am dat peste nas anumitor oameni şi ne-am arătat valoarea în acest meci cu Steaua. Domnul Şumudică ne-a dat dorinţa de a cîştiga împotriva Stelei"
Valerică Găman, fundaş Astra

"Am avut ghinion. Dacă în alte dăți am pierdut din cauza noastră, azi chiar am avut ghinion"
Dumitru Dumitriu, antrenor Steaua

"A fost un meci cîştigat pe final, chiar dacă eu eram bucuros şi cu un rezultat de egalitate. Dar Dumnezeu ne-a ajutat şi-am cîştigat, după ce l-am prins pe Silvică într-o zi bună. Acum aştept comisiile să-mi mai ia încă 4 puncte, eu le cîştig iar pe teren, și tot așa"
Marius Șumudică, antrenor Astra

"E o victorie mult mai frumoasă fiind obținută în ultimul minut. A fost un meci echilibrat, noi am reușit să marcăm și să cîștigăm. E o victorie importantă în deplasare care ne menține în obiectiv, acolo, sus"
Constantin Budescu, atacant Astra

"Nu ne temem că putem pierde play-off-ul, dar sîntem într-o situaţie pe care nimeni nu o anticipa. Chipciu nu va juca sigur cu ASA Tg. Mureş, Varela şi Toşca sînt suspendaţi... E o situaţie grea"
Dumitru Dumitriu, antrenor Steaua

"Nu reușim să legăm victorii și asta ne afectează. Nu vreau să vorbesc despre vizita lui Gigi Becali în cantonament, chiar nu mă interesează. Vreau să discut doar despre fotbal!"
Nicușor Stanciu, mijlocaș Steaua

Cifrele meciului

Steaua 0-1 Astra
48% posesie 52%
3 şuturi pe poartă 7
10 şuturi pe lîngă poartă 1
6 cornere 4
6 intervenţii portar 3

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (9)
fcu1948
fcu1948  •  30 Noiembrie 2015, 12:07

Nici un cuvințel în acest mirific reportaj despre faptul că fcsb a fost ajutată în mod flagrant de către arbitrii. Nici o vorbuliță în cronica partidei despre cele 2 (DOUĂ) penalty-uri refuzate Astrei. Asta pt că celor de la jesepeu le pasă de ............. fcsbeu! Rușine scribilor, vă discreditați cu fiecare articol mâzgălit în fițuica voastră de 2 parale!

tandd
tandd  •  30 Noiembrie 2015, 11:27
Postat de Gigi Halet pe 30 Noiembrie 2015, 11:15

Cine trebuia sa il tina pe Gaman?

dupa faza pare ca e papp dar...cine stie

tandd
tandd  •  30 Noiembrie 2015, 11:26

unde-i ala care spunea aseara ca steaua ..a jucat fotbal si astra a avut noroc,,, sa citeasca ce scrie in caseta posesie 48-52 suturi pe poarta 3-7.Astra fara sa forteze nici un minut au avut cel putin dublu ocazii mari de gol,sumudica a mers la 0-0 pe acest meci,l-a castigat chiar fara sa se omoare prea mult

Vezi toate comentariile (9)
Comentează