FOTBAL  »  NATIONALA  »  ACUZARE

BREAKING NEWS Mircea Sandu, pus sub acuzare de DIICOT! Acuzat de spălare de bani și delapidarea fondurilor FIFA

Foto: Alex Nicodim/Gazeta Sporturilor
Foto: Alex Nicodim/Gazeta Sporturilor

Articol de GSP - Publicat miercuri, 24 mai 2017 12:35

Mircea Sandu a fost pus sub acuzare de DIICOT! Acesta este acuzat de spălare de bani și delapidare de fonduri FIFA, în construcția bazei de pregătire de la Buftea.

Potrivit Digi 24, Sandu a primit 1 milion de euro de la FIFA, pentru construirea bazei de la Buftea, dar această sumă nu a fost folosită în mod corespunzător.

Anchetatorii susțin că sumele folosite la construcție au fost mărite și vor continua cercetările.

Mircea Sandu este acuzat că împreună cu Bogdan Petculescu, Ziv-Asher Tetelman, iubitul fiicei lui Sandu, și Puiu Tetelman a constituit un grup infracţional organizat care a avut ca scop însuşirea din patrimoniul Federaţiei Române de Fotbal a sumei de 740.000 euro.

Baza a fost construită de Federaţie între 2009 şi 2011, în mandatul lui Mircea Sandu, costând 3,5 milioane de euro. Sumele de construcţie şi de proiectare au fost considerate nejustificat de mari de procurorii DIICOT.

Mircea Sandu mai are un proces cu Adrian Mititelu, după dezafilierea Universitatea Craiova, urmând ca la finalul lunii, Curtea de Apel să dea verdictul, după ce Tribunalul București l-a declarat vinovat.

Comunicat DIICOT

"Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspecții Petculescu Bogdan, Sandu Mircea, Tetelman Ziv- Asher şi Tetelman Puiu, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, delapidare şi spălare de bani.

În cauză, există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2009-2010, suspectul Sandu Mircea a iniţiat şi constituit împreună cu suspecţii Petculescu Bogdan, Tetelman Ziv- Asher şi Tetelman Puiu, un grup infracţional organizat care a avut ca scop însuşirea din patrimoniul Federaţiei Române de Fotbal a sumei de 740.000 euro, provenită din încheierea unui contract de execuţie lucrări având ca obiect construcţia unui centru de fotbal pe raza localităţii Buftea, judeţul Ilfov.

În vederea atingerii scopului infracţional, a fost creat un circuit fictiv prin intermediul căruia au fost încheiate succesiv contracte de antrepiză şi subantrepiză între mai multe societăţi comerciale controlate de către membrii grupului infracţional, prin intermediul cărora au fost transferate sumele de bani provenite din contractele încheiate cu Federaţia Română de Fotbal. O parte din aceste sume au revenit ulterior membrilor grupării infracţionale disimulate sub forma “restituire împrumut asociat”, “dividende”, etc.

La data de 24.05.2017 suspecților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie".

Contractul pentru proiectarea hotelului de la baza Buftea a costat de patru ori mai mult decât prețul pieței:


Playtech: TRAGEDIE! Doliu URIAȘ în politica din România! A MURIT în urmă cu puțin ...

Ianis Hagi și Dennis Man, în centrul atenției la reunire » Ținute extravagante alese de „tricolori”


Comentarii (34)
balauru48
balauru48  •  24 Mai 2017, 21:12

Ce credeti, va scrie Ioanitoaia vreun editorial despre evazionistul de Sandu? Nici vorba, o sa-i caute nod in papura tot lui Burleanu. Ba o sa gaseasca o dovada ca Burleanu este vinovat pentru hotiile lui Sandu :)) Hai nea Ovi, hai ca poti...

1353656918047407
Marius Sitaru  •  24 Mai 2017, 19:41

La parnaie cu acest clovn numit Mircea Sandu....e spalat, parfumat , numai ***!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

fangigi
fangigi  •  24 Mai 2017, 18:14

Toata tara stie ca acest individ dubios (nu degeaba este supranumit nasul) merita sa infunde puscaria impreuna cu Dragomir si altii de teapa lor! Asteptam organele abilitate sa-si faca macar in ceasul al 12-lea datoria!

Vezi toate comentariile (34)
Comentează