FOTBAL  »  NATIONALA  »  DEZVĂLUIRI

Acte oficiale: FRF plătește membri ai Adunării Generale ca referenți și manageri regionali!

Articol de - Publicat duminica, 08 aprilie 2018 19:29

TV Telekom Sport a prezentat date din documente contabile FRF: dintre cei 60 de supervizori din rețeaua de monitorizare a juniorilor și arbitrilor, care încasează lunar sume brute între 1.000 și 1.850 de lei, cel puțin 10 vor fi prezenți personal să voteze la alegerile FRF din 18 aprilie. Majoritatea au opțiuni pro-Burleanu.

În 2017, FRF și-a dezvoltat o rețea de 44 de referenți zonali și 16 manageri regionali, cu misiuni de monitorizare pe zonele de juniori și arbitraj. Oamenii sunt plătiți de federație cu sume brute cuprinse între 1.000 și 1.850 de lei, iar o parte dintre cei incluși în sistem vor fi prezenți personal să voteze la alegerile din 18 aprilie. Adică administrația Burleanu oferă salarii unor membri ai Adunării Generale, organism care va decide peste mai puțin de două săptămâni cine va fi viitorul președinte FRF!

Relatat pe surse de Gazetă încă de la sfârșitul anului trecut, subiectul capătă acum o confirmare și o dezvoltare pe documente oficiale, prezentate în această seară în exclusivitate de Telekom Sport. Mai precis, acte contabile pe lunile octombrie 2017 – ianuarie 2018 arată că, în acest interval de timp, FRF a virat echivalentul în lei a circa 37.000 de euro către cei 60 de oficiali.

Dintre aceștia, 27 de referenți/manageri lucrează la cluburi/AJF-uri care vor vota pe 18 aprilie! Cel puțin 10 se vor prezenta probabil personal la scrutin. Între ei se regăsesc Alin Staicu (director CSȘ Craiova), Marius Popa (director CSȘ Slatina), Ioan Radu (director LPS Suceava), Cristian Lupu (Metalul Buzău, L3), Dorinel Dincă (AJF Călărași) și Daniel Sabou (AJF Sălaj), toți susținători fervenți ai taberei lui Burleanu.

Lupu face parte chiar din ”nucleul dur” favorabil actualului președinte, venind din orașul secretarului general adjunct FRF, Gabriel Bodescu. Pe Lupu îl regăsești pretutindeni în schemele fotbalului din Crâng și nu numai: antrenor la futsal U19 Viitorul Buzău (drept de vot la FRF), antrenorul naționalei de minifotbal, profesor de sport la Liceul CFR, consilier personal al șefului AJF Buzău, Adrian Petre (vicepreședinte Consiliul Județean Buzău)!

În afara acestora, există apoi un grup de referenți, regăsit acum pe listele oficiale FRF, care ocupă poziții importante la echipele de proveniență, cu posibilitatea de a influența opțiunile electorale ale cluburilor. Ar fi cazul următorilor:

  • Constanța -⁠ Ionel Melenco (antrenor Axiopolis Cernavodă/⁠L3)
  • ⁠ Iași -⁠ Marian Moldovan (șef centru juniori Poli)
  • ⁠ Dâmbovița -⁠ Marius Rotaru (antrenor Grup Școlar Nucet/⁠juniori)
  • ⁠ Bacău -⁠ Dan Crețu (șef catedră LPS Bacău)
  • ⁠ Vaslui -⁠ Costel Solomon (antrenor Sporting Vaslui/⁠juniori)
  • ⁠ Bistrița -⁠ Sergiu Gabor (șef catedrăĂantrenor juniori LPS Bistrița)
  • ⁠ Sălaj -⁠ Dan Lucaciu (antrenor Viitorul Zalău/⁠juniori)
  • ⁠ Călărași -⁠ Virgil Bogatu (șef centru juniori Dunărea)
  • ⁠ Cluj -⁠ Mircea Petruț (antrenor LPS Cluj)
  • ⁠ Brașov -⁠ Petre Lucian (antrenor juniori/⁠ex-⁠director CSȘ Brașovia)
  • Teleorman -⁠ Ionuț Babadac (antrenor CSȘ Alexandria/⁠arbitru L2)
  • Alba – Alin Hancaș (LPS Alba)
  • Prahova – Iulian Cojocaru (Petrosport Ploiești)
  • Tulcea – Emil Nanu (Delta)
  • Satu Mare – Dacian Nastai (LPS Satu Mare)
  • Botoșani – Cătălin Hâj (CSS Botoșani).

