FOTBAL  »  LIGA 2  »  “U” CLUJ

Dat exemplu

Articol de GSP - Publicat vineri, 26 septembrie 2008 00:00

Dorinel Munteanu vrea în teren jucători ambiţioşi ca fundaşul Zsolt Szilagyi, care a revenit pe gazon după 5 intervenţii chirurgicale la acelaşi genunchi

Miercuri, la meciul de Cupă cu Şimleul Silvaniei, fundaşul Zsolt Szilagyi a fost eroul "şepcilor roşii", împingînd jocul în prelungiri cu un gol marcat în ultimele minute din timpul regulamentar. Prestaţia sa l-a făcut pe Dorinel Munteanu să-l dea exemplu de dăruire celorlalţi jucători. "Deşi de obicei nu fac remarci personale, nu pot să trec peste jocul foarte bun făcut de Sisi. Aşa trebuie să joace şi să se pregătească toţi băieţii, cu aceeaşi determinare şi dăruinţă", a puctat tehnicianul "studenţilor", Dorinel Munteanu.

În septembrie 2005, la un meci cu Unirea Dej, genunchiul stîng lui Szilagyi a cedat. Au urmat momente de groază pentru gladiatorul Universităţii, care păreau a nu se mai sfîrşi. 5 intervenţii chirurgicale a suportat genunchiul stîng al lui "Sisi" pentru a se vindeca. În vara anului trecut nici măcar medicii de la celebra clinică Isokinetic din Bologna nu-i dădeau şanse fotbalistului clujean să mai joace vreodată fotbal. Toate acestea nu l-au descurajat însă pe "unicul căpitan", care a strîns din dinţi şi a revenit pe gazon.

Citește și:
Premierul desemnat Eugen Tomac are o propunere neașteptată pentru sportul românesc: „Cupă comună cu această țară!”
Superliga

Ionel Ganea, atac la adresa lui Ciprian Marica: „Un om fără caracter! Vreau și eu să-i transmit un mesaj”

Atacant pentru Dinamo! Nicolescu pariază pe el: „Calitățile le are”

Noul clasament WTA: locul Soranei Cîrstea după sfertul de la Roland Garros + Salt de 93 de locuri!
Tenis

Retailer român, falimentat de tarifele și războiul lui Trump
Profit.ro
Retailer român, falimentat de tarifele și războiul lui Trump
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Avem LISTA COMPLETĂ de premieri olimpice, ținută doi ani la secret de COSR și de federații! + Suma totală colosală achitată după JO Paris 2024 și cine e contabila care a luat o primă imensă

Noul clasament WTA: locul Soranei Cîrstea după sfertul de la Roland Garros + Salt de 93 de locuri!

Comentarii (9)
 •  26 Septembrie 2008, 15:22

UNIVERSITATEA CLUJ VA FI MEREU SIMBOLUL ARDEALULUI BRAVO SISI! cei care au ales gruia sa ramana acolo. La "U" sa ramana doar cei care cred in UNIVERSITATEA indiferent prin ce greutati trece echipa si clubul. De lasi si tradatori nu avem nevoie.

 •  26 Septembrie 2008, 10:06

esti un magar, Sisi ce este mai boule , nu este ungur? Ce conteaza ce este el sau Paszkany, fotbalul este un sport iar noi adevarati suporteri ai CFR-lui ne bucuram foarte mult pentru revenirea prietenului nostru Sisi in echipa U Cluj. Ii dorim lui si lui Dorinel multa sanatate si succes. Cei ca tine veti disparea in canale cum a disparut funariotul din politica. Hai Clujul !

 •  26 Septembrie 2008, 09:13

Pt fan Brasov...U Cluj nu a fost nu este si nu va fi niciodata echipa a 2 a a clujului nici daca chefherhe castiga Campions league...cat despre pascany&co au facut oferta la consiliul local pt cumpararea universitatii dar Funar mai bine i tia o mana decat sa dea echipa la unguri...asa ca afaceristul s-a reorientat spre cfr...oricum nare treaba cu fotbalul, dorea imagine si publicitate

Vezi toate comentariile (9)
Comentează