FOTBAL  »  NATIONALA  »  FRF

EXCLUSIV Decizie fără precedent luată de șefii FRF » Au trecut pe linie moartă pe unul dintre cei mai buni oameni din Comisia Tehnică

Articol de GSP - Publicat joi, 15 iunie 2017 13:25

Ediția de azi a Gazetei Sporturilor dezvăluie că o mare schimbare pe care FRF a făcut-o în cadrul Comisiei Tehnice, dincolo de extinderea ei şi aducerea unor foşti jucători importanţi, e faptul că Marcel Puşcaş a fost scos în decor.

Chiar dacă e membru în continuare, el nu mai are drept de vot. În schimb, au acest rol personaje care nu se pot compara cu ceea ce a însemnat în fotbalul românesc Puşcaş. Exemple: Sandu Tăbârcă, Christos Papadopoulos, Ciprian Paraschiv, Ionuţ Badea.

"Probabil fiindcă am votat anti-Daum anul trecut"

Puşcaş nu-şi explică decizia de a-i fi luat dreptul de vot în Comisia Tehnică

- Domnule Puşcaş, de ce nu aveţi drept de vot?
- Habar nu am. Probabil fiindcă am votat împotriva lui Daum anul trecut, atunci când am şi avut o poziţie publică în care am spus că nu e o soluţie bună aducerea unui străin! Altfel nu-mi explic de ce apar fără drept de vot!

- Burleanu spune că va solicita un raport staff-ului naţionalei!
- Normal ar fi ca Daum să compară în faţa comisiei lu' peşte... Nu pot să accept ca rolul Comisiei Tehnice, din care fac parte 19 persoane, să fie de a se ocupa numai de copii şi juniori, aşa cum ni s-a transmis la prima şedinţă. Păi, mai există o altă comisie, cu vreo 14 membri, care chiar aşa se numeşte, pentru copii şi juniori! Dacă şi Comisia Tehnică are tot acest rol, înseamnă că peste 30 de oameni au treabă doar cu copiii şi juniorii, iar pe Daum şi tot ce se petrece la echipa naţională, din punctul de vedere al staff-ului tehnic, nu-l analizează nimeni?! Ar fi ilogic! 

Ce spunea Puşcaş acum un an

  • "Nu avem nicio garanţie a succesului dacă aducem un străin. Antrenorii străini trebuie să cunoască bine mentalitatea românească, plus că i-ar fi greu unui neamţ să antreneze în Balcani"
  • "Dacă aducem un antrenor care să facă deliciul presei e cea mai mare greşeală"
  • "Aş dori să alegem un selecţioner capabil să se adapteze la nevoile şi realităţile fotbalului românesc. Părerea mea, pe listă ar fi trei nume, Hagi, Boloni şi Gâlcă. Nu ştiu de ce tot căutăm soluţii pe afară când le avem chiar aici, între noi!"

Toate detaliile legate de Comisia Tehnică a FRF și despre cei care îl judecă pe Daum pot fi citite în ediția tipărită a Gazetei Sporturilor și pe platforma Gazeta Digitală.

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (2)
mioriticul
mioriticul  •  15 Iunie 2017, 16:33

M-am speriat ca l-au dat afara pe Daum ...

romulus65
romulus65  •  15 Iunie 2017, 15:39

Imi pare rau pentru Marcel Puscas un om cu coloana vertebrala.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează
Close