Foarte puțini dintre cei plătiți de FRF au deja opțiuni clare anti-Burleanu. Ar fi vorba, în special, de Cornel Sorescu (AJF Argeș) și Sorin Boca (AJF Iași), care apar în actele federației cu câte 1.850 de lei lunar. Mai mult, față de listele inițiale de referenți, federația i-a eliminat de pe ștate pe Caius Bâră (Inter Star Sibiu/juniori), Iuliu Hajnal (Mureș), voci pro-Pușcaș, și pe Aurelian Drăgan (Galați), neimplicat electoral. În locul lor i-a introdus pe Ovidiu Tâlvan (CSS Șoimii Sibiu), Lorand Barna (Lic. ”Lucian Blaga” Reghin) și Adrian Oprea (LPS Galați) în încercarea de a capta astfel și cele trei voturi juvenile dinspre noii veniți. 

"Aceşti oameni sunt foarte uşor de minţit, de păcălit. Asta a făcut Burleanu cu oamenii de la Ligile inferioare. Fiind săraci, sunt foarte uşor influenţabili. A încercat la nivelul AJF să pompeze sume mai mari, pentru a le cumpăra voturile. Ei trebuie să înţeleagă ceva, că sumele alea sunt tot din banii lor"
Pompiliu Popescu, fost medic al naționalei

”Nu cred că e o problemă că primesc bani de la FRF pentru o muncă prestată și apoi să votez. Oricum, votul nu se poate verifica, e secret”
Marius Popa, director CSS Slatina, septembrie 2017

"Da, eu voi fi prezent la alegeri. Nu mi se pare o incompatibilitate între postura de referent remunerat de FRF și calitatea de votant. Ce, membrii Comitetului Executiv nu primesc bani de la Federație? Nu fac o muncă pentru Burleanu, ci pentru fotbalul românesc"
Alin Staicu, director CSȘ Craiova, septembrie 2017

"Remunerația FRF nu mă împiedică să votez cu cine vreau. Mi se pare o situație normală. Opțiunea electorală nu poate fi influențată de 1.000 de lei pe lună dinspre Federație"
Ioan Radu, director LPS Suceava, septembrie 2017

De pe patul de spital, Cornel Dinu a vorbit cu GSP despre situația critică a lui Dinamo: „Doar asta mai pot să fac”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (6)
portardelegenda
portardelegenda  •  09 Aprilie 2018, 13:34

Sistem comunist preluat de Burleanu de la Sandu . Democratie de fatada, afara e vopsit gardu , înăuntru leopardu. Bai votacilor ce rost are sa fi un nume important si plătit pe un Titanic ce ia apa la greu.? Fiti baieti destepti si responsabili si dati o sansa schimbării. Mai rau de atât nu are cum sa fie. Hristos a înviat ! voi cand o faceti ?

1615275382087697
Yuri Firsov  •  09 Aprilie 2018, 07:49

DACA ESTE AD$EVARAT BURLEANU SA PLATEASCA ACESTE SUME DATE ""CA MITA""SUB ACOPERIRE!!!DACA NU DNA

paul801
paul801  •  08 Aprilie 2018, 21:27

Se simte asa un iz de esec al Mafiei, si mai incercati sa impresionati cu lucruri marunte ? Militati pentru excluderea celor doua societati ce evolueaza fraudulos in Liga 1 , si care maine seara vor juca un ''derby'' al rusinii si penibilitatii fotbalului romanesc.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează