Siteul gsp.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptare a politicii de utilizare a cookies. Află mai multe accesand POLITICA COOKIES X


LIGA B    •   UTA

Interviu cu Adrian Mihalcea după plecarea neașteptată de la UTA: "N-au rezistat presiunii și au clacat" » Cine i-a luat locul pe banca arădenilor

Articol de — Victor Vrînceanu Marti, 05 Septembrie

Adrian Mihalcea, 41 de ani, a demisionat de la cârma echipei UTA, deși în 6 partide a fost învins o singură dată. Dă vina pe jucători pentru parcursul pe care l-a avut. Locul său a fost luat de Liviu Ciobotariu, care deja a fost prezentat la noua echipă. 



- Domnule Mihalcea, regretați că v-ați dat demisia de la UTA?
- Bine n-am cum să mă simt. La câteva ore după partida cu Balotești, când am discutat la rece cu conducerea, eram dispus să continuu, dar până la urmă au rămas bătute în cuie cuvintele mele de la finalul jocului. Nu mai sunt un copil, ca să îmi pară rău și să am lacrimi în ochi. Merg înainte!

- Ce n-a mers?
- Nu vreau să spun că sunt fotbaliști care nu vor fi buni în viitor, dar momentan nu s-au ridicat la nivelul pe care l-am așteptat eu. Plus că am tot sperat în ultimele două săptămâni să aducem doi atacanți, pentru că noi am stat doar în Curtuiuș. Poate a fost vorba și de firea mea, cine știe.

"Fotbaliștii au clacat"

- La ce vă referiți?
- Știe toată lumea că eu sunt foarte direct și impulsiv și poate acest lucru i-a făcut pe unii dintre jucători să fie timorați și să nu mai reacționeze cum trebuie. Nu mă învinovățesc, dar e normal să îmi pun semne de întrebare. În ultimele două meciuri au avut o teamă inexplicabilă în joc. Mai ales fotbaliștii de la care ne așteptam cu toții la lucruri foarte bune. Cred că până la urmă asta a fost. Presiunea conducerii, combinată cu presiunea pusă de mine, i-a făcut pe fotbaliști să clacheze.

- Totuși ați avut o singură înfrângere.
- Ai dreptate! Pe noi ne-au distrus egalurile, cu ghilimelele de rigoare. Am remizat de trei ori acasă. Știam că va fi un campionat greu, cu echipe care mai mult se vor apăra când vor juca împotriva UTA și speram ca acești jucători să facă diferența, dar nu s-a întâmplat. Nu arunc vina pe jucători, e doar vina mea că nu am reușit să gestionez altfel situația. Eu așa lucrez, țin la disciplină, la lucrurile corect făcute și la discuțiile bărbătești, față în față, cu privit în ochi.

9 puncte a adunat UTA în primele 6 etape, sub conducerea lui Mihalcea

"Nu exclud Dinamo!"

- Cam pe unde se află UTA din punctul de vedere al valorii lotului?
- Realist vorbind, lotul nu este complet, e nevoie de jucători. Mai sunt și acești copii U19 pe care trebuie să îi folosești în Liga a 2-a. Cu toate că au calități, nu au experiență. Iar cei cu experiență, cum am pus, nu s-au exprimat la potențialul lor.

- Ce șanse mai are echipa la promovare?
- Foarte mari. Echipa e la 4 puncte de locul doi și de abia a început sezonul. Până la urmă, noi am pierdut un singur joc în șase etape.

- Ce aveți de gând să faceți acum? E o variantă să fiți secundul lui Cosmin Contra la Dinamo?
- Mi-e foarte greu să mă gândesc acum la ce fac, dar nu exclud nicio variantă. Sunt antrenor liber de contract și sunt deschis către orice discuție.

- Cu Negoiță v-ați împăcat?
- Domnul Negoiță s-a achitat față de mine și ne-am strâns mâna, nu mai avem nicio problemă. Chiar ne-am salutat când ne-am mai văzut la câteva meciuri.

"În cariera mea de antrenor au fost mai multe urcușuri decât coborâșuri, așa că demisia de la UTA nu e un capăt de țară" Adrian Mihalcea

"La UTA a existat presiune mare pe jucători încă din start, pentru că pretențiile sunt mari, se dorește promovarea. E normal să fie așa" Adrian Mihalcea

"Lucrurile nu au mers pentru că discutam ceva la antrenament, unde era totul ok, iar în meciuri nu se mai respecta ce vorbeam cu o zi înainte. E normal să te enervezi și să îți pui semne de întrebare. Totuși, vorbim de jucători cu experiență, nu de niște copii" Adrian Mihalcea

"Conducerea de la UTA m-a susținut total, jos pălăria. Singura nereușită a fost că nu am putut să aducem cei doi atacanți pe care i-am dorit, în rest chiar vreau să le mulțumesc pentru că au arătat că știu să fie conducători și cunosc fotbal" Adrian Mihalcea

Comentarii (10 ) Adaugă comentariu

a.c.a.b_st  •  05 Septembrie 2017, 14:35

Ireal...mi-au șters comentariul cu partea in care spune Ciobotariu că ne refuză...dar știrea cum că a semnat cu noi o păstrează. Bă, serios, puteți și mai jos de atât ? :))))

a.c.a.b_st  •  05 Septembrie 2017, 14:19

Postat de zecs93 pe 05 Septembrie 2017, 14:24

Da asa e, ati fost aproape sa-l luati pe CIOBI, dar se pare ca vine Smurdu Gigi Multescu in cele din urma, nu e rau, Multescu e maestru promovarilor, are cele mai multe, iar echipele lui jucau fotbal frumos !!!

Ești in urmă...Mulțescu ne-a refuzat inaintea lui Ciobotariu :))) „Într-adevăr, m-a sunat Claudiu Drăgan și am cerut două ore timp de gândire. Am revenit cu un telefon și le-am spus celor de la UTA că nu sunt genul de antrenor care să fac lucrurile din mers. Nu știu ce pregătire are echipa, ce transferuri s-au făcut, riscam să păcălesc un oraș pe care îl iubesc. O parte din sufletul meu a rămas la UTA, mi-ar fi făcut mare plăcere să revin, dar nu acum, când nu stăpânesc datele problemei. Nici măcar nu s-a ajuns la bani sau la alte detalii contractuale”,

zecs93  •  05 Septembrie 2017, 14:24

Postat de pe 01 Ianuarie 1970, 02:00

Da asa e, ati fost aproape sa-l luati pe CIOBI, dar se pare ca vine Smurdu Gigi Multescu in cele din urma, nu e rau, Multescu e maestru promovarilor, are cele mai multe, iar echipele lui jucau fotbal frumos !!!

Vezi toate comentariile (10)

Comentează

Conectează-te cu facebook la contul tău sau înregistrează-te pentru a adăuga comentarii


1500 de caractere ramase
paykasa - paykasa kart