LIGA B   |   

LIGA A II-A “U” CLUJ

Revanşa

 
13.07.2008   |    un comentariu
DISTRIBUIE PE:
        
    
MARIME FONT:    
ULTIMA STIRE:
Primăria sectorului 2 ridică maşinile parcate la marginea drumului pentru a curăţa carosabilul de zăpadă, după care le pune la loc Şoferii bucureşteni se pare că s-au declarat învinşi în meciul lor cu nămeţii. Chiar dacă pe arterele centrale se ...

După două campionate pe care le-a ratat complet, Laurenţiu Buş (20 de ani) este hotărît să recupereze timpul pierdut şi să calce pe urmele lui Dorin Goga


Mijlocaşul pe care Poli Timişoara a plătit 500.000 de euro, Laurenţiu Buş, renunţă la frustrări. După două sezoane moarte, în care a ratat totul la Poli, apoi a lustruit banca de rezerve la “U”, jucătorul şi-a regăsit ambiţia.

Ieri, în amicalul cu Sănătatea, scor 2-0, Buş a fost din nou cel care l-a impresionat pe Hagi: a creat panică în careul advers după curse de 40 de metri, a driblat năucitor, şi-a marcat, în minutul 87, printrun şut plasat, în dreapta portarului. Adversarul a fost modest , dar Buş şi-a regăsit ambiţia şi e convins că în scurt timp poate deveni liderul “şepcilor roşii”.

“Vreau să ajung în cel mai scurt timp măcar la nivelul lui Dorin Goga. Gîndul meu e doar la Universitatea şi vreau să promovez cu această echipă în doi ani. Mai am multe de arătat, de demonstrat şi nu mă voi sfiii să le arăt. Sînt tînăr, pot vorbi de un nou început”, a spus Buş.

Colosul, trimis acasă


Alpar Meszaros l-a testat ieri pe fundaşul sîrb Baranin Ljuba (22 de ani, 1,95 m), sosit din Serbia, de la Bezanija. Fost internaţional de tineret, sîrbul a impresionat în special prin aruncările de la margine, fiind capabil să catapulteze mingea la 50 de metri! “Am văzut şi eu ce poate, dar e prea scump”, a comentat Meszaros. Sîrbul costă 500.000 de euro.

“U” Cluj (II) ..................................... 2
Sănătatea Cluj (III) ........................ 0

Au marcat: Şuteu (25), L. Buş (87)
Universitatea: B. Fărcaş - Unguruşan, Szilagyi, Soporan, Cruşoveanu - Şuteu, Dolha, Văscan, Borza - Băd, Suciu
Antrenor: Alpar Meszaros
Au mai jucat: Vădana, Fărcuţă, Bugiu, Edvan, Ljuba, I. Fărcaş, Ţene

PE ACEEAȘI TEMĂ:
După înfrîngerea din meciul cu ŢSKA Moscova, Poli Timişoara a dat piept din nou cu unul din granzii Rusiei, Dinamo Moscova Meciul s-a încheiat cu victoria ruşilor, scor 1-3. În prima repriză, ocaziile mai mari le-au aparţinut moscoviţilor, care au lovit de două ori unul din buturile porţii ...
PRECIMAX
Comentarii:
13 Iulie 2008, 23:12  |  CITEAZA
NO Comment !!!
Număr de caractere rămase: 700
Loading from
 
Alte stiri din Liga B
Fotbalistul împrumutat de AC Milan la FC Maramureş, Cristian Daminuţă, s-a cuminţit! Într-un interviu acordat site-ului emm.ro, fotbalistul a declarat că este căsătorit cu o tînără din Timişoara, căreia îi va pregăti o surpriză de ziua îndrăgostiţilor “Nu o să am posibilitatea să plec din oraş şi ...
 
Actuala echipă a Politehnicii începe să promită din ce în ce mai mult. Duminică, alb-violeţii au ţinut piept, vreme de 83 de minute, selecţionatei mondiale aliniate de Dinamo Moscova. Primul 11 al ruşilor a valorat aproape 70 de milioane de euro şi a avut în componenţă jucători cu ştate vechi în ...
 
