FOTBAL  »  NATIONALA  »  SELECȚIE

Daum explică de ce nu s-a bazat pe Keșeru și Budescu: "Sunt la un nivel de unde e greu să le schimbi obiceiurile" » Schimbările pe care le propune în fotbalul românesc

Foto: Raed Krishan/Gazeta Sporturilor
Foto: Raed Krishan/Gazeta Sporturilor

Articol de GSP - Publicat joi, 10 august 2017 21:45

Criticat în mai multe rânduri pentru că nu s-a bazat suficient pe Constantin Budescu și Claudiu Keșeru pentru acțiunile naționalei, Christoph Daum a susținut într-un interviu acordat pentru Realitatea.net că cei doi nu sunt dispuși să își schimbe anumite aspecte comportamentale.

"Consider că este important să le dăm jucătorilor puțin cunoscuți șanse să joace. Cum am făcut cu Băluță, de exemplu. Keșeru și Budescu sunt la un nivel de unde este foarte greu să le schimbi atât obiceiurile, cât și modul în care fac lucrurile.

Este foarte important să avem jucători care sunt deschiși să învețe, să se adapteze și să se identifice 100% cu echipa națională", a spus Daum pentru Realitatea.net.

Întrebat ce lucruri ar schimba în modul de organizare al Ligii 1, Daum este de părere că fiecare echipă din primul eșalon ar trebui să aibă propria academie de fotbal și că politicul ar trebui să se implice pentru consolidarea infrastructurii.  

"Fiecare echipă din prima ligă ar trebui să aibă un certificat de atestare a propriei academii de fotbal, în caz contrar nu aș da licența acelei echipe. România mereu a avut și a produs jucători talentați. Hagi face o treabă extraordinară, uneori chiar și Craiova.

Apoi, următorul pas ar trebui să fie Liga a doua. Trebuie implicat și politicul, guvernul, ca să consolideze infrastructura orașelor. De asemenea, trebuie făcută o licență specială pentru antrenorii juniorilor. Apoi, trebuie lucrat la imaginea cluburilor. Adică fiecare club să aibă un manager care să aibă un certificat, o atestare", a afirmat Daum. 

Citește și:

76% dintre fani cred că Daum trebuie să își dea demisia, neamțul îi ia peste picior: "Sondajul nu e reprezentativ pentru România"

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (5)
520143398153430
Pavel Radu  •  11 August 2017, 08:38

Mai nea Daum , eu prefer fotbalisti care nu vor sa invete 100% ( apropos de la cine sa invete ?),eu vreu din cei care dorm pe teren dar cand au "obiectul" la picior ,dau "urechi " unui fundas , baga o centrare urmata de gol sau chiar marcheaza.Eu fotbalusti care sa na califice dracului si pe mine la un CM dupa atatia ani ,Lectii da mata si cu stafful matale la Scoala PRO.

458679717614506
Serban Ionescu  •  11 August 2017, 08:40

Moshu, pe bani multi, vrea sa ne explice pe unde vine gazul la bec!! Vrea jucatori , dupa chipul si asemanarea lui: urati, supusi , fara personalitate!! El e selectioner si are obligatia sa puna in valoare calitatile jucatorilor, nu sa incerce sa ii puna pe un calapod urat!! Nu are ce cauta la nici o nationala! E un mare bluf!!!

adicn
adicn  •  11 August 2017, 08:39

Ce obicei vrei să-i schimbi lu˝ sarmală, să nu mai dea goluri din poziții imposibile?? Cât am fost de încântat de neamț, acum mi-e tot pe atâta de greață..și ăsta ne ia de proști, și nu se raportează la rezultatele avute.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează