LIGA 1   •   

ACHIZIŢIE

Walter Lopez: "Am decis să vin la Craiova după ce am văzut ce istorie importantă are!"

 
08 Septembrie 2010
 

Noua achiziţie a Craiovei, fundaşul stînga uruguayan Walter Lopez, 25 de ani, a vorbit despre sosirea sa în România şi despre viitorul pe care speră să-l aibă la echipa din Bănie.

"Am ales Craiova pentru că nu am ajuns la niciun acord de prelungire a contractului cu Brescia. Am fost contactat de Universitatea prin agentul meu, m-am interesat, am văzut ce istorie importantă are echipa şi de aceea am decis să vin aici. Am semnat pe un an, cu drept de prelungire pe alte trei sezoane.

Am cinci meciuri la naţională, sper ca aici să joc bine, să fiu titular meci de meci şi, de ce nu, să prind din nou echipa naţională.

Am văzut că se joacă mereu cu 20 - 25 de mii de suporteri la meciurile de acasă, sper să joc bine şi să nu-i dezamăgesc. Cred că mai am nevoie de 10 - 15 zile să pot ajunge la o formă bună.

Sunt fericit că voi fi antrenat de Victor Piţurcă, sper ca, sub comanda dînsului, să-mi îmbunătăţesc jocul, să evoluez foarte bine şi să rămân cât mai mult aici. Îl cunoşteam pe domnul Piţurcă din vedere. În urmă cu patru ani am jucat 15 minute împotriva României, la turneul pe care l-aţi avut în America de Sud", a zis Walter Lopez.

 
Comentarii (41)
adidetracia  (138 comentarii)
pt fc oltenia craiova
SIGUR NU AI GRESIT SAITUL??
SAITUL LUI DINAMO E IN SECTIUNE FOTBAL IAR CEL AL CELEBREI TALE ECHIPE ASTEAPTA SA FIE FACUT.SPOR LA TREABA.
SAU IAR II IE FOAME MAMEI TALE SI DORESTI SA II DAM NOI CARNICA???
FI FARA GRIJE O FACEM SUNTEM DARNICI.
SI IN REST DE BINE ... HAI STIINTA
10 Septembrie 2010, 13:55   •   Comenteaza
fc_oltenia_craiova  (203 comentarii)
Istoria Craiovei e istoria Orasului, nicidecum a team mititelU Craiova, CRAIOVA MARXima a fost o forta in Balcani in din 1973 pana in 1983 a fost creata din entuziasmul lui Paunescu
Ulterior bulibas@ Lucescu a distrus Craiova avanda parghiile securitatii, Craiova nu a fost distrusa decat de Lucescu si securitate care ura STEAUA CIAOsista dar si CRAIOVA MARXima
Istoria apartine Orasului nu lu mititelu care impreuna cu barbut vor doar profit,Craiova tse reinventeaza FORZA GMCFR CRAIOVA!Oltenia
09 Septembrie 2010, 09:41   •   Comenteaza
barzoy   (285 comentarii)
davidero ce morziii m@tii te dai bucurestean din ala gealat , ca parca la buycuresti sunteti miezul,acolo peste jumatate din populatie sunteti numai tarani care sunteti rupti de foame voi nu stiti ca bucuresti = groapa de gunoi a romaniei asa ca mars zdre@nto la tine la tara paduche ce esti
09 Septembrie 2010, 08:25   •   Comenteaza
barzoy   (285 comentarii)
davidero ce morziii m@tii te dai bucurestean din ala gealat , ca parca la buycuresti sunteti miezul,acolo peste jumatate din populatie sunteti numai tarani care sunteti rupti de foame voi nu stiti ca bucuresti = groapa de gunoi a romaniei asa ca mars zdre@nto la tine la tara paduche ce esti
09 Septembrie 2010, 08:24   •   Comenteaza
soringealu  (1441 comentarii)
¤º°¨ ¸„ø¤º°¨°º¤ø„¸¨°º¤ø„
¨°º¤ø„ ¸ LOVE U.CRAIOVA!!!!!! ¨°º¤ø„¸
¸„ø¤º°¨¸„ø¤º „¸¨°º¤ø„¸¸„ø¤ºº¤ø„¸ Forza Stiinta!!
09 Septembrie 2010, 00:22   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 

În Kiev, segmentul rezidenţial este dominat de câteva companii tolerate de clasa politică În Kiev, segmentul rezidenţial este dominat de câteva companii tolerate de clasa politică
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultural al Europei de Est, cu peste trei milioane de locuitori. Cu toate acestea, piata imobiliara nu s-a dezvoltat [...]

Alte Stiri

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
ciobanesc german
Canisa Nizza Hund vinde pui ciobanesc german cu pedigree, microcip si carnet de performanta, femele 150 de euro si mascul 200 de euro, negociabil. Pentru contact numerele de telefon 0752183585, ...
Sibiu/Medias - pret 150,00 RON
BENZI TRANSPORTOARE
SABO DALLARIVA proiecteaza, produce si comercializeaza conveyoare transportatoare, benzi transportoare si sisteme complexe de transport. Proiectate pentru diverse aplicatii benzile transportoare pot ...
Ilfov/Afumati - pret 1,00 RON
Vand rochie mireasa dantela La Sposa model 2011
Vand rochie mireasa, model 2011, Atelier Diagonal, dantela, masura 36, pt inaltime de 1, 60 cu tocuri de 9 cm, Rochie foarte usoara, ideala de purtat primavara vara.
Iasi/Iasi - pret 1.500,00 RON
vand aragaz indesit inox in garantie
Vand aragaz Indesit K3G21S(X)/R in perfecta stare de functionare. Specificatii tehnice: 50 x 60, inox, 4 arzatoare gaz, siguranta gaz la plita si cuptor, cuptor gaz, aprindere electronica 2 maini, ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 800,00 RON
Ofer camera lux fata finuta si sexy
Ofer camera lux pentru o fata (studenta sau eleva) sexi, finuta, discreta, doritoare. Ofer in viitorul tare apropiat cariera de lux!
Bucuresti/Bucuresti - pret 0,00 RON
Loading from
Click.ro
Ai crezut că le-ai văzut pe toate? Iată şase dintre cele mai penibile poze cu Botezatu! - FOTO
În timp, celebrul creator de modă a realizat foarte multe pictoriale spectaculoase.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

Insula Midway, din mijlocul Oceanului Pacific, se află la peste 3.000 de kilometri de cel mai apropiat continent, situându-se, practic, la jumătatea distanţei dintre America de Nord şi Asia. Şi totuşi, plajele ei sunt încărcate de gunoi.  Zilnic, [...]
(VIDEO) Un maidanez a alergat 1.700 de kilometri, urmărind un biciclist care i-a dat de mâncare

(VIDEO) Un maidanez a alergat 1.700 de kilometri, urmărind un biciclist care i-a dat de mâncare

Câinele maidanez "Xiaosa" a devenit vedetă în China după ce a alergat 1.700 de kilometri, alături de un grup de biciclişti, traversând în cursa lui 10 munţi înalţi de peste 4.000 de metri, dintre care doi depăşeau şi 5.000 de metri altitudine. [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V