FOTBAL  »  NATIONALA  »  AUSTRIA - ROMÂNIA, MIERCURI, 1 APRILIE, ORA 21:30 PRO TV

Craioveanu e optimist: "Schimbarea generaţiilor e o absurditate!"

Articol de GSP - Publicat luni, 30 martie 2009 00:00

Craioveanu a analizat prestaţia tricolorilor în partida cu Serbia "Nu meritam să pierdem. Prima repriză nu a fost aşa bună, dar a doua am jucat mai bine. Sârbii nu au făcut un meci extraordinar, dar ne-au costat fazele fixe. Îi putem învinge acasă la ei, cu Franţa va fi mai greu. Nouă ne lipseşte puţin fotbal la mijlocul terenului, nu avem un jucător care să fie capabil să dea ultima pasă. Un aspect pozitiv din meciul cu Serbia ar fi evoluţia lui Tănase, care are tupeu şi mobilitate".

Fostul internaţional s-a referit şi la evoluţiile lui Costea şi Dorel Stoica din meciul cu Serbia: "Costea a suferit mult în partea dreaptă, el este obişnuit să joace pe stânga şi este greu să se obişnuiască pe dreapta. Jocul echipei s-a schimbat după avansarea lui Stoica la mijloc. Dorel a jucat bine, a avut multe recuperări, a scos adversari din joc, a pasat printre linii, dar a avut ghinion la acel autogol".

"Avem şanse minime la calificare, mai ales că Franţa a câştigat un meci complicat cu Lituania. Serbia poate să-şi permită chiar şi două rezultate negative. Păcat, generaţia e destul de bună, dar a avut ghinion în momentele cheie", a încheiat Craioveanu, după care a opinat că "ideea cu schimbarea generaţiilor este o absurditate, un jucător este bătrân când crede el că este aşa, eu la 37 de ani am făcut poate cel mai bun sezon în Spania".

NewsIn

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion

Comentarii (1)
 •  30 Martie 2009, 15:07

sa schimbi generatia,poate fi o absurditate poate fi o solutie,ionerul trebuie schmbat si maniera,criteriul de ie.echipa nationala a Romaniei nu are nici un orizont,nu are nici un fel de mod de abordare,nu are nici o strategie,doar iasa ce o fi.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează