FOTBAL  »  NATIONALA  »  FRF

Anghel Iordănescu şi-a început cu un exerciţiu de sinceritate al treilea mandat în fruntea ”tricolorilor”: ”Am învăţat lecţia umilinţei”

Articol de - Publicat marti, 28 octombrie 2014 00:00 / Actualizat luni, 27 octombrie 2014 22:22

Tata Puiu, 64 de ani, a admis că refuzase în primă instanţă instalarea pe banca ”naţionalei” pe motiv că şefii FRF nu găseau altă variantă pentru înlocuirea rapidă a lui Piţurcă. A acceptat la a doua interpelare pentru că mi-a dat totul şi e momentul să-i întorc ceva din experienţa mea


"Am stat 8 ani pe banca echipei naţionale, dar nu m-am gîndit nici un moment să revin la acest nivel. La primul apel al preşedintelui am refuzat propunerea, fiindcă am simţit că nu aveam susţinerea suporterilor. La a doua solicitare am acceptat, fiindcă e o situaţie specială. Se putea intra în criză înaintea meciului cu Irlanda de Nord, care are o importanţă capitală". La un deceniu distanţă de finalul precedentului mandat, Anghel Iordănescu încearcă să reintre cu arma sincerităţii în vestiarul "tricolorilor".

"Lucescu venea gratis"
Răzvan Burleanu tocmai apucase să explice în cheie diplomatică faptul că Lucescu şi Puiu fuseseră singurele opţiuni luate în calcul pentru succesiunea lui Piţurcă. Despre Il Luce: "Şi-a dorit să aibă posibilitatea de a se întoarce, dar, din păcate, nu s-a putut. Am încercat să plasez mai departe de atenţia media drumul pe care l-am făcut în Ucraina. Ar fi vrut să vină gratis, din interes naţional".
Iordănescu a pivotat elegant cînd s-a ridicat tema tatonărilor reale purtate de FRF, pe diferite canale, pe cel puţin alte trei piste: Dorinel Munteanu, Olăroiu, Contra. Cu plasarea sa în postura de soluţie de avarie.

"Da, am învăţat lecţia umilinţei!", a acceptat Puiu situaţia inconfortabilă de a se apela la serviciile sale doar pentru a salva un context fragil pentru administraţia Burleanu. Şi a explicat de ce a răspuns finalmente afirmativ la insistenţele noului şef al federaţiei: "Echipa naţională mi-a dat totul şi am considerat că e un moment potrivit să dau şi eu ceva înapoi prin experienţa mea".

"Voi impune un profil ofensiv"
Cum va arăta reprezentativa în era "Iordănescu 3": "Pentru meciurile cu Irlanda de Nord şi Danemarca, voi păstra modulul din timpul lui Piţurcă, 4-2-3-1, şi voi încerca să aduc echipei un profil ofensiv. În ultimul an, am urmărit aproape toate antrenamentele şi meciurile «naţionalei», acasă sau în deplasare, cunosc felul în care s-a lucrat tehnic, tactic şi fizic, aşa că ştiu foarte bine şi grupul de la lot".

Dar cum se împacă ruptura competiţională a lui Iordănescu de fotbalul de performanţă, produsă în 2006, cu întoarcerea în circuit la vîrf? "E adevărat că lucrurile evoluează rapid, însă am urmărit fenomenul şi tendinţele la nivel mondial. Tactic, sînt pus la punct cu ce se întîmplă în fotbalul mare. Şi am o experienţă care îmi permite să evaluez rapid orice situaţie".

"Atenţie, nu sîntem calificaţi!"
Şi încheie cu un avertisment: "Să nu cădeţi în capcana de a crede că e ca şi rezolvată calificarea la Euro 2016! Se pot întîmpla multe pe parcursul campaniei, dar vital e jocul cu Irlanda de Nord, pe care trebuie să-l cîştigăm. Ar fi păcat să avem tribune goale la meciul din 14 noiembrie din cauza evenimentelor petrecute la partida cu Ungaria".


