FOTBAL  »  LIGA 2  »  OPINIE

Comentariu de Răzvan Prepeliţă » Oamenii-siglă

Articol de GSP - Publicat sambata, 24 ianuarie 2015 00:00 / Actualizat sambata, 24 ianuarie 2015 14:43

Văzut de sus, un teren de fotbal plin de zăpadă pare un prosop alb, aruncat pe mocheta verde a unei camere de hotel. Va veni femeia de serviciu, în curînd.

Văzut de jos, mîinile care simt gerul clipesc din degete şi caută căldura în blana roasă a mănuşilor cu un deget. Soldatul Mircea ridică lopata goală din cînd în cînd în aer făcînd semn celorlalţi recruţi că un Carpaţi fără filtru e binevenit.

Celor care au descoperit copilăria în cartierul Facebook, Carpaţiul era un fel de iarbă, dar în care efectul halucinogen era dat de poveştile care înconjurau fumul.
Se apropie ora meciului şi omul de zăpadă, făcut la mişto, exact la centrul terenului, vorbeşte castraveţilor bocnă cu lopeţile în mînă despre copilărie.

Despre satele din care au venit la Capitală pentru un blid fierbinte de fasole în cadrul foţelor armate române. Lopata e Kalaşnikovul  lor, gazonul Stelei e frontul de luptă. Începe să ningă, din nou. Bătăturile din palme se aud în scrîşnetul din dinţi, coifurile pe post de căciuli, emană prin aburi, oboseala. Ninge. "Băi, ce ninge... !"

A lor e sigla, domnilor comandanţi! A lor e povestea! A celor care, astăzi, privesc la televizor cum, la căldură, într-un birou înconjurat de termopane, nişte trese de pe umeri folosite falnic pe post de piercing revendică omul de zăpadă. Cel mai bun prieten, cîndva, al femeilor de serviciu. Soldaţii de atunci, suporterii de azi.

„Fotbalul se «deteritorializează»! Nu mai există ceva esențial” » Un profesor de antropologie, Christian Bromberger, conferință de excepție despre o „mutație” în fotbalul de azi: „Am plecat de la tifoso, adică boală contagioasă, și am ajuns aici”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (1)
leoc980
leoc980  •  25 Ianuarie 2015, 00:15

Razvan Prepelita, ai fumat o iarba si ai scris pentru ce te-a platit becali. Ca asta e mentalitatea la noi: daca Steaua ia titlul 24 si Becali zice: banutul la buzunar, nu ma intereseaza titluri si simboluri! e normal, e afacerist, banii lui, businessul lui. Dar cand Armata zice: sigla, numele, culorile si palmaresul(simbolurile) nu sunt stipulate nicaieri ca fiind parte a contractului cu becali, deci daca le vrea sa dea banii, apare o prepelita de-asta si face o poveste cu oameni de zapada ca sa justifice de ce ar trebui sa primeasca becali simboluri nationale gratis!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează