FCM TG. MUREȘ - “U” CLUJ 2-2
Derby crunt
15.11.2009

Clujenii și-au tocat adversarii în prima repriză, dar mureșenii au revenit formidabil în partea secundă


“U” a controlat autoritar jocul în prima parte, cînd și-a creat trei ocazii clare de gol, din care a concretizat două! Szilagyi a trimis alături, din foarfecă, apoi Nițu a șutat pe sub portar, 0-1 (38). Debusolați, mureșenii au cedat teren și clujenii au profi tat rapid. Iacob a centrat de pe dreapta, iar Țene, nemarcat, a punctat la colțul lung, 0-2. După pauză, oaspeții au încercat să-și păstreze avantajul.

Mureșenii au primit însă un ajutor nesperat de la centralul Ghimbășan , care a indicat ușor punctul cu var după un duel Szilagyi - Bițiș. Prodan a punctat fără probleme, clujenii au cedat nervos, iar Sfîrlea, cu un eurogol dintr-o “liberă” de la 25 de metri, a reușit egalarea. Simțind că punctele le scapă, clujenii au forțat în atac, dar Voican a ratat, incredibil, din 3 metri (86). Prodan a marcat pentru gazde printr-un șut de la 20 de metri, dar golul a fost anulat pentru ofsaid (89).

LOVIT LA FICAT!
Imediat după egalare, clujeanul Mușat l-a lovit cu piciorul, în zona fi catului, pe unul dintre brancardierii ce încercau să-l scoată pe targă pe Ionescu! Omul a fost dus la spital, iar președintele gazde lor, Tatar Bela, a anunțat că-l va sprijini într-o acțiune legală contra fotbalistului de la “U”! “Știu că omul a ajuns la urgențe. E regretabil ce s-a întîmplat”, a spus antrenorul mureșenilor, Cosmin Bodea. Centralul Ghimbășan nu a luat nici o măsură!

Totul despre: cronica, “u” cluj, fcm tg. mureş, liga 2
NOTEAZA ARTICOLUL:
NOTA ARTICOLULUI:
Ceahlaul - FC Brasov
1
X
2
Bet-at-home
CFR Cluj - Pandurii Tg. Jiu
1
X
2
Bet-at-home
COMENTARII (0)
 
   
ARTICOLELE CELE MAI...
20:08 Lucrările continuă la noul stadion al lui U Cluj, care se preconizează a fi gata în mare parte ...
20:02 Managerul sportiv al celor de la Victoria Brăneşti, Alin Buzărin, a vorbit pentru LigaB.ro ...
16:43 În urmă cu doi ani, la meciul Concordia Chiajna - FC Botoşani arbitrul Bocăneală le-a ...
OFERTE RECOMANDATE
Pantelimon , SU: 32 mp
P-ta Alba Iulia , SC: 44 mp
Myjob Curier
IMOBILIARE.GSP.RO
Good Homes

bannere-PULS-300-x-250.jpg

 
Tags:   A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
Autori:   A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
Televiziune Ziare Reviste Radio Business Cariere
Antena 1
Antena 2
Antena 3
Antena International
EuforiaTV
GSP TV
Saptamana Financiara
Financiarul
Jurnalul National
Gazeta Sporturilor
Ghimpele
TopGear
Felicia
Confidential
Cultura
GoodFood
GoodHomes
RadioZU
Romantic FM
Tipografia INTACT
INTACT Production
CLIR MEDIA
Open Media Network
INTACT Advertising
INTACT Interactive
Oportunitati in cadrul INTACT
CSR
FUDV
Fundatia Mereu Aproape
Internet
NEWS ENTERTAINMENT FINANCE WOMEN SPORT MOBILE
antena3.ro
jurnalul.ro
ghimpele.ro
videonews.ro
intactnews.ro
antena1.ro
antena2.tv
antenai.ro
vdtonline.ro
sfin.ro
financiarul.com
euforia.tv
revistafelicia.ro
myconfidential.ro
gsp.ro
gsptv.ro
mysport.ro
pariori.ro
m.antena3.ro
m.gsp.ro
AUTO SERVICII
topgear.ro totulredus.ro
intactimages.ro
© Acest site este parte a INTACT MEDIA GROUP