 
 
 
 
 
  • Etapa:
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10
  • 11
  • 12
  • 13
  • 14
  • 15
Sa 26.11.11
11:00
Delta Tulcea
1
4
FC Snagov
Sa 26.11.11
11:00
Săgeata Năvodari
0
0
Viitorul Constanţa
Sa 26.11.11
11:00
Victoria Brăneşti
1
2
CS Otopeni
Sa 26.11.11
11:00
FC Botoşani
3
0
Astra II Giurgiu
Sa 26.11.11
12:00
Farul Constanţa
0
1
CSMS Iaşi
Sa 26.11.11
13:00
Dinamo II Bucureşti
1
3
Callatis Mangalia
Sa 26.11.11
13:00
Dunărea Galaţi
0
1
FCM Bacău
Du 27.11.11
11:00
CF Brăila
3
0
Gloria Buzău
Un serviciu oferit de
raschetez, reconditionez parchet clasic
Parchetari cu experienta de lucru in strainatate si autorizati in domeniul efectuarii montarii, reconditionarii si raschetarii parchetului masiv si a dusumelelor din lemn, oferim servicii la preturi ...
Galati/Galati - pret 22,00 RON
Vand anvelope noi! Jante RIAL la pret de importator!
Vand anvelope noi, iarna/vara/all seasons. Jante RIAL la pret de importator! Livrare in toata tara! http://parbrize24.com/jante-si-anvelope/
Prahova/Ploiesti - pret 1,00 RON
VAND CASA IN PREDEAL
PARTICULAR VAND CASA IN PREDEAL (CENTRAL)CU TEREN DE1207 MP, la 6 minute de partia Clabucet, suprafata construita la sol 163mp, 3 dormitoare, 2 bai, doua bucatarii, terasa, garaj cu 2 locuri, lumina, ...
Brasov/Predeal - pret 140.000,00 EUR
PARCHETAR MAISTRU PARCHETAR
MAISTRU PARCHETAR, montez parchet clasic orice model, orice dimensiune, chituiesc, grunduiesc baituiesc si lacuiesc, montez parchet, laminat, bambus, triplustratificat, exotic, montez lambriu, ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 20,00 RON
CUMPAR CEASURI DE LUX
Achizitionez cu plata pe loc bijuterii deosebite cu diamante precum si ceasuri de lux, AUTENTICE, noi sau vechi, firme precum ROLEX, Patek Philippe, Audemars Piguet, Breguet, A.Lange&Sohne, ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 50.000,00 USD
Click.ro
Scandal jenant la TV, ziua în amiaza mare! Acuzaţii prostituţie, urlete, înjurături: «Zdreanţă penală, f***-ţi morţii mă-tii!»
Război total între Pamela de România şi cântăreţul Marius Baldovin. Acesta a acuzat-o pe blondină că ar fi făcut prostituţie în Spania, însă Simona Traşcă spune că n-a fost niciodată în ţara amintită.
Alex Codruţ Bălaşa se vinde pe Ebay în Anglia din cauza corupţiei din România

Alex Codruţ Bălaşa se vinde pe Ebay în Anglia din cauza corupţiei din România

Pentru Alex Codruţ Bălaşa, România pare să fie ţara ţepelor. L-a "trădat" deopotrivă în afaceri şi dragoste. Atât de tare, încât tânărul de 25 de ani a plecat în Marea Britanie, unde a făcut vâlvă recent cu un anunţ în care şi-a scos la vânzare pe [...]
Un nou mesaj Anonymous pentru România (VIDEO)

Un nou mesaj Anonymous pentru România (VIDEO)

Salutări cetăţeni ai României, suntem Anonymous.Acest mesaj este transmis poporului român ca urmare a recentului protest anti-ACTA ce a avut din ţara voastră, şi în numeroase alte ţări europene. Ne vine greu să credem că nu simţiti abuzurile făcute [...]
Moment jenant la altar: mirele a vomitat chiar înaintea ceremoniei (VIDEO)

Moment jenant la altar: mirele a vomitat chiar înaintea ceremoniei (VIDEO)

Ceea ce, măcar până la naşterea unui copil, ar trebui să fie cel mai fericit moment din viaţa unui cuplu, s-a transformat într-un coşmar pentru o [...]
VIDEO: Piesa "Take on Me" a trupei A-ha, în variantă nord-coreeană, a fost văzută de peste un milioan de persoane în câteva zile

VIDEO: Piesa "Take on Me" a trupei A-ha, în variantă nord-coreeană, a fost văzută de peste un milioan de persoane în câteva zile

Cinci muzicieni din Coreea de Nord au cântat la acordeoane piesa trupei A-ha, "Take on Me", clipul postat pe Youtube fiind văzut de peste un milion [...]
Un berbec şi o căprioară vor fi căsătoriţi de Sfântul Valentin. Vezi unde se va desfăşura ceremonia şi cum vor fi îmbrăcaţi mirii

Un berbec şi o căprioară vor fi căsătoriţi de Sfântul Valentin. Vezi unde se va desfăşura ceremonia şi cum vor fi îmbrăcaţi mirii

Personalul unei grădini zoologice din China va organiza, de Sfântul Valentin, o nuntă în care vor fi uniţi berbecul Changmao şi căprioara Chunzi, [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V