FOTBAL  »  LIGA 2  »  RAPID

Urmările retrogradării Rapidului » Zamfir şi-a luat banii!

Articol de GSP - Publicat luni, 05 august 2013 00:00 / Actualizat luni, 05 august 2013 01:13

Rapid trebuie să returneze partea din drepturi TV pe care o primise deja, 200.000 de euro. Surse din Giuleşti susţin că Adrian Zamfir ar fi retras deja 20.000 de euro din sumă, bani pe care el îi achitase ca bonusuri pentru barajul cîştigat cu Chiajna


Rapid a consumat deja banii pe care LPF îi virase ca avans din drepturi TV, dar tot trebuie să returneze suma de 200.000 de euro recepţionată de la Ligă. Dumitru Dragomir a recunoscut oficial că "le-am dat nişte bani deşi n-ar fi trebuit".

Giuleştenii au folosit banii pentru achitarea cîtorva salarii, cam 80.000 de euro s-au utilizat în acest scop, restul banilor au fost cheltuiţi pe cheltuieli curente, aşa cum a fost deplasarea la Vaslui, pentru meciul pe care l-au pierdut cu 1-2.

Altă destinaţie: Adrian Zamfir a recuperat 20.000 de euro de la club, o sumă pe care o folosise ca să achite bonusuri pentru barajul cîştigat cu Chiajna! Banii nu acoperiseră, oricum, achitarea primelor pentru toţi fotbaliştii şi pentru toţi membrii staff-ului. Surse din Grant susţin că Zamfir ar fi încasat cei 20.000 de euro cu acordul administratorului judiciar, cel care gestionează clubul aflat în insolvenţă. Adrian Zamfir deţine în acest moment aproape integral acţiunile clubului, potrivit datelor de la Registrul Comerţului.

El a anunţat zilele trecute, după aflarea hotărîrii TAS, că ia în calcul falimentul şi reînscrierea Rapidului în campionat sub o altă societate, după modelul oferit de U Craiova. Oltenii au fost dezafiliaţi şi încearcă acum să se reînscrie în Liga a 2-a, vişiniii n-au luat licenţa şi au retrogradat ca urmare a unei decizii a TAS şi în locul lor a fost cooptată Chiajna în prima divizie.

Clubul are datorii în jur de 30 de milioane de euro şi ar trebui să demonstreze pe 13 septembrie, în faţa unui judecător, că are surse de finanţare suficient de solide ca să-şi plătească datoriile în următorii trei ani, cît ar dura insolvenţa. Dacă Tribunalul nu e convins, Rapid falimentează şi dispare!

Îi ameninţă şi Anamaria!
Rapid a angajat 15 fotbalişti noi în vara asta, cu care avea de gînd să evolueze în Liga 1 după ce cîştigase barajul contra Chiajnei cu 2-1. O parte dintre ei au obţinut salarii atît de bune încît vor să continue şi în divizia secundă. Anamaria Prodan, agentul cîtorva dintre ei: "Sînt jucători care nu vor pleca dacă nu-şi vor găsi angajamente asemănătoare, ca valoare, cu cele pe care le au în Giuleşti. Sînt contracte de mii de euro lunar, mai sînt şi nişte comisioane pentru mine. De luni voi discuta cu oamenii de la Rapid".

Nici Sichitiu nu e oficial
Nicolae Cristescu nu e singurul care a reprezentat public Rapidul în vara aceasta fără să aibă un statut oficial, aşa cum a dezvăluit Gazeta de duminică. Grigore Sichitiu a jucat rol de director sportiv în perioada recentă deşi n-a fost angajat fiindcă administratorul nu acceptă angajări pe durata insolvenţei. Cristescu a apărut iniţial ca patron, apoi a spus "sîntem doi asociaţi", dar el nu apare deloc în structura acţionariatului!


"Nu ştiu cum recuperez banii!"
Dragomir le-a solicitat deja giuleştenilor să returneze avansul de 200.000 de euro pe care-l încasaseră din drepturile TV cuvenite pentru acest sezon. Preşedintele LPF a reacţionat cînd a auzit varianta ca Rapid să dea în judecată Liga din cauza pierderilor suferite în urma retrogradării: "Cum să ne dea în judecată?! Că i-am dat 200.000 de euro fără să aibă dreptul? Nici nu ştiu cum o să mai recuperez aceşti bani".


99,72 la sută dintre acţiuni deţine Adrian Zamfir, cel care i-a luat locul lui Copos ca acţionar majoritar al Rapidului

1,4 milioane de euro era bugetul pe care-l anunţase Nicolae Cristescu atunci cînd Rapid se pregătea de Liga a 2-a, neştiindu-se încă de programarea unui baraj cu Chiajna


"Oamenii ăştia de la Rapid vor pleca, vă garantez! Probabil vor mai sta maximum patru, cinci luni prin Divizia B, apoi se vor retrage"
Adrian Porumboiu, patron FC Vaslui

"Am înţeles că e posibil ca Rapid să falimenteze. Sînt foarte trist, e dureros, e ca şi cum ţi-ar dispărea soţia sau copilul"
Marius Şumudică

"Copos trebuia să mai facă nişte eforturi, cum a făcut timp de 20 de ani, şi să nu lase Rapidul să moară"
Nicolae Manea

De pe patul de spital, Cornel Dinu a vorbit cu GSP despre situația critică a lui Dinamo: „Doar asta mai pot să fac”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (91)
mihnea80
mihnea80  •  05 August 2013, 21:41

daca mafiotul de Mircea Sandu, in mod abuziv , a invitat o echipa infintata recent de Primaria din Craiova sa joace in liga 2, poate foarte bine sa invite echipa Rapid2, nou infintata, sa joace in liga 2, nu? Sa explice de ce a favorizat echipa aparuta recent in Craiova si nu si altele, care pot cere acelasi tratament.

sms23
sms23  •  05 August 2013, 13:53
Postat de kily pe 05 August 2013, 11:58

s'a ales prafu' ! asa cum si'a dorit savarina...

s-a ales prafu dincolo de toate pentru ca nu am fost uniti! pentru ca unii din noi ziceau : decat un campionat cu Coman mai bine B-ul!! decat un joc plicticos mai bine o bara frumoasa ziceau unii la Chianja! Da corect mai bine joci spectaculos cu viitorul si nu-i bati la tine acasa. Totul s-a rupt de la Chiajna cred eu!

kily
kily  •  05 August 2013, 11:58

s'a ales prafu' ! asa cum si'a dorit savarina...

Vezi toate comentariile (91)
Comentează