"M-am gîndit să-l cooptez şi pe Edi"
Iordănescu a admis că, în formarea staff-ului, luase în calcul şi cooptarea fiului său cel mare, Eduard, printre secunzi: "M-am gîndit la el, dar am convenit pînă la urmă că e mai bine să nu vină. Mi-a spus că nu vrea să creeze speculaţii prin prezenţa sa şi că a apucat-o pe un drum pe care şi-a propus să şi-l croiască singur".

Discuţii cu Săpunaru şi cu Radu
Noul selecţioner va repune în discuţie situaţia a doi jucători indezirabili în timpul mandatului lui Piţurcă: "Pe Săpunaru îl aştept întîi să-şi găsească un angajament, iar Ştefan Radu sper să-şi schimbe gîndurile şi atitudinea faţă de echipa naţională. Oricum, înainte de a lua o decizie, aş vrea să am o discuţie separată cu fiecare dintre ei".

"Iordănescu îi cunoaşte bine pe toţi jucătorii. Moldovan ştie profilul jucătorilor de perspectivă. Isăilă stăpîneşte cel mai bine profilul jucătorilor din Liga 1, iar Badea a contribuit la creşterea lui Chiricheş şi Pintilii. Aceasta e varianta ideală"
Răzvan Burleanu, preşedinte FRF

Cum va arăta noul staff al "naţionalei"
Anghel Iordănescu - antrenor principal*
Ionuţ Badea - secund
Daniel Isăilă - secund
Viorel Moldovan - secund
Pompiliu Popescu - medic
Roger Popovici - masor
Ghiţă Păcuraru - masor
Victor Hexan - masor
Ovidiu Blendea - masor
Bogdan Ionescu - masor
Cornel Mateiaşi - magaziner
* urmează să mai fie aleşi antrenorul cu portarii, preparatorul fizic şi un team-manager

Cum se împart primele
Ieri, Comitetul Executiv a aprobat modificarea contractului cu jucătorii echipei naţionale. Astfel, cei care vor evolua în preliminarii în peste 75 la sută din timpul de joc vor încasa prima integrală de calificare, cei între 1%-75% vor lua 75 la sută din respectiva primă, iar rezervele fără minute în teren doar 50%. Punctul va fi premiat cu 1.000 de euro, iar un om de bază ar putea ajunge la 175.000 de euro.

"Ultimul parizer cu carne"
Site-ul timesnewroman.ro a prezentat cu umor sosirea lui Anghel Iordănescu la "naţională". Sub titlul "25 amintiri din ‘93. Cum arăta lumea cînd Iordănescu devenea prima oară selecţionerul României", portalul a enumerat cîteva elemente de culoare de acum 21 de ani:
- bancurile cu Bush erau despre Bush senior;
- Windows ‘95 era ceva futuristic şi urma să fie lansat doi ani mai tîrziu;
- Adi Mutu avea 14 ani şi se lăsa de băut pentru prima oară;
- ultimul an în care s-a băgat carne în parizer

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (7)
xnread
xnread  •  28 Octombrie 2014, 14:39

Buna dupa-amiaza.Ii doresc succes,d-lui Iordanescu in campania ce-l asteapta dar mai ales pe scena turneului final al CE insa,opinia subsemnatului,regreta de asemenea,pierderea sansei de a fi martorul unei schimbari majore in analele sportului cu balonul rotund din Romania prin instalarea-n premiera,a unui antrenor strain in persoana d-lui Van Marwijk,atunci cand aceasta parea o chestie de timp,fostul suprem al batavilor cerand un mic ragaz pentru a clarifica lucrurile ;-) Tin sa mentionez ca aproape toate publicatiile cu nume din Olanda,acordau o mare sansa,succesiunii.. ;-)

spivak
spivak  •  28 Octombrie 2014, 13:05

A învăţat lecţia umilinţei şi o să aibă ocazia să se folosească de ea imediat după meciul cu Irlanda de Nord. Iar la anul Ponta îl avansează degeneral-colonel!

daniaania
daniaania  •  28 Octombrie 2014, 11:43

Decizia a fost parerea mea, politica. Acest Iordanescu este iesit din forma de un deceniu.Oricum suntem obisnuiti cu experiente, si avem un fotbal modest rau..

Vezi toate comentariile (7)
Comentează
Close