LIGA B   •   

ACHIZIŢIE

Vlădoiu la Piteşti: "Nu vom lăsa Argeşul să moară!"

 
de Cristian Marinescu (Piteşti)   •   30 Iunie 2010
 

După ce a fost retrogradată la masa verde în vara lui 2009 pentru scandalul „Mită pentru arbitrii”, F.C. Argeş a ratat revenirea în prima Ligă, iar antrenorul Cristi Negru a fost demis. Miercuri, managerul clubului din Trivale, Cătălin Barbu i-a propus lui Jean Vlădoiu să preia postul de antrenor principal la F.C. Argeş, iar fosta glorie a alb violeţilor a acceptat fără rezerve.

"Vin cu sufletul la F.C. Argeş”

"Ştiu că la ora actuală, F.C. Argeş trece printr-o perioadă foarte grea, dar vin cu sufletul la clubul care m-a format şi de la care am plecat în fotbalul mare. Nu am discutat despre contractul meu, despre bani sau condiţii. Trebuie să vedem ce jucători vor rămâne din actualul lot, şi cu cine vom pleca la drum. La început vom alcătui un lot în majoritate cu jucători tineri şi foarte tineri, plus cei cu experienţă care vor să rămână cu sufletul alături de F.C. Argeş. Cel mai important lucru este că nu vom lăsa ca F.C. Argeş să moară şi vom duce brandul mai departe, indiferent de actuala situaţie şi criză financiară”, spunea Jean Vlădoiu.

Din cauza datoriilor nu s-a găsit un investitor

Primarul municipiului Piteşti, Tudor Pendiuc, a încercat să găsească un investitor care să preia clubul F.C. Argeş, dar eforturile au fost în zadar. Nimeni nu vine să preia clubul cu datorii care depăşesc 200 de miliarde de lei, plus investiţiile ulterioare.

Au dat afară bucătăresele, şoferul şi pe antrenorul Ilie Bărbulescu

Clubul F.C. Argeş trece printr-o situaţie deosebit de grea din punct de vedere financiar. Jucătorii nu şi-au primit salariile de aproape trei luni, şi pentru că echipa nu a promovat în Liga I, jucătorilor le-au fost înjumătăţite contractele. Managerul clubului, Cătălin Barbu, spune că jucătorii şi-au primit contractele până în luna martie, ca în Liga I, iar acum acestea fiind înjumătăţite, ei şi-au primit banii în avans, astfel că aceştia n-au cum depună acum memorii pentru a deveni jucători liberi.

S-au făcut şi reduceri de personal, astfel antrenorul Ilie Bărbulescu de la Centrul de Copii şi Juniori, şoferul de pe autocarul echipei, Vasile Olteanu, angajat de peste 30 de ani la club, şi cele două bucătărese au fost daţi afară în aceste zile.

Totul despre:
 
Comentarii (3)
digynho  (155 comentarii)
Sunt Stelist...dar imi doresc din tot sufletul ca FC Arges sa treaca peste perioada asta de kkt....sa vina unu cu bani ...sa salveze o istorie...si un club adevarat...
01 Iulie 2010, 21:24   •   Comenteaza
bobby09  (85 comentarii)
Barbule, nu uita, sa mai su.gi si pu.la mea !!!
AFARA cu Barbu !!!!
Aducerea lui Jean Vladoiu e de bun augur, sa vedem cum se va descurca.
Bafta Jeane !!
01 Iulie 2010, 20:00   •   Comenteaza
lucell  (1652 comentarii)
pacat , sper ca vladoiu sa reuseasca ceva, ma gandesc ca e tanar si poate are ceva banuiti ca sa treaca cu vederea acum. argesul nu merita asa ceva...pacat
01 Iulie 2010, 01:34   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 

În Kiev, segmentul rezidenţial este dominat de câteva companii tolerate de clasa politică În Kiev, segmentul rezidenţial este dominat de câteva companii tolerate de clasa politică
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultural al Europei de Est, cu peste trei milioane de locuitori. Cu toate acestea, piata imobiliara nu s-a dezvoltat [...]

Alte Stiri

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
DISPOZITIV UDARE PLANTE DIN GHIVECE SI JARDINIERE
POTI PLECA PENTRU MAI MULT DE 2-3 SAPTAMANI FARA A AVEA GRIJA DACA VECINUL, PRIETENII SAU RUDELE VIN SA ITI UDE PLANTELE DIN CASA, ASTFEL OBLIGANDU-TE FATA DE EI SI FIIND NEVOIT SA LE CUMPERI O MICA ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 15,00 RON
ofer servicii
ofer servicii de intretinere spatii verzi, curatat lacuri si cascade, strans frunze, dezapezit aleii de acces.Firma serioasa
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
INJECTOARE SIEMENS VDO CONTINENTAL PASSAT, AUDI, SKODA, SEAT
RECONDITIONAM INJECTOARE SIEMENS VDO, CONTINENTAL 03G 130 073D 140 CP 03G 130 073M 170 CP GARANTIE 6 LUNI PRET 650 RON tel. 0769 354 517
Bucuresti/Bucuresti - pret 650,00 RON
Meditatii limba engleza Cambridge
Masteranda, profesor particular de limba engleza, cu experienta pedagogica, ofer lectii private de limba engleza in vederea sustinerii examenului cambridge, admiterii la facultate sau consolidarii ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 50,00 RON
ATENTIE!
in atentia celor ce inchiriaza apartamente/garsoniere in constanta. NU il primiti in gazda pe un individ pe nume EREMIA SORIN-GABRIEL. Pe langa faptul ca produce deteriorari ale bunurilor aflate in ...
Constanta/Constanta - pret 1,00 RON
Loading from
Click.ro
Ai crezut că le-ai văzut pe toate? Iată şase dintre cele mai penibile poze cu Botezatu! - FOTO
În timp, celebrul creator de modă a realizat foarte multe pictoriale spectaculoase.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
Crezi căştii să te joci pe calculator? Uite cum joacă românii din elita mondială (VIDEO)

Crezi căştii să te joci pe calculator? Uite cum joacă românii din elita mondială (VIDEO)

Atmosfera electrizanta la Constanta, la campionatul national de eSports, adica de jocuri pe calculator. Impatimiti de prin toata tara s-au strans sa-si demonstreze abilitatile la Counter-Strike 1.6, Dota 2, StarCraft 2 şi FIFA 2012. Peste 150 de [...]
(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

Insula Midway, din mijlocul Oceanului Pacific, se află la peste 3.000 de kilometri de cel mai apropiat continent, situându-se, practic, la jumătatea distanţei dintre America de Nord şi Asia. Şi totuşi, plajele ei sunt încărcate de gunoi.  Zilnic, [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V