FOTBAL  »  LIGA 2  »  INVINCIBILII

Primele două clasate din L2 n-au mai pierdut de 7 luni și jumătate!

Articol de - Publicat sambata, 07 aprilie 2018 10:49

Dunărea Călărași și Hermannstadt, primele două clasate din L2, n-au mai pierdut de 7 luni și jumătate și s-au distanțat de ocupanta locului 3, care a pierdut surprinzător la ultima clasată.

Primele două favorite la promovarea în prima ligă, Dunărea Călărași și Hermannstadt, continuă să defileze în liga secundă. În schimb, cei de la Chindia Târgoviște s-au încurcat inexplicabil pe terenul celor de la Brăila, ocupanta locului 19 din L2.

Călărășenii și sibienii au câștigat în deplasare, cu același scor, 3-0. Dunărea s-a impus pe terenul din Motru într-un meci cu Pandurii, în timp ce Hermannstadt a câștigat la Suceava cu Foresta. "Era important să continuăm parcursul foarte bun pe care-l avem! Sunt fericit că băieții au înțeles că nu trebuie să renunțăm la luptă, chiar dacă suntem pe primul loc. Ar fi periculos dacă ne relaxăm și nu are niciun sens să riscăm și să ne batem joc de tot ce am făcut până acum. Nu mă așteptam niciodată să avem un asemenea parcurs! Asta înseamnă că am făcut lucruri bune și sunt fericit că am creat o emulație incredibilă în oraș", a spus ieri Alexa.

Alexa n-a pierdut niciodată

Dunărea n-a mai cunoscut înfrângerea din 19 august 2017, adică de 7 luni și 20 de zile, atunci când pierdea, 2-1, în etapa 3 chiar cu Hermannstadt. După acest meci la cârma echipei, care în acel moment era pe locul 17, a venit Alexa, care acum e lider în L2!

Sibienii, antrenați de Alexandru Pelici, au mers și ei șnur. N-au mai pierdut din etapa 4, de pe 23 august 2017, când cei de la Olimpia Satu Mare câștigau cu 2-1. De atunci au trecut 7 luni și 20 de zile, iar sătmărenii au fost excluși din campionat și penalizați de Comisia de Disciplină a FRF cu 62 de puncte!

"Pentru noi, toate meciurile sunt dificile. Ne dorim să câştigăm fiecare joc, pentru că fiecare punct contează. E o presiune care se simte! Sunt echipe care se baricadează pe două linii, trebuie să le desfaci. Obiectivul nostru principal rămâne promovarea, chiar dacă suntem calificați și în semifinalele Cupei României", spune Pelici. 

Interviu-eveniment cu Stanislas Wawrinka, omul care „a spart” BIG 4: „Am ZERO regrete pentru Wimbledon și am trăit cel mai frumos sentiment din tenis ”. Ce spune despre dispariția reverului cu o mână

Presimte o alegere-șoc la Rapid: „Sunt aproape sigur că el vine! Este înaintea lui Șumi ca variantă”


Comentarii (2)
wba33
wba33  •  14 Aprilie 2018, 13:34
Postat de sexilian pe 13 Aprilie 2018, 20:16

cum se traduce in ROMANA numele echipei din sibiu, ca nu toti am avut bani sa facem meditatii la sibiu......

Nu ne intereseaza cum se traduce in romana. E numele vechii cetati, ne reprezinta si doar asta conteaza !

sexilian
sexilian  •  13 Aprilie 2018, 20:16

cum se traduce in ROMANA numele echipei din sibiu, ca nu toti am avut bani sa facem meditatii la sibiu......

Vezi toate comentariile (2)
Comentează