FOTBAL  »  NATIONALA  »  FOTBAL FEMININ

EXCLUSIV Acuze grave la FRF: jonglerii cu contractele! » "Semnătură falsă!"

FOTO: Sportspictures.eu
FOTO: Sportspictures.eu

Articol de - Publicat marti, 06 martie 2018 09:05

Două foste jucătoare de la Olimpia Cluj, internaționalele Lidia Havriștiuc și Alexandra Lunca, susțin că președintele Alin Cioban le-ar fi manipulat contractele, sub protecția FRF, pentru a încerca să le blocheze transferurile în Germania și Austria. 

În fotbalul feminin nu sunt "laptele și mierea" descrise de administrația Burleanu în cheie electorală. Iar vocile care demantelează acest mit sunt chiar două internaționale: Lidia Havriștiuc (26 ani) și Alexandra Lunca (23 ani), foste jucătoare la Olimpia Cluj, considerat clubul-etalon pe segmentul fetelor.

Cazul 1. Havriștiuc a părăsit vara trecută gruparea ardeleană și a plecat în Germania, unde lucrează la o companie de logistică, iar în paralel mai evoluează de plăcere la o formație din L4, FC Augsburg.

I-au înregistrat contractul la FRF după un an și jumătate!

Povestește cum președintele Alin Cioban i-ar fi manipulat contractul, cu protecția FRF, în încercarea de a obține bani din transferul său peste hotare: "În toamna lui 2016, am semnat o extensie a angajamentului cu Olimpia până în 2019. Anul trecut, când am venit în Germania, mă gândeam că renunț la fotbal, dar s-a ivit o șansă la Augsburg. I-am cerut pe mail contractul lui Alin Cioban, fiindcă nu-mi dăduse nicio copie la vremea respectivă, i-am sfătuit și pe nemți să ia legătura cu Clujul să vadă dacă vor vreun ban ca să-mi dea dezlegarea. N-am primit niciun răspuns, așa că m-am adresat FRF".

Iar surpriza a apărut la federație: "În decembrie 2017, mi-au transmis că nu există niciun contract înregistrat pe numele meu și sunt jucătoare liberă! Dar în ianuarie, când Augsburg a cerut "cartea verde", FRF a întors-o, anunțând că, de fapt, am contract până în 2019 cu Olimpia și nu pot elibera documentul de transfer! Probabil au luat repede legătura cu Cioban, l-au pus în gardă, iar acesta a venit și a înregistrat contractul la FRF după un an și jumătate! Asta în condițiile în care regulamentul scrie clar că operațiunea trebuie făcută în maximum 45 de zile de la semnarea contractului!".

"M-au rugat din federație s-o las cum a căzut"

Cioban a dat înapoi doar sub presiunea evenimentelor: "Am luat legătura cu AFAN, le-am explicat ce am pățit, iar președintele Olimpiei a retras contractul pentru a mi se putea elibera certificatul de transfer. În plus, au existat oameni din FRF care m-au rugat s-o las cum a căzut, să nu fac valuri! Sesizând că e o oportunitate de a încasa niște bani, Clujul a încercat să facă aceste manevre".

"Semnătură falsă"

Cazul 2. Alexandra Lunca a părăsit în octombrie Olimpia și a plecat în Austria, unde locuiesc mama și surorile sale mai mari. Se antrenează deja cu campioana St. Polten, care dorește s-o coopteze în lot.

"Am avut contract cu Clujul până la sfârșitul anului trecut, iar când austriecii au făcut cerere la București pentru cartea verde, FRF a răspuns că mai am angajament cu Olimpia până în noiembrie 2018! Asta nu era posibil decât dacă Alin Cioban a întocmit un contract cu o semnătură falsă! Scopul era, probabil, să mă blocheze și să ceară niște bani de la St. Polten", se plânge Alexandra.

"Noi fără bani, șefii doar cu mașini luxoase"

Continuă: "Am solicitat sprijinul din țară, iar lui Alin Cioban i s-a făcut frică de posibilele consecințe. A renunțat finalmente la pretenții, aștept acum "cartea verde", dar m-a deranjat că președintele a încercat să facă lucruri urâte".
Alexandra e tranșantă: "Am câștigat cu Clujul atâtea campionate și Cupe, am jucat acolo din 2012, dar n-am mai văzut nicio primă de prin 2014, deși ne-au promis de multe ori! În ultimele șase luni încasam un salariu de 1.800 de lei, clubul nu ne deconta nici măcar transportul la antrenamente, așa că am trăit mai mult din ajutorul mamei. Pe noi ne țineau numai fără bani, iar toți conducătorii se plimbau cu mașini luxoase! Iar când vrem să plecăm ne fac numai necazuri!". 

 

"Ne-a cerut să semnăm pentru prime inexistente"

Havriștiuc povestește un alt moment bizar petrecut la Olimpia: "A venit la un moment dat Alin Cioban cu niște hârtii și ne-a pus să semnăm în alb că am încasat prime la toate meciurile din campionat. Nu era nicio sumă! Când o colegă a întrebat ce-i cu documentele respective, fiindcă nu primiserăm, de fapt, niciun ban, Cioban s-a enervat și a rupt hârtiile în fața noastră. Ulterior, ne-a explicat că-i trebuia să justifice cheltuieli pentru cazare sau mâncare. Și-atunci, de ce nu ne aducea documente pentru aceste servicii, nu să ne asumăm prime neîncasate?!". 

"Anul trecut, la Champions League, ne-au ținut pe drumuri vreo trei ore, fiindcă nu ne-am putut caza la hotelul «Belvedere», iar pe durata turneului, vreo șapte zile, n-am avut nici doctor, nici maseur. Ne făceam masaj între noi!"Lidia Havriștiuc, fostă jucătoare Olimpia Cluj

"Există o singură corespondență între noi și FRF, anume că ne dăm acceptul pentru eliberarea jucătoarelor gratis. Restul sunt răutăți, minciuni sau simple greșeli fără efect din partea clubului!"Alin Cioban, președinte Olimpia Cluj

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează