FOTBAL  »  LIGA 2  »  UNIVERSITATEA CRAIOVA

RADIO GSP Interviu incendiar cu Marcel Popescu » Răspunde criticilor, dezvăluie obiectivele Craiovei şi anunţă: "Se vor face blaturi cu 20.000 de euro"

Articol de GSP - Publicat duminica, 09 iunie 2013 00:00 / Actualizat duminica, 09 iunie 2013 19:39

Marcel Popescu a oferit un interviu la Radio GSP în care a anunţat care sînt obiectivele pentru noua Universitatea Craiova. De asemenea, a dezvăluit că este o probabilitate mare să fie făcute blaturi în Liga 1 după dispariţia echipelor de tradiţie.

- Domnule Popescu, deja aţi fost atacat de Marcel Iancu...
- Dacă vrem să aflăm ceva despre o operă literară nu întrebăm pe oricine. Să mă apuc să-i răspund unuia care asta a înţeles din viaţă nu are rost. Nu face parte din sistemul de valori al căror punct de vedere să conteze. Cum şi dezafilierea Craiovei a fost votată de preşedinţi din liga a treia. Lumea la noi este aşezată invers. Ca şi conducător la Craiova am medalia de aur la gît, prin muncă. Nu accept să fiu criticat decît de cei care au aceeaşi medalie la gît.

- Ce vă propuneţi să faceţi la Craiova?
- Obiectivul meu este să construiesc o organigramă cu profesionişti. Nu voi lucra cu yes-man. Craiova are nevoie de Pavel Badea, Cornel Stroe, Nicolae Zamfir, Tudor Gheorghe, de persoane cu coloană vertebrală şi să fie acelaşi club curat. Am învăţat de la Iorgulescu şi Olăroiu cum se construieşte un club şi de la CFR care e un club organizat, dar nu bine condus.

Vreau la Craiova un antrenor "vulcan", să absoarbă presiunea celor 30.000 din tribune, să vrea fotbal, victorie, nu să evite înfrîngerea. Vreau un antrenor ca Diego Simeone, să fiarbă, nu e momentul lui Nicolo Napoli acum. Antrenorul viitorului va fi Cosmin Contra. Asta e atitudinea unui antrenor de succes, din generaţia lui va fi numărul 1.

- Cum vi se pare fotbalul românesc din acest moment?
- Ce vedem în fotbalul românesc este doar începutul, totul e putred pînă în măduva oaselor. Aici s-a ajuns printr-un manageriat dezastruos. Dacă cineva spune că naţionala are în spate ceva pentru a reveni la Mondial eu mă îndoiesc. Cînd la juniori pierzi 10-1 cu Germania şi la tineret faci 2-2 cu Feroe nu poţi să spui că ai fotbal. Fotbalul românesc este acaparat de mafioţi care se joacă cu inimile suporterilor, mă refer la cei din pariuri şi vor fi mari surprize.

- Au dispărut mai multe echipe de tradiţie din fotbalul românesc, iar Rapid nu a primit licenţa în acest an.
- Haideţi să vă spun ceva, prin dispariţia echipelor mari şi apariţia celor mici şi prin salarii de 2.000 pe lună jucătorii vor deveni vulnerabili şi vor rezista cu greu la tentaţia de a aranja meciuri. În Italia un meci se aranja pe 300.000 de euro cu jucători care aveau salariu de 300.000 de euro, în România cu salarii de 20.000 poţi aranja un meci cu aceeaşi sumă.

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (25)
kdk.19
kdk.19  •  10 Iunie 2013, 00:08

ARE DREPTATE OMU'!!, VINE NEGOITA SA DEA LA DINAMO SALAR DE 2000 DE EURO, MAI BINE LUA DINAMO 2 CA ACOLO MERG BANII ASTIA..!, NU SE POATE FACE PERF. CU SALARIUL ASTA LA CLUB CARE SE VREA MARE!, AM AJUNS RAU..

vandersaar
vandersaar  •  10 Iunie 2013, 00:03

Ce bine le zice Marcel Popescu.

liviu21cr
liviu21cr  •  09 Iunie 2013, 23:40

Numai fumigene. Cititi realitatea : ://www.editie.ro/articole/universitatea/comunicat-fc-universitatea-craiova-10.html

Vezi toate comentariile (25)
Comentează