Mărturia emoţionantă a unui suporter farist după ce echipa lui s-a stins definitiv: "Ce ne-a rămas de făcut?"

Farul se alătură astfel altor nume mari din fotbalul românesc care îşi găsesc sfârşitul din cauza problemelor financiare, cum ar fi Rapid, FC U Craiova, Oțelul, FC Argeș. 

Mai jos puteţi citi manifestul emoţionant al unui ultras constănţean, Andrei A., redat integral pe www.revistaultra.ro: 

"O să încep cu anul 2001, de atunci totul îmi este mai clar. De când eram mic mergeam la stadion cu tatăl meu, iar când el nu putea, mama făcea drumul, pe jos, cu mine până la stadion și înapoi chiar dacă era frig, cald, ploaie sau vânt.

Nu îmi aduc aminte ziua exactă, știu sigur că era vara lui 2001, aveam 8 ani. Tata mă ducea la stadion la un meci de baraj în Divizia B, știu că era turul cu FCM Bacău (echipă din Divizia A). Atmosfera era prea frumoasă ca să nu mă îndrăgostesc de Farul. Strada Primăverii era închisă pentru mașini, peste tot unde priveam erau fariști. Stadionul era aproape plin, lumea era atrasă de fotbal, Farul avea șansa promovării. Eu și tatăl meu stăteam la Tribuna A, din partea stângă a “oficialei”, îmi aduc aminte că băcăuanii deschiseseră scorul devreme, iar înainte de pauza meciului a egalat Farul prin Liviu Mihai, moment în care tatăl meu m-a ridicat pe umeri de bucurie. După pauză, la scurt timp, vine randul lui Cristocea să înscrie, din acel moment stadionul tremura de bucurie, toți constănțenii erau mândri. Când plecam de la meci, pe străzi, în tramvaie sau în mașini se auzeau fariștii, mii și mii de oameni pe atunci, strigând și sărind. Cum să nu fii atras de așa ceva? Imposibil!

Am mers la stadion cu tata, până când el nu a mai putut ajunge la niciun meci din cauza muncii, undeva prin 2004-2005. Apoi m-am apucat de fotbal, bineînteles la iubita mea echipă FC Farul, acolo mi-am făcut un prieten la fel de farist ca mine.(...) Știu că în 2005 la meciul Farul – Steaua, am mers cu bunicul acestui prieten. A fost unul din cele mai frumoase meciuri pe care le-am trăit vreodată. Galeria era la înalțime, iar eu țipam cât puteam de tare, bineînțeles îngrosându-mi vocea ca să par mai bărbat. Torțe, fumigene, confetti, coregrafie, cântece, un meci cu “de toate”, Farul învingea Steaua în Divizia A printr-un gol din penalty, același Cristocea care a adus victoria cu Bacăul din turul barajului de promovare în 2001. Era ceva nou pentru mine, primul meci întreg în peluză, prima victorie a Farului la care am contribuit ca fiind al 12-lea jucător, eram în extaz, nu există cuvinte să pot descrie aceste momente frumoase.

După o vară, în sezonul 2005-2006 întâlnim Dinamo la Constanța, stadionul plin ochi, eu forțam peluza cu acel prieten și bunicul său. Un meci pierdut de echipa mea, dar eu am avut de câștigat cel mai frumos lucru, spiritul farist. După o serie de înjurături la adresa câinilor și câteva cântece frumoase, noi pentru mine, am învățat ceva, că în Constanța doar Farul contează! Acest 0-1 pentru Dinamo, ne-a demoralizat pe toți, la ieșire era îmbulzeală, eu aveam un metru cred, nu mă vedea nimeni, toți mă înghesuiau, e singurul meci la care nu puteam să respir de aglomerație, chiar și asta m-a atras la stadion.

Știu că am omis un meci foarte important și anume finala Cupei României, tot cu Dinamo. Am omis intenționat, pentru că acel meci îmi dă o stare proastă chiar și acum după atâția ani. După un meci bun al echipei mele, am pierdut tot cu 1-0. Trăiesc cu impresia că dacă am fi câștigat atunci acea finală, alta era soarta echipei, de aceea prefer să omit să vorbesc despre acest eveniment, chiar dacă a fost o deplasare reușită, chiar prima mea deplasare.

Voi sări câțiva ani plini de evenimente frumoase (deplasări, bere, fotbal) în care mi-am început cu adevărat viața de suporter. Le sar doar pentru a ajunge în sfârșit la zilele în care ne aflăm, pentru că dacă aș sta să îmi povestesc toate meciurile, probabil s-ar termina filele din word. După 11 ani în aceeași peluză și alți câțiva ani la tribună, cred că am propria-mi poveste romantică alături de Farul, pe care n-aș avea timp să o pun pe foaie.

Din anul 2009, de când a preluat Giani Nedelcu clubul, totul e trist aici la Constanța, acei 8000 de suporteri din deplasarea la finala Cupei României au dispărut, orașul e tot mai departe de fotbal. Nimeni nu se mai implică cu sufletul, dar mai ales financiar.

Singurele meciuri mai animate au venit în ultimii 3 ani, de când a început nebunia la Rapid. În Giulești am resimțit deplasările cu Farul dinainte de Nedelcu. Acasă stadionul parcă era mai plin când știau constănțenii că vine Rapid și au cu cine să se lupte în voce. Ăsta e singurul meci care ne-a mai ținut în priză în ultimii ani, totul fiind cenușiu deasupra clubului nostru.

Treceam zilele trecute pe strada Primăverii și îmi veneau în minte imaginile cu miile de fariști care se îndreptau spre stadion. Acum ce să vezi? Vezi copii care vorbesc la telefon, stau pe tablete și nu știu istoria acelei zone, ce să mai zic să știe de marea echipă a orașului, Farul. Dacă treci pe lângă stadion și întrebi copiii sau adolescenții ce stadion este și ce echipă a jucat pe el, habar nu au. Mi-e scarba de locuitorii acestui oraș care uită să fie romantici, totul e bazat pe bani mulți, minte puțină, cluburi și gagici.

În ultimii 7 ani, în zi de meci, totul era pustiu în jurul stadionului, singurii care erau prezenți eram noi, adevărații fariști, acei 200-300 de inși meci de meci, pe un stadion cu o capacitate de 15.500 locuri pe scaune. O rușine pentru un oraș-port așa mare.

(...) Ce ne-a rămas de făcut? Ne-a rămas să luptăm toți fariștii pentru obținerea palmaresului și a siglei. Dacă ne unim putem prelua aceste lucruri importante, vrem să fie Farul nostru în viață.

Până atunci, în Constanța doar Farul contează!”

În Liga a 4-a, există deja o echipă înființată de o parte a galeriei constănțene, Suporter Spirit Club Farul Constanța, însă nu toți fanii loiali defunctei Farul o recunosc și o susțin.